Cel mai tare subiect al zilei

Cel mai tare subiect al zilei

Cel mai tare subiect al zilei

Pentru mine subiectul zilei de astăzi nu este despre demisia unuia sau a alteia. Ori despre vreo grevă mai mult sau mai puțin legală. Ori despre motivul pentru care ies francezii în stradă.

Pentru mine, cel mai tare subiect al zilei este unul funny. Care după un week-end plin de muci și tantrumuri m-a făcut să râd cu lacrimi.

Nu voi da detalii exacte sau nume. Din motive pentru care le voi explica mai încolo. Dar voi spune negru pe alb despre ce este vorba.

2012. Olanda. Picasso și românii

Prin 2012 au fost furate câteva tablouri dintr-un muzeu din Olanda. Presa vremii a scris că autorii ar fi români. Probabil iubitori de artă. Sau de bani. Nu contează. Tablouri de Picasso, Matisse, Paul Gauguin, Meijer de Haan, Monet și Lucian Freud. Au avut gust.

2013. România. Picasso și soba

Prima dată am râs prin 2013 după o poveste absurdă, acum deja devenită tipic românească.

Băieții au cărat tablourile în pungi de rafie chinezești. Le-au adus în țară. Unde? Într-un cimitir! Ziceam că povestea e tipic românească.

Clar avem un fetiș cu cimitirul și tablourile. La doi ani, probabil inspirat de băieții, apărea altă poveste, cu alte tablouri tot într-un cimitir, dar… este fiind poveste nu insist. Probabil că știi despre ce și cine este vorba. Doar dacă n-ai lipsit puțin. Puțin mai mult.

Mă întorc la cimitir. De acolo tablourile sunt ambalate în folii rezistente și ascunse tocmai într-o… sobă. Mă rog, de aici se cam taie filmul. Absurdul devine grotesc. Halucinant. Și puțin verosimil spre deloc.

Hoții sunt prinși. Tablourile nu sunt găsite.

Mama unuia dintre hoți arde într-o sobă pânzele. Pe principiul, dacă probe nu-s, nici hoți nu-s. Ideea este că s-a pus batista pe țambal.

Urmarea?

Subiect de film, ce să mai. Cam de duzină, ce-i drept. Dar, cineva este impresionat de poveste și scrie romanul vieții. O româncă. Evident. Stabilită în Olanda, de unde s-au furat tablourile. Perfect.

Trec anii. Furtul a fost în 2012. Tablourile au fost (probabil) arse în 2013. Cartea a apărut trei ani mai târziu, în 2016.

Alo, alo, sunt eu: Picasso

Ajungem în 2018. Scriitoarea anunță cu surle și trâmbițe că a primit un pont anonim, o scrisorică (nici pierdută, nici bilet roz) în care i se indica unde este ascuns unul dintre tablourile furate și încă negăsite, cele despre care se crede că au ars.

Este vorba de un tablou al lui Picasso. Iar indiciile duc în România. Tulcea. La rădăcina unui copac.

Acum nu știu din ce s-a inspirat autorul misivei.

Din Pinocchio care credea că dacă îngropi un ban de aur va răsări un copac, iar frunzele vor fi bani de aur? Deci îngropi un Picasso și răsăre un copac care în loc de frunze va avea pânze albastre și roz. Apoi se vor transforma în cuburi mai clasice sau mai suprarealiste. Pour les connaisseurs🙂

Din vreun roman mai bine vândut? Probabil unul scris de Dan Brow. Codul lui Da Vinci? Neah, Picasso-ul și Codul Penal românesc.

Tomb Raider de România:))

Iar m-am îndepărtat de subiect. Autoarea romanului despre jaf ajunge în țară. Merge în Tulcea. Ajunge la copăcel. Dezgroapă cu mâinele goale plină de nerăbdare. Găsește Picasso-ul. Ia în brațe copacul și plânge.

Plânge că a făcut descoperirea secolului. Că redă umanității o operă de artă. Are grijă să imortalizeze momentul cu îmbrățișarea copacului. Cu lacrimile de emoție. Are grijă să facă, ca orice om normal, postarea pe Facebook. Are grijă să spună că și-a jucat rolul, dar acum nu mai e treaba ei dacă tabloul e adevărat sau fals. Adică s-a scos, cum ar zice un băiat.

Apoi, abia apoi are grijă să meargă la poliție cu tabloul. De aici începe isteria. Poliție. Procuratură. Hai să săpăm pădurea. Poate le găsim și pe celelalte care poate nu au ars. Mobilizare de forțe. Cheltuială.

Lacrimi de emoție? Nu, de râs!

Cum spuneam la începutul articolului. Am lipsit puțin de pe online în acest weekend din cauză de muci la cea mică. Mulți. Iar starea ei neplăcută s-a tradus și într-o serie de tantrumuri de toată frumusețea. Cei care au copii de 2-3 ani probabil că știu. Ceilalți doar își amintesc. Sau au uitat. Nu contează acum, o să scriu și despre asta.

Contează povestea. Abia azi am citit și am pus cap la cap firul poveștii cu scriitoarea descoperitoare de Picasso. Falsa descoperire. De ce falsă? Pentru că niște conaționali i-au trimis misiva. Ei s-au ocupat de falsificarea tabloului, îngroparea lui la copăciuc, de toată farsa cap-coadă. Pot spune conaționali? Pentru că doamna este stabilită în Olanda. Iar cei care i-au jucat farsa sunt olandezi. Niște tipi care s-au inspirat chiar dintr-o piesă de teatru.

Clar – neclar

Nu este clar de ce nu au fost anunțate autoritățile române înainte de dezgropare. Dacă nu era un fals, iar dezgroparea scriitoarei ar fi compromis obținerea de probe care ar fi condus la cel care îl îngropase? La celelalte tablouri.

Nu este clar cine va plăti mobilizarea de forțe.

Nu este nici acum clar dacă tablourile chiar au ars.

Este clar că unii au intrat la închisoare pentru furt, distrugere și alte fapte din același Cod Penal amintit mai sus.

Este clar însă că scriitoarea a obținut expunere. Publicitate. Un suflu nou pentru a-și vinde cartea. Aia din 2016.

Mai este clar un lucru. Aceeași scriitoare are subiect pentru o nouă carte. Și nu e o glumă. Chiar a declarat asta.

Tot la începutul articolului spuneam că nu o să dau nume. Tocmai d-aia;)

🎼 Ma-ia-hii / Ma-ia-huu / Ma-ia-hoo:)))

Ce Pinocchio? Arlechin. Cap de arlechin. La propriu. Ăsta era tabloul cu pricina.

Dacă nu suntem în stare să avem un Black Friday ca lumea, de ce am avea o poveste palpitantă, demnă de un roman într-adevăr bun, când putem avea o ciulama, o tocăniță, o telenovelă însăilată cu ață albă?!

Dacă ți-a plăcut Cel mai tare subiect al zilei și vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter.

Poți să urmărești pagina de Facebook.

Sunt prezent și pe Instagram.

Foto: Pixabay

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: