Ce a însemnat 2018 pentru mine

Ce a însemnat 2018 pentru mine

Ce a însemnat 2018 pentru mine

În curând voi face trei ani de când am deschis blogul. La finalul fiecărui an am scris despre ce a însemnat pentru mine 2016, 2017. Acum a venit rândul să scriu despre ce a însemnat 2018 pentru mine. Ceea ce înseamnă că deja este o tradiție pentru mine astfel de comprimări ale anilor. Cred că este exercițiu interesant.

În plus, vine și firesc textul că tot scriam aici ce-mi doresc pentru 2019, dar nu prea povesteam de anul trecut.

Și 2018 a fost un an plin. Cam prea multe provocări cam nasoale, dar una după alta le-am rezolvat pe toate.

Fetele mele

Despre cea mică

O evoluție semnificativă a comunicării verbale a celei mici, la momentul ăsta în vârstă de 2 ani și 7 luni. Pot spune că într-o foarte mare măsură a început să se facă înțeleasă. Nu numai prin, onomatopee semne sau alte exprimări ale limbajului non-verbal. Ci prin cuvinte, ceea ce mi se pare fantastic. Sunt cuvinte care le pronunță perfect. Altele pe care le pocește, dar în acel mod dulce, specific copiilor. Iar altele… care aparent nu au nicio legătură cu ceea ce vrea să spune, dar știm corespondentul. Nu numai ea învață cuvinte de la noi și noi învățăm cuvintele ei. Cu exemple voi veni cu altă ocazie că dicționarul e prea lung;)

Alt eveniment important în viața celei mici. A început grădi. Iar adaptarea a fost exact ca și în cazul celei mari. Rapidă. Poate pentru că este și sociabilă și îi place prezența copiilor de vârsta ei. Mi se pare curios și totodată haios că la vârsta asta de doi ani și ceva leagă chiar și prietenii acolo. Are preferințe pentru vreo doi… băieței. Deja!?

A început să descopere desenele animate. Patrula Cățelușilor. Shimmer și Shine. Cuburile se îmbină mult mai repede. Muzica a devenit aproape o pasiune. Și dansul.

Personalitatea este din ce în ce mai pregnantă. Au venit și crizele de furie, temutul tantrum. A ținut vreo două luni. S-a dus. Sper dus să fie… Vulcan, nu glumă.

Despre cea mare

Sportul

S-au împlinit doi ani de când practică arte marțiale. Iar 2018 a fost un an plin pentru ea. A făcut trecerea la sportul de performanță și schimbarea de la grupa de antrenamente de la copii la cea de cadeți/adulți. Pentru că… 1,70.

Primul stagiu de pregătire la munte. Primele competiții. În primăvară aur la Cupa Extreme Kung Fu Kids și apoi la Campionatul Național de Kung Fu. La 11 ani Campion Național e ceva… În toamnă argint la Cupa României Kempo.

Propunerea ei tentantă pentru mine și apoi brânciul pe care mi l-a dat în sală. În vară. Așa m-am reapucat și eu, după o pauză mult prea lungă.

Școala

Clasa a VI-a. A trecut peste hopul clasei a V-a cu profesori la fiecare materie. Teze. Mersul pe sârmă. Acest echilibru al naibii de greu pe care trebuie să-l gestionezi tu ca părinte, dar și copilul care este prins între două activități care se cam bat cap în cap. Școala și sportul de performanță. Pentru că școala românească nu dă doi bani pentru un copil care muncește din greu la sala. La orice sport. Indiferent că este un sport de contact, tenis, handbal, scrimă, înot…

Revin la sport

Sportul de performanță înseamnă și transpirație. Alergare. Testarea limitelor fizice și depășirea unor praguri psihice. Uneori sunt și accidentări. Febră musculară. Efort intens. Pentru că cei care practică un sport de performanță vor… performanță. Iar cei mai mulți copii care practică un sport de performanță nu au simțit atâta mândrie și satisfacție când au primit vreo diplomă de la școală la finalul unui an școlar, în schimb pot povesti ce simt când urcă podiumul cu medalia de aur după o competiție sportivă.

Și vorbesc din proprie experiență. Acum mulți ani am practicat sport de performanță și trăgeam tare și la școală, dar chiar dacă am fost olimpic la geografie asta nu m-a făcut să fiu mai mândru decât cum mă simțeam pe tatami după ce reușeam un ippon.

Câte ar fi de scris despre asta, dar mă opresc aici cu promisiunea că voi reveni cu un text dedicat acestui subiect.

Concluzia este că sportul de performanță face foarte rar casă bună cu performanța școlară cerută de programa noastră.

Despre ea

Soție, mamă, partenerul ideal pentru mine în fantastica călătorie a vieții.

Singurul om care m-a înțeles pe deplin. Și mi-a acceptat și defectele. Că am și d-astea. Dar și eu am încercat să-i mai ușurez sarcina, iar unele defecte le-am corectat. La altele mai lucrez.

Spre deosebire de mine, preferă discreția, în special pe rețele sociale, neavând nicio dorință de a ieși în lumina reflectoarelor, așa că restul aprecierilor mele vor fi în privat, nu aici, pe blog;)

Despre blog

Că tot am adus aminte de blog.

Nu este un secret că atunci când am început să scriu pe blog, nu urmăream dacă mă citește cineva. Bine, nici nu știam de Google Analytics:)

După 1 an, în 2017, lucrurile s-au mai schimbat, mai ales după prima întâlnire cu alți părinți bloggeri. Apoi au urmat alte evenimente la care am participat ca invitat ori m-am implicat în promovarea lor ca partener media. În special evenimente care au legătură cu universul copilăriei.

2018 și blogul. Pe primul loc pun faptul că prin intermediul acestui instrument am reușit să atrag atenția asupra unor cazuri sociale, a unor copii care trec prin provocări cărora noi ca adulți nu știu cum le-am face faptul. Am mai spus că mi-e tare greu să scriu despre asemenea subiecte pentru că efectiv mi-e rău. Suferința copiilor îmi provoacă și mie suferință fizică…  Dar trec peste pentru că știu că pot să ajut, ceea ce am și făcut. Am donat, au aflat cei care mă citesc și au donat. Uneori chiar mi-au trimis și dovada. Au dat share să afle și alții.

Te rog nu trece peste când vezi că un copil are nevoie de o sută sau chiar cinci sute de mii de euro pentru o operație care îi poate salva viața. Te rog, nu trece peste. Poți să donezi 50 lei. Ceea ce înseamnă un pic peste 10 euro. Sumele chiar se adună din donații. Dar donează și dă mai departe.

Pot da astfel de exemple a unor îngeri care luptă, o fetiță și un băiat, dar și despre un concurs de bunătate ori campania pentru asigurarea calității vieții copiilor bolnavi de tuberculoză internați la secția de pediatrie a Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”

Despre lista celor mai citite articole din 2018 am scris aici.

Despre mine

Voi puncta câteva evenimente.

Sport

M-am reapucat de sport pe la jumătatea anului, așa cum spuneam mai sus grație fetei mele. Mai mult de atât, am mers și într-un stagiu de pregătire alături de alți sportivi, cei mai mulți experimentați, dar și de alții ca mine. Urmează destul de curând cel de-al doilea stagiu.

Altfel de sport

Am aflat după 41 de ani pe propria piele cât de greu este să dai la lopată, la împins roaba. Pentru că aproape zilnic am făcut așa ceva. O vară întreagă și o bună bucată din toamnă. Ok, am aflat. Am văzut cum este. Mi-am propus să nu mai repet experiența asta prea curând. Nu e de mine. Poate după ce mai trec din bătăturile din palme:)

Prieteni

Pe lângă rutina zilnică, copii și joacă, lopată și roabă, cumpărături și gătit, scris pe blog, ceva poze pe Instagram, mers la diverse evenimente de parenting sau de social media (cu mențiunea că neaflând cum să trag de timp să-l mai dilat, la astfel de evenimente a trebuit să fiu extrem de selectiv) am reușit printre picături să țin legătura și cu celelalte persoane dragi din viața mea. Cu prietenii. Cei câțiva dar buni. Recunosc, poate că nu cu toți. Poate că nu atât de des pe cât ne-am fi dorit. Dar am reușit să mă văd și cu cei care în 2017 din varii motive nu reușisem. Și a fost minunat.

Premiere

Să nu uit. Am avut și ceva premiere.

Prima apariție la radio. La invitația lui Alex Zamfir. Unde? La singurul radio din România dedicat părinților și copiilor, Itsy Bitsy FM.

Prima dată când am vorbit în public, nu doar în eter. Tot la invitația lui Alex. Bineînțeles că de fiecare dată m-am întrebat cu doar 2 secunde înainte de a deschide gura ”ce-a fost în capul meu?” Dar până la urmă a ieșit binișor și am trecut peste emoții.

Primele interviuri. Cu dr. oftalmolog Roxana Cozubaș. Cu extraordinarul Mariusz Kędzierski, tânărul care a uimit lumea.

Prima dată când blogul a început să-și susțină cheltuielile de întreținere. Grație faptului că am intrat sub umbrela Arbo Media.

Concluzia?

2018 a fost un an frumos, pe alocuri și greu, dar ceea ce îmi dă nițel de gândire este faptul că mi s-a părut că a zburat prea repede. Auzisem că asta ar fi un prim semn de… bătrânețe. Așa să fie? Voi vedea la sfârșitul acestuia an dacă tot așa mi se pare că zboară…

Dacă ți-a plăcut Ce a însemnat 2018 pentru mine și vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter.

Poți să urmărești pagina de Facebook.

Sunt prezent și pe Instagram.

Foto copertă: Pixabay

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: