Când medicina își atinge limitele, îngerii își deschid aripile

Când medicina își atinge limitele

Când medicina își atinge limitele, îngerii își deschid aripile

Acum trei ani am simțit din plin. Mai bine de jumătate de an încercasem orice ar fi fost posibil pentru tatăl meu. Încercasem și imposibilul. La noi și afară. Însă atunci și nici acum medicina nu a avut și nu are soluții.

O afecțiune dezlănțuită dintr-o dată a adus după acel jumătate de an de care nu vreau să-mi amintesc un deznodământ pe care nu voiam să-l accept.

Și acum, după trei ani, încă îmi vine greu să accept.

Prinși în iureșul vieții sau un alergătura cotidiană, avem tendința să ne credem zei. Nemuritori. Abia când răcim sau avem o problemă mai ușoară sau grea de sănătate ne dăm seama că nu-i deloc așa.

Suntem oameni, dar oricât de puternici ne credem, o astfel de situație ne poate chiar schimba viața. Perspectiva asupra ei. Te poate face un om mai bun. Mai atent la aproapele tău. Și/sau mai apropiat de cele sfinte. Pentru că, așa cum spuneam mai sus, atunci când medicina își atinge limitele…

Ce mi-a mai rămas? Amintiri despre tata. Amintiri frumoase din copilărie. Pentru că cele din adolescență sunt amestecate. Iar după, așa și așa.

Nu a fost un tată perfect, cum nici eu nu sunt oricât m-aș strădui.

Dar mai știu că a fost cel mai bun tată pe care l-aș fi putut avea. Așa cum știu că sunt cel mai bun tată pentru fetele mele.

Și mai știu că viața este scurtă. Că lucrurile trebuie spuse la vremea lor. Altfel, dialogul devine un monolog în fața unei pietre reci pe care nu o încălzește pâlpâiala unei lumânări.

Iubește, fără iubire viața nu are sens!

Trăiește! Fii un om bun! Zâmbește!

Este ceea ce m-a învățat tatăl meu, un om plin de umor, plin de curaj până în ultima clipă.

Despre tata am mai scris câteva cuvinte în acești trei ani:

Dacă vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter.

Poți urmări pagina de Facebook și contul de Instagram.

Comentarii Facebook

2 thoughts on “Când medicina își atinge limitele, îngerii își deschid aripile

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: