Oamenii buni există. Trebuie doar să îi vezi

Oamenii buni există. Trebuie doar să îi vezi

Zilele astea au fost destul de solicitante pentru mine. Cum îmi plac vorbele de duh, nu am cum să nu apelez la una. Probabil că m-am întins mai mult decât mi-e plapuma. Dar știe într-adevăr cineva cât de lungă este?

Eu tot testez limitele, tot le depășesc.  Dar nu mai sunt la vârsta aia de 20. E mai greu acum. Uneori, mă bucur ca un copil când îmi iese. Alteori, mi-o mai iau. Oboseala. Fizică. Mentală. Chiar la granița cu epuizarea. Când sunt tentat să cedez. Când pic lat sau mai mă enervez. Și mă enervez că mă enervez! Pentru că m-am educat să fiu calm. Asta într-o lume nebună, chiar este o nebunie…

Iureșul ăsta în care m-am băgat de bună voie cu capul înainte m-a adus într-o stare nu foarte confortabilă. Drept urmare ultimul text scris vinerea trecută. Cam sumbru, acum când îl recitesc. Dar nici izolat într-o bulă confortabilă nu mă văd…

Dar, a fost momentul în care cineva m-a simțit. Că am apăsat probabil prea tare pedala. Și bine a făcut să-mi și spună. Indiferent că suntem copii ori adulți, cu toții avem nevoie de un sfat. De o vorbă bună.

O vorbă bună sau mai degrabă un îndemn

Chiar face minuni. Mi-a mers la inimă. Da, nu le pot face pe toate. Încercând asta poți avea surpriza să nu iasă nimic! Da, pun constant presiune pe mine și uneori am pretenții. Poate nu tocmai exagerate, doar… normale. Bine, uneori ridic ștacheta. Pentru mine, dar și pentru cei din jur. În ideea mea că dacă pot oferi calitate să nu mă aștept la ceva mediocru. Dar una-i ideea și alta-i realitatea.

Paradoxal, mai am și pretenția că nu sunt perfecționist. Cu toții avem limitări. Dar îmi vine să urlu când tocmai noi ne fixăm aceste limitări. De multe ori chiar le fixăm într-un mod greșit. Din lene, poate din ratări una după alta care duc la delăsare, din diverse frici sau orice alt motiv. De ce nu încercăm să vedem cât de lungă este plapuma? De ce nu putem încerca să vedem cât de buni putem fi? Iar dacă ne călim… putem și fără plapumă! Putem să trecem peste bariere, să depășim limite uneori de neatins. În sensul bun:)

Iar vorba bună de care aminteam mai sus a sunat în felul următor: uneori e bine să mai reducem motoarele și să facem o pauză. Să am grijă în primul rând de mine și să-mi îmbrățișeaz copiii și soția când simt că nu mai pot.

Sunt un familist convins, îmi iubesc copiii și soția atât de mult, încât uneori chiar uit de mine. Uit să mai am grijă de mine. Să mă odihnesc.

Iar această uitare nu este bună. A uita de mine înseamnă tocmai a uita de cei pe care-i iubesc. Acum că o scriu, pare ciudat, ori poate fi de neînțeles pentru unii. Dar, voi detalia mai jos ce am văzut la alții și nu mi-a plăcut ce am văzut.

Cred că pentru a iubi și pentru a fi iubit trebuie să nu uiți să ai grijă de tine.

Ai grijă de tine

Dacă ai călătorit cu avionul, înainte de a decola, la instructajul ținut de personalul de zbor ți se spune că în cazul depresurizării avionului, adultul trebuie să-și pună primul masca de oxigen, abia apoi o vei aplica copilului!

În niciun caz nu este vorba de narcisism, lipsă de empatie sau mai știu eu ce reproș pot aduce cei care sunt tot timpul pe buze cu faptul că “ăla mic este pe primul loc”. Este, dar pentru a avea grijă de cei din jur, întâi trebuie să ai grijă de tine. Iar de declarații pompoase sunt sătul. Am văzut prea mulți care nu aveau copii, însă la sfaturi erau neîntrecuți

Nu toți suntem meniți a fi… sfinți, nu putem da tot pentru alții, în timp ce orice nevoie a noastră este abandonată.

Am văzut astfel de abordări, la fel de bine am văzut și cel puțin una din următoarele urmări:

  • poți claca, iar oboseala cronică poate cocheta cu alte bazaconii, unii zic că nici nu mai o poți deosebi facil de… depresie
  • nu poți avea un cuvânt de spus atâta timp cât tu nu ești un exemplu de urmat
  • te vei rata și nu îți vei atinge vreodată potențialul, chiar dacă vei avea vise proprii, vor rămâne la stadiul de vise, nu se vor împlini dacă alegi să trăiești pentru și prin alții
  • vei ajunge să reproșezi copiilor faptul că te-ai sacrificat pentru ei (sfinții nu fac reproșuri)

O altă vorbă bună sau mai degrabă un îndemn

Discutam recent cu o mămică care face lucruri minunate. Nu minuni, că tot vorbeam de sfinți. Dar faptul că a avut ideea, puterea să demareze nebunia și mai ales să continue ceva ce este absolut unic la noi în țară.

Este vorba de seria de evenimente dedicate viitorilor tătici, dar și a celor existenți.

Dad To Be Academy și Modern Dad’s Challenges.

Unde vin specialiști din diverse domenii și se abordează subiecte pe un limbaj accesibil. Unde astfel de întâlniri sunt interactive. Nu pleci de acolo fără răspunsuri. Răspunsuri pentru acei bărbați adevărați care sunt și tați adevărați. Implicați.

Iar din vorbă-n vorbă mi-a spus ceva, mai degrabă un îndemn. Să scriu mai des despre experiențele mele cu cele două fete ale mele. Una de aproape 3 ani, cealaltă de aproape 13 ani.

Cumva, pe parcurs, am scris foarte multe lucruri pe blog, dar parcă din ce în ce mai puțin despre experiențele mele proprii. Despre copilele mele. Iar ele sunt un subiect inepuizabil. Sunt însăși rațiunea acestui blog.

Jurnalul unui tată.

Va urma!

Dacă ți-a plăcut Oamenii buni există. Trebuie doar să îi vezi și vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter.

Poți să urmărești pagina de Facebook.

Sunt prezent și pe Instagram.

Foto: Pixabay

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: