Îmi văd de viața mea

Îmi văd de viața mea

M-am inflamat și am scris despre nenorocirea din Caracal. În curând se fac trei luni de când Alexandra suna în zadar la 112. Poliția îi tot promitea că ajunge să o salveze. N-au ajuns. Șase luni s-au făcut de când prima fata a dispărut, iar poliția, procurorii n-au avansat deloc. Nici acum nu știm ce s-a întâmplat cu fetele. Dacă doar ele au dispărut sau mai sunt și altele. Sau dacă se mușamalizează un caz de trafic de persoane, inclusiv de minore cu posibile implicații politice.

La fel m-am inflamat și am scris despre  cei doi oameni ai legii din Galați care au refuzat să coboare din mașina de serviciu pentru a-i acorda primul ajutor unei minore aflată în stare de șoc, cu sângele șiroindu-i pe picioare.

Colac peste pupăză, s-a găsit un politician să se bage la înaintare în tot dezastrul ăsta și să declare senin că dacă ar fi fost el președinte nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat. Inițial, am criticat dur astfel de afirmații. Apoi, m-am gândit că românii au o vorbă “peștele de la cap se-mpute”. Ceea ce poate fi luat și în sens invers, respectiv dacă există un exemplu demn de urmat, foarte posibil ca mulți să fie inspirați și să-l urmeze. Habar n-am după cât timp: 6 luni, 2 ani, mai mult? Cred că nici el nu are vreo idee. Am zis mulți, dar nu toți. Ăștia mulți vor fi oare suficienți? Pentru că dezaxații oricum vor rămâne în aceeași mocirlă și vor continua să pândească victime nevinovate aidoma animalelor de pradă.

A venit cazul pedofilului olandez care a omorât o copilă răpită din Gura Șuții. Nu era prima dată când bestia asta își dădea frâu liber obsesiilor maladive în România.

N-am mai putut, am plâns de nervi și neputință la halul în care a ajuns țara asta. Și lipsa de speranță că vom mai putea vedea lumină în atâta întuneric.

Moțiunea de cenzură

Zilele astea, mulți români publicau pe rețelele sociale cu mare încântare faptul că moțiunea de cenzură a trecut și guvernul a picat. Oare? Nici mie nu-mi plăcea cine ne conducea. Deloc. Dar, primul lucru care mi-a venit în minte când am văzut acea bucurie pe care nu mi-o puteam explica a fost “schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”. De ce? Pentru că nimeni nu reușise să mă convingă ce se va întâmpla DUPĂ. Ba mai mult, toți declarau la unison că important este să cadă ăia, după care mai vedem noi. Oare?

Dacă m-aș avânta nițel în labirintul declarațiilor de DUPĂ și mai ales unii par că habar n-au de prevederile Constituției sau că dacă IERI toată opoziția era unită, AZI văd că unii trag hăis, iar alții cea. Unii vor anticipate, dar nu vor la guvernare. Alții vor la guvernare, dar nu vor anticipate. Unii nu vor nici una, nici alta. Alții probabil pe ambele. Unii pești mici încearcă să înghită pești mari. Și invers.

Paradoxal, per total mi se pare mai haos (chiar mai haios, dacă nu ar fi tragic) decât era înainte de moțiune.

Pe de altă parte, indiferent ce va fi, cum va fi, anticipate au ba, jocurile făcute de ăștia vor fi judecate de noi. Sper. Așa cum sper ca și prezența la vot să fie masivă, nu doar la mitinguri de nemulțumire.

Politica

Din ultimii 30 de ani am tot auzit că politica este ca o femeie necinstită, ca să mă exprim delicat.

Tot în perioada asta am mai înțeles că cei care o practică sunt peștii, nicidecum femeia necinstită.

Femeia necinstită suntem noi, alegătorii de care profită cei care fac jocurile puterii.

Că unii dintre noi preferă ignoranța și sunt ușor manevrabili e și asta adevărat.

Cei care citesc doar 1-2 site-uri. Nicidecum altele, că altele – vezi, Doamne – sunt părtinitoare. Iar alea citite zilnic n-ar fi;) Aceeași logică și în cazul unor posturi TV.

Cei care…. n-are rost să continui. Fiecare alege ce-i mai bine pentru viața lui…

Alegem să ne ieșim din pepeni doar când ne ajunge cuțitul la os, iar când suntem chemați la urne nu ne mobilizăm să punem o ștampilă.

Să faci ce zice popa, nu ce face popa!

Și după toată predica de mai sus, eu aleg să îmi văd de viața mea.

De data asta voi alege calea preotului.

De data asta mă voi regăsi în cealaltă jumătate dintre român. A celor care nu votează. A celor care au ales probabil altă cale. Cea a broaștei țestoase. A băgatului capului în carapace. Sau a struțului. Capul în nisip.

Au fost 30 de ani de dezamăgiri politice. Suficienți ani chiar și pentru mine. Nu da cu pietre, dar la următorul vot aleg să îmi văd de viața mea și să stau de data asta.

În ciuda acestei pleiade de candidați (14 la număr!) care se visează, iar unul dintre ei chiar o să și reușească să ajungă la Cotroceni, nu pot fi convins de niciunul că mă poate reprezenta. Pe mine și pe noi toți. Nu pot vota prostia, ipocrizia, dezbinarea sau interese obscure.

Cine își dorește să ajungă la Cotroceni nu va beneficia de votul meu.

În jungla asta informațională extrem de negativă din ultima perioadă, voi alege să îmi văd de viața mea.

M-am consumat prea mult, am ars ca o lumânare până aproape de final. A venit timpul să mă menajez, să las mizeria asta și să mă reîncarc cu energie pozitivă precum budistul din imagine. Am nevoie de asta.

Poți să urmărești pagina de Facebook.

Sunt prezent și pe Instagram.

Foto copertă: Pixabay

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: