Rolul taților în creșterea bebelușilor

Rolul taților în creșterea bebelușilor

Cred cu tărie că noi, ca tați, avem un cuvânt de spus și un rol important în creșterea bebelușilor și a copiilor noștri.

Observ deja, cu mare bucurie, din ce în ce mai mulți tătici care ies din paradigma conform mama trebuie să aibă singură grijă de bebeluș și mai apoi de copil.

Tatăl-absent, prezent doar la concepție, ar trebui să fie o raritate, o excepție, pe cale de dispariție. În ciuda acestui început de schimbare a mentalităților, este mult până departe.

Noi, ca bărbați, ar trebui să fim prezenți. Constant. În viața de familie. Sau în cea de cuplu pentru cei care au o problemă cu mersul la primărie pentru un certificat. Iar viața în doi se schimbă, evident, atunci când decizi că unul plus unu nu mai fac doi, ci trei. Adică când vreți să aveți un copil.

Dar ceea ce nu trebuie să se schimbe este prezența ta. Implicarea ta. Inclusiv în noua formulă. Iar aici vorbesc despre  primii pași: sprijinul emoțional (mai ales când hormonii viitoarei mame o iau razna), ajutorul oferit pe toată perioada sarcinii, însoțirea viitoarei mame la toate controalele periodice de la medic.

IKEA și Itsy Bitsy aduc în prim plan rolul taților în creșterea bebelușilor

Zilele trecute am avut onoarea să fiu invitat și să vorbesc despre propria mea experiență la evenimentul Rolul taților în viața bebelușilor care a constat într-o masă rotundă la care au participat reprezentanți ai IKEA SEE, Itsy Bitsy FM, Autorității Naționale pentru Protecția Copiilor și Adopție, specialiști implicați din partea ONG-urilor, respectiv UNICEF, Organizația Salvați Copiii, World Vision, Edulier, Fundația Comunitară București, Asociația Step by Step, Asociația KinetoBebe, SOS Satele Copiilor, Asociația Parinților Isteți, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar, deputatul Nicolae Andrei, psihologi, influenceri și bloggeri de parenting, presă, manageri de resurse umane din mari companii.

Reuniunea celor de mai sus la acest eveniment îmi dau speranțe că într-adevăr se poate vorbi despre un prim pas către o schimbare reală și în România în privința implicării taților în viața bebelușilor.

De ce IKEA?

Simplu. Pentru că și-a propus să aducă bunele practici din Suedia, țara în care bebelușii sunt crescuți 9 luni de mama și 9 luni de tată!

Mai mult, IKEA încurajează implicarea ambilor părinți în creșterea copiilor, printr-un beneficiu oferit angajaților săi care au devenit recent tați.

Concret, proaspeții tați care sunt angajați IKEA beneficiază de o lună plătită de concediu parental.

Puțin, o picătură într-un pahar? Depinde cum privești lucrurile, în general.

Eu prefer să văd partea plină a paharului, rolul de gică-contra nu cred că avantajează pe nimeni.

Dimpotrivă, dacă îți propui să te agăți de orice, să comentezi orice, nimic să nu-ți placă, atunci poate la tine este o problemă. Ești (prea) perfect pentru restul:)

Iar partea plină a paharului a acestei politici de HR a IKEA este faptul că dă tonul, poate și este un exemplu printre angajatori și angajați privind faptul că apreciază echilibrul dintre viața personală și cea profesională.

De ce Itsy Bitsy?

La fel de simplu este răspunsul. Sau răspunsurile, că-s mai multe.

În primul rând pentru că este singurul post de radio din România dedicat exclusiv copiilor și părinților. Este vocea noastră.

Apoi este mult mai mult decât un simplu post de radio.

A devenit un brand.

Organizează ateliere pentru părinți și copii, alte evenimente pentru timpul liber în familie.

Și mai mult decât atât are un rol extrem de activ, fiind unul dintre inițiatorii propunerii ca ziua de 1 iunie să fie zi liberă națională pentru toți românii.

Suficient? Nu. Pentru că recent a militat împotriva bullying-ului, iar rezultatul a fost concretizat printr-un articol care completat Legea Educației Naționale împotriva violenței psihologice – bullying în școli.

În prezent, Itsy Bitsy și-a propus, iar cu ajutorul nostru, va reuși să găsească modalități de încurajare a taților din România pentru a opta pentru concediul de îngrijire a bebelușului și pentru a crea o relație mai apropiată tată-copil.

Ce spune legea?

A. Concediul paternal

Tatăl are dreptul conform legislației în vigoare (pentru conformitate este vorba de Legea nr. 210/1999) la un concediu paternal de 5 zile lucrătoare, în scopul de a asigura participarea efectivă la îngrijirea noului-născut. Acesta se acordă la cerere, în primele 8 săptămâni de la nașterea copilului, în baza certificatului de naștere.

Concediul paternal poate fi prelungit cu încă 10 zile lucrătoare în cazul în care tatăl copilului a obținut atestatul de absolvire a unui curs de puericultură.

Cum spuneam mai sus despre cei care au o problemă cu mersul la primărie pentru oficializarea căsătoriei, nu este nicio problemă nici dacă nu ești căsătorit.

Acest concediu paternal se acordă tatălui chiar dacă acesta este sau nu căsătorit cu mama copilului sau adoptat.

Pe toată perioada concediului paternal, tatăl beneficiază de o indemnizație egală cu salariul corespunzător perioadei respective și se plătește de angajator din fondul de salarii al companiei.

Aici lucrurile sunt clare și aproape toți noii tăticii beneficiază de cele 5 zile sau chiar 15 zile dacă sunt nițel mai implicați încă din perioada sarcinii.  Vor să știe cât mai multe despre evoluția sarcinii. Despre naștere. Alăptat. Îngrijirea bebelușului. În general, despre cum își pot ajuta partenera și mai ales propriul copil. Iar unul dintre primii pași privind implicarea constă în obținerea unui atestat de puericultură.

Chiar dacă am mai scris despre puericultură, simt nevoia să repet.

Scopul cursului nu este de a prezenta acea hârtie angajatorului în schimbul câteva zile de concediu în plus.

Acele zile de concediu sunt destinate mamei și mai ales bebelușului. Iar proaspătul tătic va trebui sa fie aproape de familie. Să știe ce are de făcut.

Eu recomand un curs complex ținut cu responsabilitate într-o clinică de renume. În nici un caz la o pseudo-clinică care poate să îți dea patalamaua contra-cost. Fără să să fi mers efectiv la cursuri…

B. Concediul pentru creșterea copilului

A nu se confunda cu concediul paternal de care tot am vorbit.

Tot pentru conformitate, este reglementat de OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. Actualizată prin OUG nr. 82/2017 și OUG nr. 55/2017.

Ceea ce nu prea se știe de către proaspeții tătici sau de viitorii tați este faptul că ambii părinți au dreptul la concediul pentru creșterea copilului!

Nu simultan, ci consecutiv.

Conform prevederilor legale, cel putin o lună din perioadă totală a concediului de creștere a copilului este alocată uneia dintre persoanele care nu a solicitat acest drept.

Atenție, în situația în care tatăl, dacă mama a fost beneficiara principală a concediului pentru creșterea copilului, nu solicită dreptul la concediul care îi revine, mama nu poate beneficia de dreptul la concediu în locul tatălui. Deci luna respectivă se pierde!

Mai este ceva de menționat. Această prevedere legală este aplicabilă din 2012! Știai?

De cele mai multe ori nici mamele nu știu de acest drept al tatălui…

Rolul taților în creșterea bebelușilor

Revin la demersul inițiat de Itsy Bitsy. Totul a plecat de la un chestionar online pe site-ul www.itsybitsy.ro, tații care au beneficiat de o lună de concediu de creștere a copilului au afirmat la unison că această experiență a adus multe schimbări benefice în viața lor.

Tot potrivit chestionarului amintit, top 5 motive pentru care tații nu își iau luna de concediu de creștere a copilului sunt:

  • nu le permite angajatorul (deși e un drept legal)
  • tații consideră că nu se pricep să crească copii
  • birocrația mare cu “dosarul” cu șină pentru a beneficia de acest concediu
  • indemnizația mai mică decât salariul
  • credința că doar femeile se ocupă de copii.

Totuși, îmi permit o observație.

Ascultătorii radioului Itsy Bitsy și implicit cei care interacționează cu site-ul radioului sunt părinți extrem de implicați și cu un anumit nivel de educație.

Tocmai din acest motiv consider că top 5 motive pentru care tații nu își iau luna de concediu de creștere a copilului poate fi alterat, ci primul motiv este necunoașterea prevederilor legale în acest domeniu.

Întorcându-mă la evenimentul sus menționat, am observat cu mare emoție o efervescentă discuție și un real interes privind rolul taților în creșterea bebelușilor:

  • o dorință clară din partea taților
  • a autorităților statului
  • din partea specialiștilor
  • a angajatorilor
  • a oamenilor care pot face o schimbare

în sensul sprijinirii taților pentru ca aceștia să își poată lua concediul legal pentru a se implica mult mai mult în rolul firesc de părinte.

În loc de încheiere

În încheiere îl voi cita pe Bogdan Ion, psihoterapeut și psiholog: “Implicarea taților în creșterea copiilor încă de la început este cel mai bun lucru care se poate întâmpla atât copilului, cât și părintelui. Tatăl pune o bază pentru satisfacția conectării la viața de familie și la o relație împlinită cu copilul (și mama!) la orice vârstă ulterioară. Copiii sunt mai echilibrați, mai deschiși la experiențe, mai rezilienți și mai creativi. Dacă am avea o generație, două de tați prezenți și implicați la scară largă am vedea schimbări sociale. Ca proces însă, implicarea tatălui încă de la nașterea copilului este dificilă și are nevoie de suport, iar angajatorii îl pot oferi cu beneficii certe și pentru instituție”.

Am spus închei? Nu. Voi continua să tot scriu despre rolul nostru, al taților în viața copiilor noștri.

Dacă ți-a plăcut Rolul taților în creșterea bebelușilor și vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter.

Poți să urmărești și pagina de Facebook și dInstagram.

Foto: Arhiva personală

Comentarii Facebook

Un comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: