Copiii descoperă că au superputeri

Copiii descoperă că au superputeri

Copiii descoperă că au superputeri

Toți copiii noștri au superputeri, doar că acestea trebuie descoperite. Itsy Bitsy lansează Școala de SuperEroi Itsy Bitsy, unde cei mici au șansa să descopere că sunt curajoși, creativi, prietenoși, plini de energie, bucurie, bunătate, încredere și în multe alte feluri, căci fiecare copil este special în felul lui.

Când și unde?

Prima întâlnire de la Școala de SuperEroi va avea loc peste câteva zile, respectiv pe 7 septembrie, în Parcul Lumea Copiilor, lângă Palatul Copiilor din București. Toată ziua, prin joacă și activități sportive, creative, muzicale, prin experimente distractive, copiii își vor descoperi aici puterile interioare. Și vor ști apoi să și le activeze ori de câte ori au nevoie, la școală și în viața de zi cu zi.

Superputerile și superbrățările

Fiecare SuperErou Itsy Bitsy va avea în parc zona lui distinct colorată, plină cu activități care stimulează în copii o anumită superputere. De exemplu, Spinner este in zona roșie a parcului și stârnește energia copiilor prin întreceri sportive și hidratare. Traseul senzorial din materiale naturale, care va fi în zona portocalie a lui Spark stimulează simțurile copiilor și le activează puterea bunătății. Copiii vor putea intra în direct la radio din Radiomobilul Itsy Bitsy, să povestească ce puteri interioare au.

La Școala de SuperEroi, copiii care vor răspunde provocărilor din parc vor primi de la SuperEroii Itsy Bitsy brățări cu superputeri potrivite abilităților lor. Brățări pe care le pot folosi tot anul școlar. Pentru a-și aminti ca pot să-și activeze puterile interioare. Ori de câte ori au nevoie. Pentru performanțe de orice fel.

Despre puterile interioare

Toți copiii au puteri interioare, dar mulți nu le conștientizează sau au uitat că le au și prin urmare nu le folosesc. Astfel ei se comportă uneori cu frică, furie, timiditate etc. Nici părinții nu își mai amintesc de aceste puteri interioare sau cred că ele au dispărut. De fapt, ele stau undeva ascunse în interiorul copiilor și sunt puteri care abia așteaptă să fie activate. Și asta vom face împreună la Școala de SuperEroi în parc sau la radio.” declară Nadia Tătaru, cofondatoarea Itsy Bitsy FM.

Copiii se vor întâlni cu eroii din echipa Itsy Bitsy în parc, dar și la radio, pe tot parcursul anului școlar. Noua grilă radio este plină de emisiuni cu SuperEroi, creative, educative și distractive. Itsy și Bitsy vor face drumul spre școală și grădiniță mult mai distractiv, dimineața de la 7:00 la 9:00. Un nou prieten al copiilor la radio, Spinner îi va inspira să facă multă mișcare, să mănânce sănătos și să aibă astfel mai multă energie.

La fel de nou în echipa Itsy Bitsy FM este și SuperEroul ecologist Spark. Acesta care va descoperi cu cei mici ce pot face împreună pentru a avea cu toții, oameni, plante și animale o viață sănătoasă și frumoasă.

SuperZăpă, prietena copiilor, îi va asculta cu poveștile lor de peste zi, în fiecare seară, de la 18:00 la 20:00.

Și pentru că fiecare sfârșit de zi poate fi un prilej de petrecere în casele copiilor, la radio a venit DjDodi, care aduce muzică de dans potrivită distracției în familie, înainte de Povestea de Seară.

Mai multe detalii se pot găsi pe www.itsybitsy.ro și în Aplicația gratuită Itsy Bitsy FM.

***

Despre Itsy Bitsy

Brandul ITSY BITSY include:

  • singurul post de radio din România pentru părinţi şi copii
  • platforma online www.itsybitsy.ro
  • ateliere pentru părinţi şi copii
  • evenimente pentru timpul liber în familie.

Itsy Bitsy FM emite în eter în Bucuresti și în peste jumătate din teritoriul României.

Lumea Itsy Bitsy o puteţi accesa oriunde şi oricând, prin intermediul aplicaţiei gratuite ITSY BITSY FM. Aplicație disponibilă în GooglePlay şi AppStore.

Poți să urmărești pagina de Facebook.

Sunt prezent și pe Instagram.

Foto: Itsy Bitsy – Copiii descoperă că au superputeri

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: