Decembrie 1989 – 2019. Treizeci de ani

Decembrie 1989 – 2019. Treizeci de ani

Decembrie 1989 – 2019. Treizeci de ani

Au trecut 30 de ani și parcă ieri a fost. Aveam atunci vârsta pe care o are acum fata mea cea mare. Tot clasa a VII-a.

Îmi amintesc postul de radio Europa Liberă. Așa am aflat ce s-a întâmplat la Timișoara. Încă se asculta în surdină. Să nu audă vecinii. Încă domina sentimentul de frică. De Securitate.

Atmosfera anilor ʹ80

Cei născuți după 1989 cu greu pot înțelege atmosfera anilor ʹ80.

Criza alimentară

Alimentarele erau goale. Alimentarele de atunci sunt ceea ce sunt minimarket-urile de azi. Pentru că nu existau super/hyper-market-uri. Dar existau cozi pentru alimente.

Carnea era un lux. Dacă vedeai o coadă, ajungeai instinctiv să te alături cozii pentru că știai că va urma să se bage ceva. De mâncare.

Cozile nu erau liniștite. Trebuia să fii vigilent. Ca altul să nu se bage în fața ta. Sau să nu cumpere prea mult. Pentru a ajunge ceva și la tine. Pentru că întotdeauna când te puneai la coadă aveai doar speranța de a ajunge să apuci să aduci și tu acasă ceva. De multe ori, după multe ore de stat la coadă te întorceai obosit, transpirat și cu mâna goală.

Rația de curent și apă caldă

Erau zile întregi la rând când se întrerupea curentul. Vara nu era prea deranjant. Nici nu știam ce înseamnă aer condiționat. Pentru aparatele de radio aveam baterii. În casă aveai lumină naturală de la soare. Mă obișnuisem și cu urcatul pe scări a celor 9 etaje când liftul nu funcționa din cauza întreruperii curentului. Asta era “norocul” meu, să locuiesc la etajul 9 într-un bloc cu niște apartamente puțin spus înghesuite. Vecinii scoteau în fața ușilor lumânări aprinse pentru cei ca mine să vadă treptele. Atunci erau “normale” lumânările, toți aveam în casă.

Azi pare horror imaginea de atunci.

La fel cum horror era iarna fără curent. Când de la ora 17 deja era întuneric atât afară, cât și în casă. Iar temele de la școală eram nevoit să mi le fac la lumina lumânării.

Frigul din casă

Noroc cu șosetele și vesta din lână croșetate de bunica. Mai greu cu dușul. Ori lipsea apa caldă, ori presiunea era insuficientă. Soluția? Căldura de la aragaz. Tot acolo încălzeam și apa pentru a mă spăla la… un lighean. București. Anii ʹ80. Nu o cabană-n vârf de munte!

Frica

Și cu toate aceste neajunsuri, această suferință, viața mergea mai departe. Zi după zi. An după an. Pentru că-n aer domnea frica. O frică palpabilă. Îți era frică să vorbești despre aceste lucruri. Pentru că nu puteai avea încredere că cel cu care vorbești nu te va reclama la un milițian, la un securist, la Partid… caz în care viața ta și a întregii familii lua o întorsătură urâtă.

Anul 1989

Da, se spuneau bancuri cu tentă politică. Cu celebrul Bulă. Da, mai circulau pe sub mână cărți pe care nu le găseai în librării. Ne mai strângeam la câte un vecin care avea video să vedem un film occidental. Altă gură de oxigen erau câteva posturi de radio ascultate clandestin, în surdină, Europa Liberă, Vocea Americii

De la radio știam de începutul decăderii Comunismului. Ca piesele unui domino. Polonia. Ungaria. Apoi căderea simbolică a Zidului Berlinului în noiembrie 1989. Revoluția de catifea tot din noiembrie 1989 din Cehoslovacia. Bulgaria.

România? Domnea deja în aer ceva. O atmosferă grea. Dar nimeni nu avea curajul să iasă în stradă. Părea că regimul de la noi este de neclintit. Partidul unic își făcea cu brio datoria. Sprijinite de Miliție, de temuta Securitate. Și de prea mulții informatori de pe listele băieților cu ochii albaștri.

Au urmat evenimentele de la Timișoara. 16-20 decembrie 1989. S-a strigat prima dată “Jos Ceaușescu!” “Jos comunismul!” și “Libertate!”

Zile lungi. Posturile de radio care emiteau din afara țării vorbea despre Revoluție. Mii de morți. Tancuri care trec peste manifestanți.

Mi-aduc aminte de ziua de 21 decembrie și restul zilelor când în tot București au răsunat rafale. Coloanele de manifestanți. Haosul și frica de teroriști. Dar și extazul libertății. Libertatea de a putea striga cât te ținea gura tot ce ținusei în tine ani de zile. Transmiterea Revoluției în direct. Uriașa manipulare.

Execuția prin împușcare a soților Ceaușescu.

Moartea atâtor români.

1.166 de victime în toată țara. Singura țară unde pentru căderea comunismului a fost nevoie de sânge.

Decembrie 1989 – 2019. Treizeci de ani

Treizeci de ani în care nu am aflat exact ce s-a întâmplat.

Revoluție? Lovitură de stat? Ambele?

Dosarul nu a fost rezolvat nici astăzi. Pentru că nu s-a dorit. De ce nu s-a dorit aflarea adevărului? Probabil pentru ca manipularea de atunci să poată fi aplicată și cu altă ocazie. Probabil pentru că au existat și păpușari.

Decembrie 1989 – 2019. Treizeci de ani…

Ce am câștigat

1. Libertatea de comunicare și de exprimare

Poți să postezi liber unde vrei: pe Facebook, Instagram, Tik-Tok, Youtube, blog.

Ești liber să râzi de un preot ori de vreo Biserică sau crezi într-un Dumnezeu.

Am câștigat libertatea de a crede că există partide și oameni providențiali, așa cum alte partide sau oameni ar trebui să… dispară.

Libertatea de a vorbi orice, oricât, despre oricine. De a critica. După 30 de ani am câștigat mai mult libertatea de a… urâ. Dar asta e altă poveste.

Ca bărbat, nu trebuie să mai fii rocker sau actor pentru a avea plete sau barbă. Ca femeie îți poți băga mașina de tuns la tâmple și ceafă fără ca nimeni să nu te privească aiurea pe stradă.

Putem să nu acoperim corpul cu tatuaje și piercing-uri. Sau îmbrăca orice. De la purtarea de blugi strâmți și tăiați, la încălțarea vara cu cizme sau papuci cu blană.

Putem avea familie și copii și totodată refuza să validăm un referendum care definește familia alcătuită dintr-un bărbat și o femeie.

Am câștigat libertatea de face un credit pe 5 ani la bancă pentru a ne lua ultimul model de smartphone care peste câteva luni va fi… vechi.

Avem libertatea de a ne umple farfuria cu vârf când ajungem vara la bulgari la all-inclusive, chiar dacă nu o putem mânca.

Nu voi continua că poate lumea zice că fac mișto. Nu fac. Unele libertăți de mai sus le-am pus și eu în practică. Doar sunt liber, nu?

Am câștigat dreptul de a ne crede mai deștepți decât suntem. De a fi experți în orice. De a fi mai vocali decât de cazul. Și de a ne expune viața și problemele personale unor necunoscuți.

2. Libertatea de a călători

De a munci în orice altă țară. Libertatea a trăi, de a te stabili în orice altă țară. Și de a nu te mai întoarce unde te-ai născut. Am ajuns al doilea popor din lume ca număr de locuitori care-și părăsesc propria țară. Primii sunt sirienii, dar acolo este război. Iar altă poveste. Cu altă ocazie.

Și multe altele circumscrise democrației capitaliste versus dictatură comunistă:)

Ce am pierdut

Echilibrul. Decența. Logica. Gândirea critică. Valorile morale. Spirituale. Speranța că mâine va fi mai bine. 

Căscăm gura, ochii și urechile la așa-zisele vedete promovate de majoritatea posturilor TV.

Am pierdut plăcerea de a citi. E suficient Facebook sau Youtube.

Am pierdut capacitatea de a înțelege că ne putem înșela, că poate nu deținem adevărul absolut și răbdarea de a-l ascuta pe cel care o opinie diferită.

Am pierdut încrederea în România. În istoria noastră, dar și în autoritățile statului de azi.

Vedem clanurile care-și fac de cap, “gestionarea” cazului Caracal, motivele pentru care se intră în politică, corupția și afacerile cu statul, lipsa autostrăzilor, degradarea sistemului de învățământ

Treizeci de ani după 2019

Poate că am rămas eu prea mult ancorat în trecut.

Poate că viitorul nu va mai fi a națiunilor. Oricum al nostru este în curs de dezintegrare. Poate în viitor om fi doar… cetățeni. Ai UE. Aia cu mai multe viteze. Dacă va mai exista UE. Pentru că după Brexit, Catalonia și alte asemenea semne, apar oarece incertitudini. Vedem ce se întâmplă și la nivelul NATO. Nu mai vorbesc de alte subiecte grele. Orientul Mijlociu. Rusia. China.

Când eram copil eram fascinat de cărțile SF. Despre viitorul când omenirea va cuceri spațiul. Când nu vor mai exista națiuni. Au trecut de atunci 30 de azi. Iar acele cărți rămân pură fantezie. Nouă ne place să ne cucerim unii pe alții aici. Pe Pământ. Pentru putere. Poziții geo-strategice. Petrol. Orice alte resurse. Piețe de desfacere. Forță de muncă ieftină. Natura umană. Poate că lucrurile au evoluat și cucerirea nu mai are loc prin războaie clasice, ci hibrid, prin soft power, acțiuni sociale, agresiuni informaționale, coruperea unor politicieni, a unor influenceri, manipularea / dezinformarea / fake news. Dar și prin terorism. Prin slăbirea autorităților statului-țintă. Mai sunt destule de spus dar nu despre asta mi-am propus să scriu acum.

Dar, după 30 de ani, nu văd să ne fi câștigat libertatea ca nație. Și nici viitor nu văd să avem.

Probabil peste încă 30 de ani nu va mai fi România.

Nu știm cine suntem, ce vrem, încotro vrem să ajungem. La 30 de ani de la Revoluție nu mai suntem uniți, ci mai dezbinați ca niciodată. Parcă nimic nu ne mai leagă, nimeni n-are nici măcar vreun gând pentru a propune un proiect pe următorii 5, 10, 30 de ani.

Și atunci? Nimic. Avem libertate. Rămâne un paradox. Dacă UE se mândrește prin sloganul “uniți în diversitate”, noi rămânem “dezbinați în diversitate”.

Manipularea încă funcționează, dar nici măcar nu ne mai dăm seama. Dacă până în 1989 ne era frică să recunoaștem, acum frica s-a transformat în… ipocrizie. Ne iluzionăm că suntem liberi….

Decembrie 1989 – 2019. Treizeci de ani. Nu știu ce lume las copiilor mei.

Poți să urmărești pagina de Facebook.

Sunt prezent și pe Instagram.

Foto: Pixabay

Comentarii Facebook

Un comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: