Sinaia Forever

Sinaia Forever

Cel puțin în ultimii zece ani am ocolit Sinaia din nu știu ce motive. Alegeam în special Predeal, Brașov și a lui Poiană.

De data asta am poposit câteva zile în orașul în care mai toată lumea vine pentru Castelul Peleș.

O zi întreagă ne-am plimbat prin centrul orașului, prin Parcul Dimitrie Ghica, ne-am relaxat la o cafenea.

A doua zi ne-am plimbat pe străduțele orașului de sub poalele Bucegilor pentru a-l redescoperi. Ne-am plimbat picioarele pe strada celor 263 de trepte, conform unei localnice simpatice în vârstă de 95 de ani și posesoare a vreo zece mâțe.

Pe blănoase le-am numărat și pe vreo trei le-am și mângâiat, dar treptele n-am avut curiozitatea asta. Așa că merg pe încrederea doamnei care le urca și le cobora zilnic mult mai sprinten decât mine care n-am nici jumătatea vârstei dumneaei.

După relaxarea și plimbările prin Sinaia, ne-am hotărât gata și de o aventură. Zis și făcut. A treia zi la ora 9 dimineața eram deja în parcarea din Bușteni de lângă telecabină.

Scopul? Să revedem Babele.

Surpriza? Mult peste o sută de persoane așteptau la coadă, ceea ce însemna un timp de așteptare spre două ore.

Exclus să stăm la o coadă atâta amar de timp. Niște cozi comuniste din timpul copilăriei mele m-au lecuit pe viață de repetarea unor astfel de experiențe.

Așa că în loc de Babele am plecat într-o excursie offroad care a durat o zi, care ni s-a părut incredibilă, având în vedere cât de bogată în locuri frumoase a fost.

Excursia a fost cu un ghid montan autorizat și drumul către următoarele obiective s-a desfășurat cu un autoturism 4×4.

Prețul? Dacă telecabina Bușteni – Babele și retur era 80 de lei, excursia de o zi a costat 120 lei. Și a inclus și Babele!

Iar cum nu eram singuri, ci împreună cu niște prieteni buni, programul a fost așa cum ni l-am dorit noi toți.

Cota 1500

Am plecat din Bușteni către Sinaia și de acolo prima oprire a fost la Cota 1500.

Aici am putut observa cel mai bine întregul masiv Bucegi zugrăvit într-un tablou autumnal. Verdele crud brazilor se amesteca cu vernilul decolorat al pășunilor și cu roșcatul – arămiu sau chiar galbenul – blond al foiaselor. Deasupra un cer senin de un bleu superb.

Genul de peisaj montan care-ți taie respirația. Stăteam. Priveam. Și parcă nu ne mai săturam.

Șapte Izvoare

După un drum forestier de vreo jumătate de oră am ajuns la cascada Șapte Izvoare – Apa Nemuririi din Parcul Natural Bucegi.

Numită și Apa Vie, această apă este cea mai pură din lume, cu nivel zero de bacterii, lucru unic în lume.

Apa țâșnește din inima muntelui și este legendară, se spune că a fost izvorul sacru a dacilor.

Barajul Bolboci

După alt drum hurducăit ne-am oprit la Marea din Bucegi – Lacul Bolboci.

Barajul artificial Bolboci este situat în Masivul Bucegi, la altitudinea de 1438 m, în amonte de Cheile Zănoagei, în apropiere se află și camping care poartă acest acest nume.

Auzisem că lacul Bolboci este cel mai albastru lac din țară, dar am vrut să ne convingem că este așa.

Peștera Ialomiței (Ialomicioarei)

După pozele de rigoare, ne-am urcat iarăși în mașină iar pe la ora 12 am ajuns la următoarea destinație. Mașina a rămas parcată, iar noi ne-am continuat drumul pe o drum serpuind printre brazi, urcând pe jos către Peștera Ialomiței.

La intrarea în peșteră se află un mic schit înconjurat de versații Muntelui Bătrâna. Pentru a mai exactă localizare Peștera și Mănăstirea Ialomiței sunt situate în localitatea Moroeni, județul Dâmbovița, la o altitudine de 1.530 m.

Mănăstirea este de dată recentă, fiind sființită în anul 1996. Totuși, lăcașul de cult are o istorie lungă. Prima mănăstire a fost ridicată în secolul al XVI-lea, iar vreo 300 de ani mai târziu a fost mistuită de un incendiu. Imediat după nefericitul incident a fost ridicată o nouă mănăstire, dar la începutul anilor ʹ60 ai secolului trecut a urmat alt incendiu.

Peștera este accesibilă turiștilor vreo 400 de metri. Sunt porțiuni unde te lași aproape în genunchi pentru a înainta, altele unde trebuie să urci destule trepte, iar purtarea unei căști de protecție este obligatrie. Acestea sunt disponibile chiar la intrare. Nu voi dezvălui mai multe despre sălile din peșteră. Las surpriza asta pentru tine călătorule.

Recomand însă încălțăminte și îmbrăcăminte adecvată nivelului umidității ridicate din peșteră. Și o lanternă dacă vreți niște poze mai clare. Pe mine blițul telefonului nu m-a ajutat, iar ilumintaul electric din peșteră este suficient cât să nu-ți bagi degetele-n ochi.

La ieșire eram cam lihnit de foame. Nu doar eu. Tot grupul. Însă eu am fost primul care m-am înființat la un grătar închis care se afla pe drumul la întoarcere.

Iar pe grătar sfârâia și mă gâdila îmbietor pe la nas niște pastramă de berbecuț și câteva chestii aurii cât o mingie de volei: bulz cu cu brânză de burduf. Trec rapid peste episodul ospătării pentru că iar mi se face poftă.

Babele

Cu tot cu masă și relaxarea de după ceasul arăta ora 15. Hop în mașină, un scurt drum de vreo 10 – 15 minute și iar oprim. De data asta pentru destinația inițială. Așa că ne punem iar pe mers. Ce mers? Urcat! După vreo oră am ajuns pe Platoul Bucegi unde se află Babele.

Prima imagine nu a fost să rămân extraziat de acest faimos monument al naturii. Ci de dezgust la adresa unor conaționali care săriseră mârlănește gardul care ar fi trebuit să protejeze acest important obiectiv turistic. Ce făceau românașii noștri cățărați efectiv pe formațiunile din piatră cunoscut sub numele de Babele? Poze. Sefie-uri.

Tot zen-ul meu proverbial s-a evaporat într-o clipă și n-am vrut să mă abțin să le adresez niște vorbe golanilor respectivi care au ieșit imediat cerându-și scuze zeflemitor… Babelor.

Mai erau cam 10 minute de mers până la Sfinx. N-am mai fost în stare. M-au cuprins oboseala și dezgustul. Am intrat în cabană și am preferat să intru și eu în rândul lumii. Cum vreo 5 perechi așezate la mese beau vin fiert, am comandat și eu o cană de vin fiert. Pe fondul frigului de afară, al oboselii, al faptului că nu mai consumasem deloc alcool de prin primăvară sau mai știu eu ce… mi s-a părut cel mai bun vin fiert pe care l-am băut vreodată. Sau poate chiar a fost.

Ușor-ușor timpul a trecut și ceasul arăta aproape ora 17. Opa! Hai repejor înapoi. Nu de alta, dar urma să se însereze rapid și nu mă vedeam coborând de pe munte pe întuneric.

Aproape de 18 am ajuns la mașină, de aici am plecat spre locul de unde ne lăsasem propriile mașini, adică Bușteni, unde am ajuns pe întuneric. Iar de aici am mai făcut vreo 30 minute până la hotelul unde eram cazați din Sinaia.

Concluzia

A fost o zi de vis. O experiență pe care aș repeta-o. Dar mai pregătit din anumite puncte de vedere.

Aici termin cu partea frumoasă. Pentru că există și o parte urâtă. Pe absolut tot drumul, indiferent că a fost șosea ori drum forestier, de-a stânga și de-a dreapta drumului am văzut ceva care m-a întristat profund.

Zeci, sute de bușteni de brad tăiați. Stivuiți. Pregătiți să vină noaptea și să fie încărcați în camioane. Avem expetiență doar… noaptea ca hoții…

Mafia lemnului există. Este aia care schilodește și omoară pădurarii. Este aia care taie pădurile și ne omoară speranța de viață. Munții noștri rămân pleșuvi. Animalele sălbatice nu mai au unde să trăiască. Poate tocmai și din acest motiv mi-a fost dat să văd o vulpe la câțiva metri de mine.

Că mai alunecă terenul și se vor prăbuși niște bolovani din lipsa pădurii de ieri pe cine să intereseze? Așa cum nu interesează pe nimeni că rămânem fără oxigen. Banuʹ să iasă. Acum. Ziua de mâine? Dă-o la naiba!

Țară frumoasă! Păcat că e locuită de mult prea multe hiene…

Poți să urmărești pagina de Facebook.

Sunt prezent și pe Instagram.

Foto: arhiva proprie

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: