Băuturile energizante la îndemâna copiilor

Băuturile energizante la îndemâna copiilor

Băuturile energizante la îndemâna copiilor

O știre a trecut neobservată zilele astea. Normal, alții au alte subiecte importante de rostogolit și de mestecat. Aceleași de ani de zile. Se schimbă ambalajul, dar conținutul este același. Nu-i nimic. Nu consum acele știri. Mai ales că au și o doză uriașă de manipulare. Atât de uriașă încât nu mai sunt deloc știri, ci doar fake-news.

Să nu mă abat de la subiectul ăla de care ziceam că nu prea este abordat. Decât dacă are un efect vizibil. Imediat. Este vorba de niște copilași care au ajuns la spital după ce au consumat un bax de băuturi așa-zis energizante.

Consumul de cola la copii și o liniște aproape suspectă

Până acum niște ani mai existau voci care vorbeau despre efectele negative ale consumului de cola la copii. Conținutul de cofeină și mult zahăr fac ca aceste băuturi să fie incompatibile cu dieta copiilor. Între timp nimeni nu mai zice nimic.

Acum niște ani strâmbam din nas când vedeam copii bând cola. Dar aia e ceai de tei pe lângă ce preferă acum. Este vorba de băuturi așa zis energizante. Eu le zic așa-zis. Producătorii le zic băuturi energizante. Fără așa-zis. Pentru că sunt energizante și nu numai. Dar nu este ceva potrivit pentru copii. Nici pentru noi, dar asta e altă discuție…

Anul trecut, prin vară, se auzea despre o hotărâre de guvern care prevedea interzicerea vânzarea lor tinerilor cu vârste sub 18 ani, dar și comercializarea prin automate.

Ce zic alții despre băuturile energizante consumate de copii

Totul a pornit de la intoxicația copiilor care consumau astfel de băuturi. Au urmat studii*, apoi măsuri** luate de alte state cu privire la consumul acestor băuturi de către copii.

* Un studiu din 2013 elaborat de Autoritatea Europeană pentru Siguranță Alimentară arată că 68% dintre adolescenți și 18% dintre copii cu vârsta sub 10 ani consumă băuturi energizante.

** Lituania interzice comercializarea băuturilor energizante minorilor. Ungaria, Suedia, Marea Britanie și SUA reglementează evitarea acestor tipuri de băuturi de către copii. Diverse reglementări privind băuturile energizante există în Germania, Elveția, Belgia, Danemarca și Olanda (de exemplu privind adaosul de vitamine și alte substanțe). În Norvegia este interzisă adăugarea de vitamine, minerale și aminoacizi în produsele alimentare, cu excepția cazului în care Autoritatea Norvegiană pentru Siguranța Alimentară a acordat permisiunea.

Studiile și măsurile privind băuturile energizante consumate de copii în România

În anul 2016 Institutul Național de Sănătate Publică a elaborat un studiu cu privire la acest subiect, mai ales că numai în București existau deja 15 cazuri de intoxicații cu băuturi energizante la copii cu vârste cuprinse între 1 an (!) și 17 ani. Dintre aceste cazuri, 2 copii au asociat consumul de băuturi energizante cu alcoolul! Iar vârsta cea mai vulnerabilă (86,6%) era reprezentată de adolescenți (15 – 17 ani).

Printre măsurile care se impun, potrivit studiului sus menționat, amintesc:

  • Interzicerea comercializării către minori sau achiziționarea de către minori a unei cantități reduse de produs;
  • Limitarea cantității de cafeină precum și a celorlalte ingrediente/reducerea volumului dozei;
  • Aplicarea unor amenzi în cazul nerespectării prevederilor legale referitoare la etichetare;
  • Expunerea la raft separat de băuturile răcoritoare/comercializarea lor în spații de desfacere a produselor pentru sportivi sau farmacii și nu în spații de desfacere a produselor alimentare;
  • Eliminarea confuziilor conform cărora băuturilor energizante ar face parte din categoria băuturilor răcoritoare pentru a se putea menționa pe etichetă riscurile și contraindicațiile.

Mai multe despre acest studiu: https://cnmrmc.insp.gov.ro/images/informatii/Articol-bauturi-energizante.pdf

În primăvara anului 2018, Ministerul Sănătății a elaborat o Notă de fundamentare privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și limitarea efectelor consumului de băuturi energizante de către populație, în special pentru persoanele cu vârsta sub 18 prin interzicerea comercializării acestor băuturi minorilor.

În vara anului 2018 a apărut și proiectul unei hotărâri de guvern de care spuneam mai sus.

Ce s-a întâmplat cu HG-ul respectiv n-am mai reușit să aflu. Sunt două variante: ori a picat și a fost adoptată. Dacă a picat, situația e gravă. Dacă a intrat în vigoare, situația este la fel de gravă.

Aproape zilnic văd copii de școală generală cu o doză de băutură energizantă

Au primit de al părinți câțiva lei pentru pachet. Da, unii părinți preferă să le dea bani decât să le facă pachet – nu judec, doar constat. Majoritatea, pe lângă pachețel le mai oferă copiilor bani: pentru o ciocolățică și un suc. Iar cum o băutură energizantă este mai ieftină cam decât orice suc… decizia copilului duce spre achiziția unei astfel de băuturi.

Bineînțeles că cel mic este influențat și de reclamele TV la aceste băuturi, făcute de actori celebri sau cântăreți la modă.

Bineînțeles că minorul aude și vede la adulți, poate chiar la părinți că beau astfel de băuturi – nu judec, doar constat.

Am fost curios și am întrebat la chioșcul de lângă școala copilei mele

Am întrebat și la alte magazine mai micuțe sau hipermarket-uri de unde îmi fac uzual cumpărăturile.

Nimeni n-a auzit de vreo interdicție de a vinde băuturi energizante minorilor.

Deci, ori nu există în vigoare hotărârea cu pricina ori este în vigoare dar nu se aplică, cum se aplică, de pildă interdicția legală de comercializare a țigărilor către minori. Cu toate că și așa văd copii cu țigarea-n gură. Și nu cazul de subtilizarea uneia din pachetul părinților. Pentru că am văzut copii de generală și de liceu cu pachete de țigări. Iar altă discuție… Poate singura parte bună este că până acum nu am văzut copii cumpărând alcool.

Ce sunt băuturile energizante?

Am tot scris până acum despre ele, dar nu am spus ce sunt ele, ce anume conțin. În primul rând este vorba despre:

  • cafeină are efect excitant asupra sistemului nervos și stimulent al inimii;
  • taurină cu efecte la nivel cardiovascular, asupra sistemului nervos central și muscular;
  • carnitină responsabilă cu transportul acizilor grași în mitocondrii, unde sunt transformați în sursă de energie;
  • guarana cu efect stimulant asupra sistemului nervos;
  • glucuronolactona cu rol de energizant;
  • alte vitamine, minerale, zahăr, mulți aditivi (E-uri)

Revenind la substanțele care se regăsesc în aproape toate băuturile energizante, iar cea mai problematică este cea din capul listei – cafeina. Aceasta deoarece o băutură energizantă poate conține mai multă cafeină decât un espresso!

Expunerea repetată la cantități mari de cafeină – mai ales în cazul copiilor – creează dependență, insomnii și sevrajul poate să apară când organismul nu mai primește substanța.

Alte efecte ale băuturile energizante menționate pe site-ul Centrului Național de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar: anxietate, probleme de somn, palpitații, amețeli, stări de greață și moartea subită, în caz de abuz.

Conținutul bogat în zahăr a băuturilor energizante favorizară diabetul, obezitatea și apar probleme dentare.

De menționat faptul că amestecul băuturilor energizante cu alcoolul mărește riscul intoxicației.

Lăsăm băuturile energizante la îndemâna copiilor?

Am scris și o voi face continuu despre cât de important este le vorbim copiilor noștri despre faptul că astfel de băuturi nu-i fac mai maturi, mai puternici și în niciun caz nu se consumă de sete în loc de apă.

Am scris și o voi face chiar dacă poate deranjează pe unii. Exemplul personal contează. La fel cum este și cu folosirea telefoanelor mobile, la fel este și în cazul obiceiurilor alimentare și nu numai. Copiii au și tendința să imite comportamentul nostru.

Întrebări…

Evident că interesele producătorilor este de a vinde.

Evident că nu există inițiative independente de a efectua studii credibile privind efectele clare ale băuturilor energizante asupra copiilor.

La fel de evident este și faptul că minorii chiar sunt afectați în urma consumului de energizante, intoxicarea necesitând spitalizare.

Cu privire la consumul pe termen mediu sau lung… cine să studieze ce pățesc copiii noștri?

Câți din noi știm exact dacă copilul nostru consumă băuturi energizante?

Dacă nu avem noi grijă de copii noștri, atunci cine?

Deci, lăsăm băuturile energizante la îndemâna copiilor noștri?

Dacă vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter.

Poți să urmărești pagina de Facebook.

Sunt prezent și pe Instagram.

Foto: Pixabay

Comentarii Facebook

Un comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: