Inimă căruntă

Inimă căruntă

Când îmbătrânim?

Am auzit puști de liceu sau chiar de 20 și ceva de ani spunând că cei trecuți de 30 de ani sunt cam trecuți. Expirați.

Am auzit îngrijorări ale unora care care abia au schimbat prefixul de 30 că… îmbătrânesc. Că nimic n-o să mai fie ca la douăzeci de ani, vorba cântecului.  Probabil unii ca ăia de mai sus, peste câțiva ani. Primele riduri. Primele fire albe. Unii le au de la 20 și nu mai fac caz.

Alții – ca mine – zic că la 40 este altfel. Chiar este;) Că-i cea mai frumoasă vârstă. Maturitatea. Împlinirea. Asta până vine una ca fata mea cea mare (12 ani) și mă-ntreabă senină despre “cum era pe vremea ta”? Și se face cioburi instant toată împlinirea:)) Sună rău de tot. Dar m-am obișnuit și cu asta;)

De curând am auzit alta. Bună de tot. La fel ca și mine, cineva spunea laudativ despre pragul de 40 că-i fain. Confirma. O spunea din toată inima. “Cred că ați auzit, chiar și de la mine, ce bine-i la 40? Ei bine, nu numai că a fost fain, dar este extraordinar acum la 50!” Da, omul era trecut binișor de 50 de ani, cu toate că nu-și arăta vârsta.

Cum e asta cu arătatul vârstei?

Am întâlnit oameni tineri care spuneau că s-au născut obosiți. Fizic sănătoși, dar parcă totul era cu încetinitorul. Se târau prin viață. Genul despre care afirmi că ăsta prinde suta de ani. Dar pentru ce?

Am întâlnit oameni activi, vioi, veseli la 90 de ani. Care aveau forță mai mare decât a unui tânăr de 20 care-și lasă o barbă impresionantă de lumberjack. Că așa-i denumită… moda, după niște tipi care taie lemne și au neapărat barbă. Deosebirea este că tipii ăilalți de 90 de ani de care zic chiar sparg lemne. Pe bune, cu toporul. Și nu au barbă! Pe când un lumberjack de oraș are probleme la a schimba un bec. Plânge că a făcut bubița la un degețel și nu mai poate glisa ecranul la mobil. Răutăți ale vârstei:)

Nu voi căuta explicații. Pentru că de la caz la caz poate fi una simplă ori mai multe. Sau aparent niciuna! Moștenire genetică. Odihnă vs prea multe nopți pierdute. Activitate fizică vs sedentarism. Alimentație cât mai curată, sănătoasă sau exces de ulei, prăjeli, zahăr, sare etc. Aer curat vs poluare. Lipsa abuzurilor de orice fel, începând evident cu alcoolul. Simțul umorului sau felul de a fi, optimist. Norocul. Mă opresc. Am zis că nu voi căuta explicații.

Inimă căruntă

Am întâlnit oameni care spuneau că au inimă tânără și la 40 și la la 50. Explicația lor pentru îndrăgosteala lor non-stop. De relații una după alta. Toate terminate prost. Când poate explicația ar fi fost alta.

Am întâlnit oameni care după 60 de ani își refac viața. După o căsnicie lungă cât o viață pentru alții. Sfârșită cu un necrezut divorț sau neașteptat deces.

Pentru că dacă tot scriu despre vârstă nu pot să ascund de frică sau alt motiv că există și un final pentru călătoria noastră scurtă, lungă, frumoasă sau mai grea.
Unii zic că nu-i final, că viața asta-i un fel de test. Cu multe necunoscute, că doar necunoscute-s căile pe unde ne ajung uneori pașii…

Dar am întâlnit și oameni tineri sau maturi cu inima căruntă. Fără o legătură neapărat cu vârsta. Care nu știu și poate nici nu vor să iubească. Care refuză să fie iubiți. Asemănători în anumite privințe și totuși diferiți de primii. Ăia cu fluturi în stomac non-stop.

Și dacă n-am fi atât de diferiți… eu ce-aș mai scrie?

Aș scrie probabil doar despre mine. Despre fluturii mei din stomac și inima mea tânără. Pentru că anii trec… iubirea rămâne. Nu, nici asta nu sună bine, că nu-i o piatră. Ca vorba aia din bătrâni apa trece, pietrele rămân. Pentru că iubirea nu rămâne. Așa cum nici noi nu rămânem la fel.

Iubirea mea? Cu aceleași bătăi de inimă la la început, dar cu maturitatea anilor care s-au scurs. Iar apelez la o vorbă de duh. Precum vinul se înnobilează cu trecerea timpului, aidoma și iubirea. Mai ales dacă vinul nu a fost o poșircă, ci unul de calitate, chiar de la început.

Aș scrie jurnalul unui tată, ceea ce chiar fac. Iar peste ani aș continua jurnalul, poate sub alt nume. Jurnalul unui bunic. Iar cum îmi place să mă regăsesc în acei bătrânei simpatici, vioi și care sparg lemne la 90 de ani atunci poate voi mai prinde ceva în plus. Jurnalul unui străbunic.

Mai ales că acum, la 41 de ani consider că mai am vreo 9 ani până să ajung măcar la jumătatea vieții. Așa mi-am propus;) Pentru că am de ce:))

Tu ce inimă ai?

Dacă ți-a plăcut Inimă căruntă și vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter.

Poți să urmărești pagina de Facebook.

Sunt prezent și pe Instagram.

Foto copertă: Pixabay

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: