Ce lume lăsăm copiilor noștri?

Ce lume lăsăm copiilor noștri?

Dacă ar fi să ne deschidem într-adevăr sufletul, dacă am fi o secundă sinceri, dacă… dar nu o facem pentru că ne este teamă, pentru că am deveni noi înșine vulnerabili. Și asta ne sperie.

Trecem prin viață prinși în vâltoarea vieții cotidiene și uităm cumva ziua de mâine. Job-ul, grădiniția apoi școala cu notele, temele ei, cumpărăturile, facturile, ratele la bancă, drumurile zi de zi, curățenia, gătitul… mai tot timpul de fugă, obosiți…

Faptul că tot ce facem azi, tot ce spunem azi, dar și ce nu facem azi sau nu spunem azi, dar trebuia spus și făcut, vor modela ziua de mâine. De poimâine. Anul viitor. Viitorul. Acela unde copiii noștri de acum nu vor mai fi copii, vor fi tineri. Apoi adulți. Ca noi. Și ne vor judeca, așa cum noi trăim în lumea pregătită de părinții noștri.

Oare ce lume lăsăm copiilor noștri?

Facem tot ce stă în puterea noastră să le lăsăm o lume mai bună ca cea de azi? Sau la anul, peste 10 ori 15 ani, se vor confrunta cu aceleași probleme parcă eterne?

Problemele apar chiar din ziua în care aflăm că vom fi părinți. Emoția, bucuria că vom fi părinți ne face să le negăm. Va fi bine. Sarcina ne poate da unele bătăi de cap care nici n-ar trebui. Mă refer la unele situații neplăcute când ne lovim de cei care ar trebui să o monitorizeze. Nu detaliez. Proaspeții părinți știu la ce mă refer, mai ales când pun în balanță alegerea maternității.

Grădinița. Că tot spuneam într-un text recent că tot voi mai aborda subiectul. Câte lupte cu morile de vânt să găsești una perfectă pentru puiul tău. A ajuns o problemă în a se respecta până și un meniu sănătos! Degeaba lupți cu grădinița respectivă dacă doar tu și doar vreo alți 2 – 3 ca tine. Restul?

Să mai zic de școală!? Uite așa prințul tău sau prințesa ta nu mai sunt nici prinț, nici prințesă, ci intră într-un malaxor care scoate orice numai nu ce credeai tu!

Că tot am ajuns la școală – câteva întrebări

Ghiozdanul nepoțelului nostru tot atât de greu va fi?

Copiii copiilor noștri tot atâta ore vor munci la temele date de școală? Inclusiv în vacanțe… Încă…

Miniștrii tot vor schimba an de an regulile jocului?

Tot manuale slabe și cu greșeli vom avea?

Violența fizică și bullying-ul tot o prezență constantă vor fi în școlile noastre?

Am vorbit despre sănătate – alte întrebări

Peste 10-15 ani, copiii noștri, adulții de mâine, tot temători vor păși în spitale?

Vor mai da peste doctori obosiți, slabi pregătiți, lipsiți de empatie, de spitale murdare sau nedotate corespunzător?

Vor mai trebui să strângă bani la plic pentru vreo operație?

Tot o loterie va fi dacă te vindeci sau te pricopsești cu vreo infecție nosocomială?

Tot probleme, cozi la medicamentele pentru diabet?

Diagnosticul tot pe bâjbâite va fi pentru bolnavii de cancer? Tot prin Austria și Turcia se vor trata?

Să mai zic de cei cu arsuri grave? De cei care necesită transplant?

Drumurile sau mai degrabă lipsa lor

Nu voi mai continua cu întrebările retorice. Știm care este situația lor în prezent. Credem că se va schimba ceva mâine? Sau peste 1 an? Ori 10?

În general, tu ca adult, mai ai speranță că se va mișca ceva în bine? Ceva profund?

Eu credeam în vot

Credeam că votul meu, al tău, al nostru contează. Nu mai cred.

Credeam că dacă vine unul sau altul vor și mai ales pot schimba ceva. Nu mai cred. S-au perindat toți! Nu au nici voință, dar nici putere! Nu mai cred în niciun om providențial sau în alte asemenea himere.

Credeam. Speram. De ce am folosit timpul trecut? Pentru că nu prea mai cred. Speranța? O licărire…

Schimbarea?

Am tot spus. Tot voi mai spune.  Trebuie să renunțăm la ipocrizie. Schimbarea nu de la altul trebuie așteptată!

Dacă fiecare dintre noi nu se schimbă, dacă noi nu suntem primii care să facem acești pași necesari, oricât de perfecți ne credem, atunci totul va fi în zadar.

Nu se va crea acea masă critică care poate muta munții. Vom rămâne divizați, cu dezamăgirea, neputința noastră, dar cu speranța deșartă că vine X sau Y ori Dumnezeu și face totul în locul nostru…

Despre mine

Îmi pare rău, dar am fost prea idealist. Uneori, de-a dreptul cu capu-n nori. Am fost copil poate prea mult timp. Nu mai sunt.

Acum am eu copii. Două fete. M-am maturizat.

Poate că nu am făcut tot ce a ținut de mine ca lucrurile de azi să fie așa.

Dar nici nu m-am resemnat. Voi continua mai mult decât până acum să las o lume mai bună copiilor mei. Ai noștri. Pentru că mâine e ziua lor, iar azi e ziua când noi putem face ceva.

Altfel… limbile străine pe care le învață azi la școală nu vor mai fi străine, ci… materne. Limba română? O amintire… sau doar când vor vorbi cu mine pe Skype…

Ai mei s-au opus plecării mele din țară acum mulți ani. I-am ascultat. Habar n-am ce eram azi sau mai bine zis unde eram.

Atunci era doar mirajul Occidentului, dar aveam speranțe că și la noi va fi ca acolo. Că până în ’90 nu am fost lăsați. Dar vom rupe norii și vom demonstra câte putem face. Că putem să ne facem viața mai bună.

Am fost însă… generația de sacrificiu. Politicienii de atunci au sacrificat o generație! Următoarea generație de politicieni la fel! Nimic nu pare a se schimba!

Sacrificiu în perioadă de pace…

Între timp speranța s-a dus. Cum s-au dus atâtea milioane de români prin Italia, Spania, UK, Germania, Franța etc.

Suntem al doilea popor din lume după sirieni ca număr de migranți. În perioadă de pace pentru noi.

Nu am cuvinte care să exprime revolta de ce am ajuns în această situație halucinantă.

Nu mă voi opune copilelor mele dacă vor dori să plece. Dar aș prefera ca ziua de mâine să arate altfel. O lume mai bună care să nu le determine să ia ca primă opțiune asta.

Dar și despre tine: tu ce  lume lași copiilor tăi?

Recunosc, poate eu nu sunt în cea mai bună stare de spirit. Poate că îmi voi regăsi optimismul și voi reveni la gânduri mai bune.

Voi continua să mă implic pe partea de educație pentru copiii noștri, dar mai ales pentru noi, cei care nu mai suntem la școală, dar mai avem atâtea de învățat.

Poate mă ajuți tu cu un exemplu de vorbe, de fapte. Ce poți tu schimba? Ce faci tu să schimbi ceva?

Mulțumesc.

Dacă ți-a plăcut Ce lume lăsăm copiilor noștri? și vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter.

Poți să urmărești pagina de Facebook.

Sunt prezent și pe Instagram.

Foto: Pixabay

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: