Iei antibiotic că ai răcit? Dacă ai greșit?

Iei antibiotic că ai răcit? Dacă ai greșit?

Iei antibiotic că ai răcit? Dacă ai greșit?

#RezistențaLaAntibiotice #SănătatePentruToți #AntibioticResistance #OneHealth

Am tot scris despre ce găsești la orice colț de stradă de la noi. Iar una dintre prezențele constante sunt farmaciile. Că suntem prea bolnavi? Poate. Aștept o statistică a ministerului. Că ronțăim pastile mai ceva ca pe semințe? Asta e clar, altfel ar da falimentul peste farmacii. Dar că aproape la orice problemă de sănătate am avea luăm antibiotic? Aici este iar o evidență. Oficială.

Am răcit? Hai cu antibioticul. Știu eu că așa trece mai repede. Sau doar că așa trece. Ce știe medicul? Sau farmacistul? Este greu, dar nu imposibil să iei antibiotic din farmacie. Convingi (prea ușor) medicul să îți dea rețeta. Sau invoci o urgență la farmacie și faci rost de vreo 2-3 pastile de antibiotic de la o farmacie, apoi la fel la alta.

Este ceva greșit să ocolești sistemul? Fiecare face cum consideră. Dar ceea ce este greșit este să iei antibiotic fără să ai într-adevăr nevoie de el. La fel cum este de greșit să iei antibiotic 2-3 zile în loc de durata prescrisă de medic. De ce? Pentru că data viitoare când vei avea o infecție care nu se vindecă decât cu antibiotic poți avea surpriza că nu te vindeci! Pentru că tocmai ce ai ajutat organismul tău să-și dezvolte o imunitate la antibiotic!

În plus, aceste bacterii rezistente se transmit între oameni, animale și în mediu. Pentru că și animalele sunt burdușite de antibiotic, iar consumul de carne animală mai vine și cu acest bonus inclus și nedorit.

Săptămâna Mondială a Conștientizării asupra Antibioticelor

Nu degeaba am ales să scriu despre acest subiect, pentru că între 12 și 18 noiembrie se desfășoară pe plan mondial o campanie de informare cu privire la consumul de antibiotice, iar titlul este sugestiv Săptămâna Mondială a Conștientizării asupra Antibioticelor (World Antibiotic Awareness Week).

Trebuie știut faptul că o serie importantă a unor descoperi medicale sunt amenințate din cauza răspândirii rezistenței la antimicrobiene. Boli infecțioase care erau vindecabile au devenit din ce în ce mai dificil sau chiar imposibil de tratat și se răspândesc în toată lumea.

La nivel mondial, rezistența la antibiotice este o amenințare din ce în ce mai mare pentru sănătate.

Se estimează că 700.000 de oameni mor în fiecare an din cauza infecțiilor cu bacterii multidrog-rezistente, din care 33.000 în Uniunea Europeană. Aceste cifre cresc de la an la an. Este evident că vremea antibioticelor trece și că trebuie să facem o schimbare la nivel politic, profesional și social.

Cifrele din România? Of, iar suntem campioni în ceea ce privește rezistența bacteriilor izolate din infecții invazive.

Conform datelor furnizate de către Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor situația nu e roz:

  • Staphylococcus aureus, cel mai mare procent din UE de tulpini MRSA (rezistente la meticilină), locul 1 în UE;
  • Pseudomonas aeruginosa rezistent la carbapeneme, locul 1 în UE;
  • Streptococcus pneumoniae rezistent la eritromicină locul 3 în UE și rezistent la penicilină locul 1 în UE;
  • Klebsiella pneumoniae rezistent la carbapeneme, locul 3 în UE.

Nu sunt singurele bacterii rezistente, mai ocupăm locuri fruntașe la nivelul Uniunii Europene, pentru lista completă se poate consulta Raportul anual.

Concluzia

Nu vreau să fie un articol extrem de lung, dar vreau să fie unul eficient.
Utilizarea abuzivă și după ureche a antibioticelor face mai mult rău decât bine.

Ne plângem de infecțiile nosocomiale (intraspitalicești) din România, dar nu vedem imaginea de ansamblu. Nu includem în ecuație consumul de antibiotice și rezistența microbiană.

Uităm faptul că pentru orice operație sunt necesare antibiotice, iar abuzul acestora care duce la rezistența microbilor ne pune în pericol.

Până la 33% dintre cei care trec printr-o operație primesc o infecție postoperatorie, din care 51% pot fi rezistenți la antibiotice. Iar aceste procente sunt la nivel mondial, nu doar la noi e buba. La noi este buba însă pentru că tot mai multe bacterii devin multirezistente, cum spuneam mai sus.

Detalii se găsesc pe site-ul Organizației Mondiale a Sănătății.

Prin campania de care aminteam mai sus, OMS își propune să tragă un semnal de alarmă, de a conștientiza faptul că infecțiile rezistente la antibiotice pot afecta pe oricine.

Concret, pentru limitare creșterea rezistenței la antibiotice, OMS recomandă:

  • utilizarea antibioticelor numai la recomandarea medicului;
  • administrarea antibioticului exact cum este prescris de medic;
  • interzicerea oferirii/împrumutării de antibiotice care au rămas neconsumate altor persoane;
  • respectarea regulilor minime de igienă: spălarea mâinilor, pregătirea mâncării în condiții de igienă, vaccinarea și evitarea contactului cu persoane infectate.

Poți urmări pagina World Health Organization Office for Romania, unde vor fi publicate mai multe informații utile.

Și încă ceva, de sezon: antibioticele NU TRATEAZĂ infecțiile virale, cum ar fi răceala și gripa!

Dacă ți-a plăcut Iei antibiotic că ai răcit? Dacă ai greșit? și vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter.

Poți să urmărești pagina de Facebook.

Sunt prezent și pe Instagram.

Foto: Pixabay

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: