"Dacă eu aș fi fost președinte, drama din Caracal nu s-ar fi întâmplat." CUM?

“Dacă eu aș fi fost președinte, drama din Caracal nu s-ar fi întâmplat.” CUM?

“Dacă eu aș fi fost președinte, drama din Caracal nu s-ar fi întâmplat.” CUM?

După cum era de așteptat, din păcate, o serie de politicieni încep să se folosească de înfiorătorul caz de la Caracal doar pentru a obține capital politic.

Pentru mine este doar o formă meschină (un cuvânt mult prea delicat) de a călca pe cadavre urmărind un scop personal.

Nu am cuvinte să caracterizez această enormitate (nah, că tocmai am etichetat-o!), care nu este șuierată de Gigel, care soarbe o bere la pet împreună cu Dorel la bodega din colțul străzii, ci de la un om care mizează pe o imagine de om integru, serios. Un om care vrea să devină Președintele meu. Președintele tău.

Disclaimer

Am scris de nenumărate ori pe acest blog și pe pagina de Facebook cu același nume (pagină care este o extensie a blogului meu) că nu fac politică. Nu este scopul meu, iar sutele de texte prin care îmi exprim gândurile şi experiențele mele stau drept dovadă. Din 2016 și până în prezent.

Tangențial – când am simțit nevoia – am taxat ori mi-am spus părerea (bună, rea, însă a mea și fără a face jocul cuiva) despre un subiect sau altul, mai ales când acesta are legătură cu scopul acestui blog: povestea mea și universul copilăriei.

De fiecare dată am încercat să fiu echilibrat – oricât de sensibil ar fi fost subiectul – și niciodată nu am menționat vreun nume. Şi n-am fost nici părtinitor să taxez sau să mângâi pe cap numai pe unii sau pe alții. La fel voi proceda și azi, chiar dacă declarația de mai sus m-a indignat într-o mare măsură.

Adevărul este că tot se vor găsi unii să mă acuze. Pe mine. Nu pe cel care a afirmat senin asta.

Adevărul este că tot se vor găsi unii – probabil aceeași de mai sus – să găsească oarece justificări declarației.

Este treaba lor! Fiecare are dreptul la opinie, iar asta este a mea. Omul a greșit. Grav. Şi nici nu văd să-și toarne cenușă-n cap.

Realitatea

Nici măcar asta nu ar fi cea mai gravă problemă. Cea mai penibilă și fără de scăpare este a noastră. A mea și a ta. A oamenilor de rând.

Nu a celor sus-puși care au tot felul de protecții.

Ci a omului care sună la 112 și nu te găsește nici dracu.

A fetei șiroind de sânge din Galați care lasă insensibil un echipaj de poliție. Ăia nu catadicsesc nici măcar să iasă din mașină!

A oricărui român care primește o mare țeapă sau a româncei hărțuită care se prezintă la secție. Şi ghici ce? Tot noi suntem tratați cu sictir sau cu dezinteres, în cel mai bun caz.

Ziua de mâine

Şi vine unul și spune că dacă eu și tu mergem la cabina de vot și punem stampila pe buletinul lui nu se vor mai întâmpla astea? CUM? O avea vise de tătuc atotputernic și nu știm și noi?

Nu vreau să detaliez atribuțiile unui președinte, separarea puterilor sau cum funcționează un stat.

A mai promis cineva că vom trăi bine, același cu aici sunt banii dvs. A mai promis altul că pas cu pas va aduce reformă, mai ales în educație.

Fiecare trage concluziile de rigoare, dar cea mai mare nenorocire mi se pare faptul că la ce inflație de candidați avem pentru funcția de Președinte, rămâne aceeași întrebare. Parcă suntem blestemați să fie eternă.

Eu cu cine votez?

Şi nu, nu-mi spune să aleg răul cel mai mic pentru că 30 de ani mi se par extrem de mulți să tot aud asta.

Social

De vreo două săptămâni – de când a pocnit buba de puroi de la Caracal – aproape că nu pot scrie altfel de texte. Sunt încă șocat de realitatea de zi cu zi.

Nu sunt singurul român care începe să deschidă ochii. Deja este aproape un nou 10 august. Şi iar unii vor să confiște nemulțumirea românilor la adresa tuturor autorităților. Şi iar unii încearcă să tragă spuza pe turta lor. Din calcule strict politice.

Dacă blogul nu s-ar chema Jurnalul unui Tată și ar fi avut altă direcție probabil aș fi scris mult și bine despre fake-news, manipulare, psihologia maselor, influenceri, site-uri de propagandă și alte subiecte drăguțe pe tema asta.

Dar încerc – cât mai pot – să-mi văd de viață, de copiii mei pentru că am ajuns la concluzia că de aici scapă cine poate. Dacă poate. Dar a devenit sufocant…

Ultimele texte pe care le-am publicat se referă la Alexandra şi poate te interesează şi pe tine:

În loc de încheiere

Mai sincere mi s-au părut versurile Parazițior, plus că par și mai aproape de adevăr:

Dacă aș fi pentru o zi Președinte,

V-aș amaneta pe toți și nu m-ați prinde!

Ar fi mers și “nu v-ați prinde”…. că doar se tot întâmplă de vreo 30 de ani.

Până atunci rămânem cu “Dacă eu aș fi fost președinte, drama din Caracal nu s-ar fi întâmplat.” CUM?

Later edit

Omul – după ce a văzut valul de reacții negative la adresa acelei declarații – o dă tipic românește la întors. Că e scoasă din context, că bla-bla. Mai mult, că nici el nu crede ce a spus!!!

Oamenii ăștia chiar nu au specialiști în comunicare, pentru astfel de situații?

Poți să urmărești pagina de Facebook.

Sunt prezent și pe Instagram.

Foto: Pixabay

Comentarii Facebook

Un comentariu

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: