Părinți și copii

Cerneala și parentingul

Cerneala și parentingul Avertizez de la început că în ciuda vremii reci de afară scriu la cald. Nu dintr-o încăpere călduroasă, ci pe stradă. De pe mobil. Întâmplarea însă-i proaspătă și nu pot să mă abțin. Am intrat în librăria de lângă școală să iau rezerve de stilou. Că doar a început școala, iar din 

Continuă lectura…

Când copilul te lasă complet mască

Zilele astea în București am avut sentimentul că fac parte dintr-un club extrem de select. A celor care muncesc și de sărbători. Bine, este știut că o mare parte a românilor dispar ca în Triunghiul Bermudelor între cele trei sărbători: Crăciun, Revelion și Sfântul Ion. Unde mai pui că între ele își mai fac locul 

Continuă lectura…

Alex are nevoie de ajutorul nostru

Alex are nevoie de ajutorul nostru Suntem în prag de Centenar, ar trebui să ne bucurăm, dar multe, prea multe motive nu avem, din păcate. Ne despart atât de multe. Vorbim de ruptură în societate, între noi, românii. Iar vinovații sunt politicienii ultimilor 30 de ani, fără excepție. Care nu au reușit să ne îndeplinească 

Continuă lectura…

Testarea stării emoționale

Testarea stării emoționale

Testarea stării emoționale Am scris și pe pagina de Facebook, dar cum postarea se poate pierde printre altele, prefer să scriu și aici, pe blogul propriu. Aici rămâne:) Zilele trecute discutam cu dna psiholog Simona Seteanu despre un studiu care își propune să identifice posibile corelații dintre experiențele adverse din copilăria noastră și starea emoțională a 

Continuă lectura…

Nu-i temă, da-i cu sin

Nu-i temă, da-i cu sin

Nu-i temă, da-i cu sin Într-una din zilele trecute fata mea cea mare (12 ani) a picat în plasa unei viroze nasoale. Nu că eu, soția sau cea mică am scăpat. Numai că fiecare a reacționat altfel. Sau viroza a fost alta și probabil urmează să combinăm virușii în familie. Să-i împletim până iese unul 

Continuă lectura…

Iei antibiotic că ai răcit? Dacă ai greșit?

Iei antibiotic că ai răcit? Dacă ai greșit?

Iei antibiotic că ai răcit? Dacă ai greșit? #RezistențaLaAntibiotice #SănătatePentruToți #AntibioticResistance #OneHealth Am tot scris despre ce găsești la orice colț de stradă de la noi. Iar una dintre prezențele constante sunt farmaciile. Că suntem prea bolnavi? Poate. Aștept o statistică a ministerului. Că ronțăim pastile mai ceva ca pe semințe? Asta e clar, altfel 

Continuă lectura…

Vrei să faci o faptă bună mâine?

Vrei să faci o faptă bună mâine?

Vrei să faci o faptă bună mâine? Avem o țară frumoasă, chiar dacă… Am avut și unii încă se ambiționează să avem o țară frumoasă. Chiar dacă mulți, prea mulți români au ales să plece din ea. Că aici sunt salarii mici, spitale în care poți muri infectat cu vreo bacterie luată chiar din spital. 

Continuă lectura…

De ce nu avem educație sexuală în școli

De ce nu avem educație sexuală în școli

De ce nu avem educație sexuală în școli Introducere Peste noi a trecut un referendum despre (re)definirea familiei. Tradițională au ba. Referendumul a fost invalidat din cauza #boicotului. Majoritatea nu a votat, doar 21%, adică 3,8 milioane de cetățeni. Ar fi fost necesară o prezență la urne a cel puțin 30% dintre persoanele înscrise pe listele 

Continuă lectura…