Adevăr sau minciună în cazul Alexandra?

Ieri Sorina, azi Alexandra. Mâine?

Ieri Sorina, azi Alexandra. Mâine?

De fiecare dată când scriu ceva, îmi doresc să transmit ceea ce simt, ceea ce cred. Într-un mod echilibrat. Chiar dacă uneori o fac mai în glumă sau poate mai serios.

De această dată va fi altfel. N-aș fi putut face asta dacă eram vlogger. Nu aş fi putut vorbi. Pentru că nu mai am voce. Chiar și cuvintele scrise îmi ies cu mare greutate. Amărăciune. Furie. Revoltă. Neputință. Sunt oripilat. Șocat.
Da, este vorba de cel mai recentă nenorocire întâmplată. Este vorba despre Alexandra.
Întâi a fost Sorina. Spre surprinderea mea s-au găsit o mulțime care să-i ia apărarea ăleia de o târa ca pe un sac de cartofi pe caldarâm. Că statul de drept… Că politica… Nu știu cum vă suportați! Eu, ca părinte, nu am putut scrie nimic la acel moment. Eram șocat de ce se întâmpla și mai ales de reacția anormală a prea multor oameni.
Dar acum răbufnesc. Deja s-a trecut acea linie roșie. Aceeași incompetență. Prostie crasă. Birocrație idioată. Necunoaștere a legii exact de către cei care trebuie să o aplice!
Un suflet nevinovat, o copilă de 15 ani – poate câte altele înaintea ei – a căzut pradă unui psihopat. Iar cei care sunt plătiți mult peste capacitatea lor și care la 45 de ani ies la pensie și cu pensii babane ar fi trebuit să o apere pe Alexandra.
N-au făcut-o. Ce vor păți? Cel mai grav ce li se poate întâmpla e să își dea vreunul demisia din vreo funcție. Și asta doar dacă i se cere. I se va cere tot de către un șefuț care așa iese în evidență că face ordine. Băăă!!! Ordine trebuia să vă faceți în ogradă înainte să moară Alexandra!!!

Concluzii?

Amare.
România, țara mea dulce, a încetat să mai fie o țară. E un fel de o entitate.
Poporul român nu există. S-a răspândit în lume. Ne-am diluat. Am rămas un fel de… adunătură.
Prezentul? Scapă cine poate.
Viitorul? Gri spre negru. N-am speranțe de mai bine!
Dacă nu ești cineva, nu te bagă nici dracul în seamă. Cu atât mai puțin vreo așa zisă autoritate.
Românul de rând e bun doar să plătească impozite și să facă cozi să pună ștampila pe vreun ipocrit care declară că intră în politică pentru binele comunității.
Românul de rând e băgat în seamă de așa zisele autorități numai când deschide ochii și spune adevărul. Care doare.
Așa cum mă doare pe mine inima de tragedia Alexandrei.
Și din care iar nu o să învățăm nimic…

Dacă vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter.

Poți să urmărești pagina de Facebook.

Sunt prezent și pe Instagram.

Foto: Pixabay

Comentarii Facebook
%d blogeri au apreciat: