După o săptămână de pauză

După o săptămână de pauză

După o săptămână de pauză

Ultima postare a fost pe 28 august. Ziua fetei mele. Cea mare. 13 ani. Emoții amestecate. O frumoasă zi de vară târzie.

Azi revin după o săptămână de pauză. Odată cu toamna. 1 septembrie a picat într-o zi de duminică. Nu m-am gândit nicio clipă la toamnă. Prea frumos era afară. Până azi de dimineață. Frig. Ploaie. Aglomerație.

Pentru mine toamna a venit oficial azi.

Toamna m-a luat pe nepregătite

Tot am citit în acest interval o serie de postări ale altor bloggeri cu privire la școală. Rechizite, ghiozdan. Mi se părea cam departe momentul.

Tot azi am realizat că de luni chiar începe școala. Pe lângă obișnuitele cumpărături de caiete și coperți, creioane, stilou și câte și mai câte, mai am ceva de luat. Haine și încălțări. În dublu exemplar. Pentru cele două fete. Cresc. De la an la an. Așa că sunt în pas cu moda, sezon 2019 – 2020. Ele. Eu mai puțin, spre deloc. Eu nu mai cresc. La mine e altfel.

Înaintez în vârstă. Mă înnobilez, ca să mă alint. Îmbătrânesc, ca să o spun p-aia dreaptă

Online vs offline

Că tot am vorbit de modă. Unele cumpărături le fac online. Nu mai pierd atâta timp prin magazine. Pe la rafturi. Pe la case. În trafic. Până găsesc vreun loc de parcare. Când am o soluție rapidă. Confortabilă. Mai ales când plouă.

Acum vreo oră mi-am aruncat un ochi pe câteva site-uri. Ori nu au tot ce am nevoie, ori sunt produse proaste. Sau mult prea scumpe.

Am intrat apoi pe cel mai mare site de vânzări online. Bun, am găsit cam tot ce mă interesează. Numai că… surpriză! Costul cu transportul mă costă cel puțin cât costul produselor! Aproape de 200 de lei. De ce? Pentru că produsele alese sunt de la vreo 10 vânzători, iar fiecare are cost de livrare separat vreo 20 de lei. Pam-pam!

Așa că azi mă înarmez cu și mai multă răbdare decât am în mod obișnuit și voi purcede la shopping prin magazine. Nu virtuale. Eu și probabil foarte mulți alți părinți. Sper că alții au fost mai vrednici decât mine. Nu de alta, dar ne-am călca în picioare.

Toamna se schimbă… telefonul

La anul promit să fiu mai vrednic. Nod la batistuță. Sau reminder pe telefon. Numai că telefonul se pare că mă lasă. Iar ăsta nu era pe lista de cumpărături. La rechizite mă pricep.

Despre telefon am cam multe de spus.

Voi reveni. Curând.

Poți să urmărești pagina de Facebook.

Sunt prezent și pe Instagram.

Foto: Pixabay

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: