De ce nu scriu zilnic?

De ce nu scriu zilnic?

Acum vreun an și jumătate am abordat prima dată acest subiect și textul publicat chiar așa se și intitula “De ce nu o să scriu zilnic”. Aduceam atunci câteva argumente. Lucrurile s-au mai schimbat, însă esența a rămas.

Jurnalul unui tată este un blog personal. Îmi aparține. Este al meu. Este povestea mea. Numai eu scriu. Când pot. Ce vreau. Ori de câte ori simt nevoia. Am simțit nevoia să mai precizez asta drept răspuns la oarece comentarii de pe Facebook.

Jurnalul unui tată este un blog unde scriu din nevoia de a spune ceea ce am de spus despre anumite subiecte, majoritatea având legătură cu viața mea de zi cu zi. Este un blog pornit dintr-o mare emoție. Un loc unde scriu din pasiune. Și cu siguranță așa va rămâne.

Totuși, de ce nu scriu zilnic?

Pentru că acest blog nu este pentru mine un mine un job. Chiar dacă am avut și beneficii în cursul celor 3 ani de când scriu pe blog. Dar, beneficiile au fost mai ales de altă natură decât cele ale unui blogger care din asta trăiește. Pentru care blogul este jobul lui.

Probabil că dacă aș fi văzut blogul exclusiv drept o sursă de venit poate că altfel aș fi privit lucrurile. Probabil că da, aș fi scris zilnic. Cel mai probabil aș fi scris și altfel. Mai aproape de ceea ce se vrea citit, mai puțin de cum îmi place mie să mă exprim liber. Poate aș fi făcut nițel rabat de la mult lăudata autenticitate pe care și-o arogă orice blogger. Paradoxal, nu?

Pentru a nu fi ipocrit, că doar ipocrizia ocupă un loc fruntaș pe lista mea privind cele mai detestabile atitudini (pe lângă prostie, hoție), recunosc că nici eu nu am scris de fiecare dată chiar ce aveam de spus. Că m-am mai autocenzurat.

Era și imposibil să nu procedez astfel dacă doream să scriu despre o discuție privată. Care ar fi meritat adusă atenției publice. Dar cum era privată… așa va rămâne. Nu, nu sunt jurnalist, dar îmi protejez sursele;)

Sau despre o întâmplare unde s-ar recunoaște imediat cei care ar citi-o. Și atunci am alterat-o nițel. Nu am modificat prea mult întâmplarea. Decât în punctele esențiale, vorba Scrisorii pierdute.

Mai sunt și alte exemple, dar ideea e destul de clară.

Ultimul exemplu de ce nu scriu zilnic

Că tot am adus în discuție faptul că ceea ce scriu aici este pe blogul meu propriu și personal, cum ar zice niște unii. Și de cele mai multe ori despre cele care mă afectează într-un fel sau altul. Pe mine sau pe cei din jur dragi mie.

Iar cum Jurnalul unui tată nu este numai despre mine, ci și despre copiii mei, de joi seara nu prea mi-a mai ars de vreo activitate online. Pentru că de atunci cea mică, de doi ani și opt luni a făcut temperatură. 38,6. Antitermice. Griji.

Vineri la fel. Temperatura scădea, apoi urca. Cu tot antitermice 38,8. Ceasul rău, inclusiv medicul pediatru de familie era lovit de o răceală cruntă. Fuga la camera de gardă. Tratament. Iar griji. Noapte albă.

Însă tratamentul n-a fost cel mai reușit pentru că sâmbătă am intrat în panică când am văzut 39,9. Fuga iar la camera de gardă. De data aceasta teste serioase. Unul rapid de gripă. Altul de sânge. Plus control amănunțit. Copila ba apatică, ba nu-i intrai în grații. Cu chiu cu vai  accepta lichide. Nu mai zic de mâncare. Mai amintesc de grijile noastre de părinți, de altă noapte albă, probabil alte fire de păr albe pentru noi!?

Duminică deja lucrurile erau spre bine. Temperatura a oscilat, dar nu a mai urcat mai mult de 38.

Cine e părinte știu cum e când copilul îți este bolnav. De câte ori am avut o problemă de sănătate, de câte ori m-a durut ceva, parcă niciodată nu m-a durut și nu am suferit ca atunci când vreuna din fetele mele a avut vreo problemă de sănătate. Tată de fete…

Iar când trec prin așa ceva, când am griji, când am nopți albe și ochii cioburi nu am nici dispoziția, nici timpul de a mă pune pe tastat. Chiar dacă aș fi avut destule de spus după ce primul drum la urgență a fost degeaba. Pentru că doctorul de la camera de gardă nu a acordat suficientă atenție, iar tratamentul nu a fost corespunzător.

D-asta nu scriu zilnic

Pentru că vorba unui tip extrem de controversat trăitul în România chiar îți poate ocupa tot timpul. Și energia aș adăuga eu.

Fata e din ce în ce mai bine. Așa că ne-am mai liniștit și noi. Iar eu mi-am găsit ceva timp să scriu despre asta.

Acum să nu se înțeleagă din toată povestea asta că cea mică are vreun fel de vină că n-am pus eu mâna să mai scriu. Puteam să fac eu buba. Sau orice altceva.

La manualul de bloggeri zice că tre’ să scriu zilnic. Altfel, bounce rate mic. Plus probleme cu algoritmii de indexare Google. Și altele, dar nu plictisesc cu amănunte de acest fel. Impact negativ asupra numărului de vizitatori. Chestii la care se uită unii sau alții care ar vrea să scriu despre vreun produs, serviciu, eveniment sau te miri ce vor să promoveze. Pe lângă alte o mie de informații.

Poate că eram mai atent la astfel de detalii dacă, repet, îmi propuneam să trăiesc de pe urma acestui blog. Dar cum sunt acum pot scrie despre ce vreau, îmi permit luxul să aleg sau chiar refuz orice colaborare.

Bloguri ale taților care să scrie despre universul copilăriei le numeri pe degete. 

Cine este interesat de ce mai scriu, nu-mi bate obrazul că nu scriu zilnic. Că doar blogul meu nu-i vreun site de știri ori de bârfe. Pe de altă parte, poate greșesc. Spun asta pentru că din cei peste 3 ani de blogging am cam înțeles ce fel de texte prind, care aduc trafic. Iar eu nu și nu:))

Dacă ți-a plăcut De ce nu scriu zilnic? și vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter.

Poți să urmărești pagina de Facebook.

Sunt prezent și pe Instagram.

Foto: Pixabay

Comentarii Facebook

Un comentariu

  • Tudor 11 martie 2019 Reply

    De cand timpul alocat blocului este din ce in ce mai puțin am observat ca scriu din ce in ce mai concis. Eu nu mai pierd timpul sa scriu povesti, cei puțini care imi mai trec pragul nu-și mai pierd timpul sa le citească. E de bine

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: