Când viroza te pune pe butuci

Când viroza te pune pe butuci

Când viroza te pune pe butuci

Cred ca am mai bine de-o săptămână spre zece zile de când n-am mai reușit să scriu un rând.

Un mucușor la cea mică. Mai mulți mucișori. Și cireașa după tort. Otită.

Doctori. Farmacii. Medicamente. Iar doctori. Dar până să ajungi la ei te mănâncă de viu cerberii din call-center. Iar dacă faci greșeala – ca mine – să te abonezi la o clinică privată de renume… ghinion.

Voucher sau cash?

E la fel ca atunci când lucram în vânzări, iar angajatorul a zis să facă o mutare inteligentă. Să renunțe la flota de mașini proprie și să dea celor care făceau teren vouchere pentru… taxi. Asta după ce încheiase în prealabil două contracte cu tot atâtea firme de taxi. Ghici ce? Când sunam la taxi să-l chem la locul de muncă pentru a pleca spre un client NU se mai găsea niciun taxi liber. Sau întreba voucher sau cash? Taximetriștii fugeau ca dracu’ de tămâie de voucher. Cash, tată. Banu’ jos! Că doar așa-i mai ieșea și lui de-un bacșiș.

Abonat sau cash?

Așa și la clinica privată. Sunteți abonat? Nu avem disponibil decât peste 30 de zile! Pe bune? Nu caut un super-mega specialist în boala lui Calache. Doar un medic pediatru. Dacă pun un prieten să sune pentru același medic, pentru un același consult, dar fără să specifice că este abonat… ei bine se poate. Nu peste o lună. Trăiască cash-ul. Sau cardul. Bitcoinul ei de treabă… pentru ce plătesc o sumă consistentă abonament trimestrial? Și nu, nu este o întâmplare… s-ar părea că este politica oficială a clinicii. Asta o parte din supărare fiind. Nu mai zic de profesionalismul angajaților din call-center pentru că e o problemă cvasi-generală cu cei care prestează astfel de job. După jumătate de zi de insistențe am reușit programarea la un medic pediatru. Probabil că voi schimba clinica.

Piersicuța-sconcs

Să nu închei până nu povestesc ceva haios de azi. Ziceam de otita celei mici. Reușim la altă clinică privată să obținem programare chiar azi la medic specialist orelist.

Eu fug să o iau pe cea mare de la școală. Soția fuge cu cea mică la clinică. Acolo, mare inaugurare mare. O centru nou. Totul curat, nou, strălucitor. Mirosea bine. Piersicuța noastră intră, pare-se că se simte bine și trage, tată, un vânt… Nu le trage des, dar când o face nu este de stat. Oricum nu era de stat, orelistul era la etajul 1. Acolo, altă recepție. Piersicuța tocmai ce urcase scările că iar dă una cu zgomot. Se spune că cele cu zgomot nu miros. Ei bine, aici este contra-exemplul, vorba cântecului. Astea sunt momentele când mi se pare extrem de haios și total nepotrivit să-i spun… piersicuța mea.

Back in business?

Începusem cu otita celei mici. Am continuat cu o frumusețe de viroză. La noi, ăștia mari. Una care ne-a pus pe butuci. Cu dureri de cap și toate drăgălășeniile aferente. Dă-i cu miere, cu polen, cu fagure. Paracetamol. Baie fierbinte. Ceaiuri. Vitamina C. Ghimbir. Picături de nas. Aerosoli. Baxuri de șervețele. Vorba aia: te tratezi cu aia te ține o săptămână, dar dacă te tratezi cu ailaltă te poate ține doar 7 zile. Nu știu ce-a mai rămas. Că alea zile au trecut dar răceala a rămas. Ba da, a rămas să încerc și cu ceva neaoș, o țuică fiartă. Dar înainte de somn:) Și ar mai fi ceva, dar deocamdată n-am găsit răgaz pentru asta: odihnă…

Sănătate și sper să te ocolească viroza!

Dacă ți-a plăcut Când viroza te pune pe butuci și vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter.

Poți să urmărești și pagina de Facebook.

Sunt prezent și pe Instagram.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: