Emoții de tată

Emoții de tată

De unde a pornit ideea acestui text

Exact acum 1 an Modern Dads îmi adresa o provocare. Mai precis, eram întrebat și eu răspundeam care a fost cea mai frumoasă amintire legată de fetele mele din 2018.

Dacă tot am intrat în 2020, mi-am spus să repet provocarea și să derulez nițel ce a însemnat 2019 pentru mine ca tată. Mai mult, pentru a nu se rătăci vreo amintire, să le pun aici, pe blog.

Emoții de tată. 2019

Pe scurt, într-o oarecare ordine cronologică, cele mai marcante amintiri sunt următoarele:

😍 Iarna când intram înfrigurat de pe afară în casă, cea mică îmi lua mâinile mele reci în mânuțele ei și sufla să mi le încălzească. Repeta ce văzuse la mine când era inversată scena.

😍 Vine primăvara. Vizita lunară în petshop de unde iau mâncare pentru Lady și Mango, adică blănoasele noastre (una bucată câine și una bucată pisică). Însoțit de cea mică. Vreo jumătate de oră a examinat fiecare jucărie în parte la standul de accesorii și jucării pentru blănoși. Unele jucării seamănă destul de bine cu cele pentru copii:))

Timp suficient să fac poza asta

😍 Tot în primăvară. Drumul dis-de-dimineață către Complexul Olimpic de la Izvorani. O conduceam pe cea mare la o importantă competiție. După o primă luptă în care nu s-a regăsit, au urmat încurajările mele. Și mai ales cele ale antrenorului, Alex Cocan. Glumele pe care reușește să le spună în cele mai tensionate momente. Glume care readuc zâmbetul și încrederea sportivilor chiar când au nevoie parcă cel mai mult. Urmarea? Fata mea cea mare își regăsește încrederea și spiritul combativ și aplică inclusiv unele procedee pe care nu prea le agrea la antrenamente. Procedee care îi ies de minune și la finalul zilei pășește pe podium. Vicecampionă Campionatul Național de Kung Fu Qinda 2019. Momentul în care mi-am spus că este timpul să reintru și eu în competiții. După o pauză de doar… 30  de ani. În toamnă am intrat și eu pe tatami, dar asta e altă poveste;)

😍 Mai. Într-o dimineață cea mică s-a trezit devreme și mi-a lipit pe mână un sticker cu inițiala numelui ei. M-a pus să promit că îl păstrez toată ziua. M-am conformat! La vreo două săptămâni mai am parte de o premieră din partea ei. Primul ei selfie.

😍 Iunie. Bătaia cu perne cu cea mare cu ocazia unei petreceri marcate de lansarea noului sezon UniKitty la Cartoon Network. Apoi, tot împreună, sub atenta supraveghere a lui Chef Ștefan Popescu, am făcut cel mai bun desert ever, un sorbet din mango, zmeură și căpșuni. Bineînțeles că nu puteau lipsi biscuiții Oreo.

😍 Iulie. Ziua mea de naștere. Cea mică, care abia împlinise și ea 3 ani, a început să-mi cânte la mulți ani. M-au dat lacrimile!

😍 August. Parc. Cu ambele fete. Mai rar se întâmplă să merg cu ambele deodată. Cea mare preferă baschetul, iar cea mică leagănul. De data asta am găsit o activitate pentru ambele. Mersul pe bicicletă. Și trotinetă, în cazul celei mici. Care se ține într-una după cea mare. Bineînțeles că am mai repetat figura toată toamna:)

Cam așa

😍 Iarna. Eu cu cea mare în mall. La cumpărături. Exclusiv pentru ea. Haine și încălțăminte. Exclusiv ce și-a dorit. Chiar dacă la unele articole am avut tendința să strâmb din nas sau să spun NUUU, am trecut peste acest instinct și am mers pe gustul ei. Care s-a dovedit mai bun. Dacă anumite țoale nu-mi spuneau inițial mare lucru sau, mai rău, unele chiar nu prea mă încântau, s-a schimbat total situația când le-a pus pe ea. Wow! Încep să se cam termine vremurile când cumpăram doar eu sau soția haine pentru ea…

😍 Decembrie. Cea mică mă chema să vedem împreună desene animate. În același timp soția mea o întreabă dacă îi este foame. Ce răspunde pitica? „Mami, nu vezi că vorbesc cu tati?” Speachless!

😍 Tot decembrie. Prima serbare la grădiniță cu cea mică. M-au copleșit iar emoțiile și mi-au venit în fața ochilor imaginile cu prima serbare a surorii ei mai mari. Cu mențiunea că se întâmpla acum 10 ani. Pentru că asta e diferența de vârstă între ele:) Una 3 ani și și cealaltă 13 ani!

2020 – un nou an

Cele mai multe momente de mai sus le-am imortalizat prin imagini de-a lungul anului. Pe unele le-am pus pe Instagram. Altele mi-au rămas doar în amintire, însă cum an de an vin altele, iar eu nu întineresc, din frică de a nu uita din ele, mi-am spus să le las aici.

Peste ani le voi putea reciti cu mare drag. Sau poate și fetele mele, peste ani și ani, când vor avea la rândul lor copii și probabil s-or întreba cum mă simțeam eu când ele erau copii… Eu nu mai am ocazia să-l întreb pe tata… Peste câteva zile ar fi trebuit să-l serbez. Ziua lui de nume. Dar nu o vom serba. Nu voi mai merge la el acasă să vorbim, să glumim cum obișnuiam. Voi merge la altfel de casă, unde se odihnește în pace de câțiva ani.

Până atunci iau viața așa cum este. Zi de zi. An de an. Alături de familia mea, de fetele mele. Zile frumoase, zile mai grele sau de-a dreptul dureroase, unele cu provocări, altele… Dar natura umană ne ajută să reținem mai mult emoțiile frumoase, cele care ne fac să mergem mai departe. Pentru că a fi părinte, tată în cazul meu, nu este deloc ușor. Este greu. Al naibii de greu. Când crezi că știi ceva, că ai învățat un milion de lucruri, apare altă etapă în care mai apar un miliard de lucruri noi, pe care nici nu le aștepți.

Sănătoși să fim. Și cu capul pe umeri. În rest, ne descurcăm:)

Poți să urmărești pagina de Facebook.

Sunt prezent și pe Instagram.

Foto: arhiva proprie

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: