Un altfel de 10 august

Un altfel de 10 august

Un altfel de 10 august

Bun, acum că lucrurile s-au mai liniștit, pot publica, fără pericol de hatereală, ce am scris acum mai bine de-o săptămână.

De anul trecut, 10 august a primit o însemnătate aparte în recenta istorie a protestelor anti-guvernamentale din România. Cele începute pe la debutul lui 2017.

Dar nu despre politică vreau să scriu. Nicidecum. Pentru că mă țin departe de acest subiect, precum se ține departe necuratul de tămâie. Nu că eu aș fi necuratul și politica ceva sfânt. Nici viceversa nu este perfect valabilă:)

După introducerea de mai sus, voi intra direct în subiect. Un altfel de 10 august. Pentru mine. De fapt, nu doar pentru mine. Și pentru mulți sportivi care practică arte marțiale.

Pentru că 10 august este marcată ca fiind Ziua Mondială a Wushu Kung Fu. Mai mult, pe 10 august a avut loc la Sala Polivalentă din București Campionatul Național de Wushu.

Despre Wushu și Kung Fu sunt multe de spus, dar și multe opinii. Uneori termenii chiar se confundă, dar cu altă ocazie voi mai scrie despre asta.

Federația Română de Wushu Kung Fu

La noi există Federația Română de Wushu Kung Fu (FRWK), desprinsă recent din Federația Română de Arte Marțiale, unde a funcționat până anul trecut ca un departament.

Iar FRWK este organizator a celor două campionate naționale, respectiv de kung fu și wushu.

Campionatul Național de Kung Fu

Campionatul Național de Kung Fu s-a desfășurat în primăvară la Complexul Olimpic de la Izvorani și a constat în două probe distincte: Qinda (lupte de semi-contact) și Taolu Tradițional (demonstrații de măiestrie).

Fata mea cea mare a obținut argintul la proba de Qinda, nefiind atrasă sub nicio formă de spectacolul și simularea unei lupte oferite de Taolu; preferă lupta pe bune;)

Campionatul Național de Wushu

Pe 10 august, cum spuneam mai sus, a avut loc Campionatul Național de Wushu, de această dată probele de Sanda (lupte de full-contact) și Taolu Modern (deocamdată n-am aprofundat prin ce se deosebește Taolu Modern de cel Tradițional, în mare fiind vorba tot despre demonstrații de măiestrie și nu de lupte).

În luptele de full-contact (Sanda) s-au înfruntat vreo 60 de sportivi (printre care și fata mea cea mare) și vreo 50 de sportivi au concurat la diversele demonstrațiile de Taolu Tradițional.

De ce spun un altfel de 10 august?

Pentru că a fost Ziua Mondială a Wushu.

Dar și pentru că exact în aceeași dată a avut loc Campionatul Național de Wushu.

Pentru mine a fost mult mai personal. Eu, soția și cea mică am fost spectatori, iar cea mare a concurat.

Mai mult, la eveniment a fost prezenți și Ambasadorul Chinei, dna Jiang Yu, Consilierul cultural al Ambasadei, dna Zhao Li, Secretarul de stat al Ministerului Tineretului și Sportului din România, dl Cosmin Răzvan Butuza, Președintele FRWK, dl Ion Benea și Secretarul general al FRWK, dl Petru Grindeanu.

Cu această ocazie, Ambasada Chinei a semnat un propocol cu FRWK și a oferit 250 de seturi de echipamente de arte marțiale chineze donate de Asociația Chineză de Wushu.

Am rămas neplăcut suprins să observ că evenimentul a rămas ignorat de toată mass-media de la noi. Probabil dacă se ofereau mingi de fotbal și totul pe o muzică lăutărească știa toată România.

Ce contează că FRWK este recunoscută pe plan extern de către European Wushu And Kungfu Federation (EWUF) și International Wushu Federation (IWUF)?

Ce contează că echipamentele primite vor ajuta pasionații marțiale din România să-și îmbunătățească nivelul de pregătire?

Mai contează că entuziaștii sportivi români obțin medalii la competițiile internaționale de wushu kung fu?

Cedez cuvântul Dianei

Cu toate că au trecut trei săptămâni de la înfiorătorul caz de la Caracal nu știm nimic. Doar frânturi. Ce zice vreun avocat, vreun polițist și ăla ieșit la pensie. Niște comunicate seci și incomplete. Fake-news la greu. Multă incompetență a autorităților. O comunicare execrabilă din partea lor. Mai ales că o țară întreagă stă pe jar. Un caz care nu știu când și cum se va rezolva.

Un caz care m-a lăsat fără aer, de atâta timp. Atâta timp în care abia mai reușesc să mai scriu ceva. Orice altceva.

Și dacă eu nu mai am cuvinte, o voi lăsa să vorbească în locul meu pe Diana Irena Belbiță. Nu știi cine este? Wikipedia spune cam așa: multiplă campioană națională, europeană și mondială de Kempo, campioană la kickboxing și luptătoare profesionistă de MMA. Singura campioană de MMA a României.

Ce spune Diana Irena Belbiță?

În primul rând le răspunde celor care o arată cu degetul că practică un sport dur. Că acesta nici măcar nu ar fi sport.

Le răspunde apoi celor care o acuză că din cauza ei, multe fete au și-au luat inima-n dinți, au trecut peste aceste prejudecăți de ev mediu și au pășit pentru prima dată în săli de arte marțiale. Să învețe să se apere!

Orice oră petrecută într-o sală de arte marțiale îți poate da în cazuri speciale o șansă la viață!

Părinții ar trebui să ia aminte la această realitate tristă și dură.

Nu putem să ne ocrotim copiii nonstop

Statul pare este incapabil de acest lucru.

Avem polițiști care se uită impasibili la o fată șiroind de sânge. La Galați. Am scris despre asta.

Avem polițiști care te iau peste picior pe tine – ca părinte când le spui că fata ta a dispărut de acasă, iar ei îți dau replica că a plecat cu vreun Făt Frumos.

Avem operatoare de la 112 care te întreabă unde ești exact că nu te poate localiza. Sau care îți spune că nu are vreun echipaj disponibil și apoi îți închide telefonul. 

Și câte astfel de exemple de crudă incompetență, crasă nepăsare mai sunt…

Nu putem să ne ținem copii o veșnicie într-o bulă

La un moment dat vor fi singuri. Nu o dată în viață te poți lovi de o situație specială în care vorbele bune, fuga sau priceperea la șah nu sunt opțiuni.

Îmi pare rău, dar în viață pot exista situații concrete în care trebuie să lupți. La propriu. Pentru viață.

De ce un altfel de 10 august?

Seara nu am fost în piață să strig ceva sau  să-mi fac selfie-uri.

Nu mai cred că se poate schimba ceva radical.

Încep să cred că este vorba de o luptă. Personală. Din care fiecare scapă cum poate cu propriile puteri.

Fata mea nu a fost deloc încântată de locul trei. Nu i-au lipsit tehnica, voința sau spiritul combativ. I-a lipsit o mai bună condiție fizică. Concurase doar pe semi-contact până pe 10 august. De data asta a fost full-contact. Lovituri cu intensitate maximă. Altceva. Un sport mai dur, dar care te pregătește pentru a face față oricărei situații speciale. Cum spune chiar Diana.

Drept urmare, după ce a primit medalia am mers în parc. La alergare. Pentru că singură a realizat ce i-a lipsit pentru a obține mai mult. Iar eu gâfâiam pe lângă ea.

Să ne auzim de bine! Fără situații speciale…

Ultimele texte pe care le-am publicat se referă la Alexandra și poate te interesează și pe tine:

Poți să urmărești pagina de Facebook.

Sunt prezent și pe Instagram.

Foto: Pixabay

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: