Am luat o pauză. Piua, cum zic copiii

Am luat o pauză. Piua, cum zic copiii

Am luat o pauză. Piua, cum zic copiii

Am luat o pauză de alergat, frământat, jucat, muncit și ce mai fac eu de obicei.

M-am oprit. Și am încercat să-mi pun ordine în gândurile care-mi veneau de-a valma. Gânduri despre copilărie. Am încercat și să trag niște concluzii. Ce a ieșit, am scris mai jos.

Iubirea

Totuși iubirea. Avem nevoie de iubire. Să fim iubiți. Iar dacă și întoarceam iubirea pe care o primim cu aceeași intensitate cred că asta înseamnă fericirea în starea cea mai pură.

Când vezi ochișorii de copil, ochișori care îți caută cu bucurie privirea… Iar când privirile se întâlnesc…

Îmi place să scriu, dar uneori simt că oricât aș bate tastatura și aș formula ceva… nu-mi iese acel ceva. Scriu, rescriu, șterg și abandonez. Așa și acum, dar mi-am luat inima-n dinți și am continuat. Chiar dacă este imposibil să scriu ce simt eu când îmi privesc copiii în ochi. Singura comparație care mi se pare apropiată de adevăr este că văd un colț de rai. Chiar dacă nu știu cum arată raiul. Dar mai frumos, mai inocent nu cred că poate fi.

Emoții de tată

10 septembrie. Pe vremea mea era 15. Pe “vremea mea”… S-a dus vara, chiar dacă e la fel de frumos, dar dimineața începe să piște.

Azi fetele mele au pășit într-o nouă etapă.

Cea mică începe creșa. Complicat. O vară întreagă am întors problema pe toate fețele. E bine? Nu e prea devreme? Am citit mult pe acest subiect și am vorbit cu părinți care au experimentat creșa. Părerile sunt împărțite, iar eventualele influențe le-am luat într-un singur sens. Dacă altă variantă / alternativă nu am găsit, atunci măcar alegerea să fie bună. Timpul va spune. Cea mare nu a fost la creșă, dar la grădi s-a adaptat nemaipomenit.

Spuneam de cea mare. 12 ani. Clasa a VI-a. Suficient de mare să nu mai merg cu ea de mână spre școală.

O mică paranteză

Cu o seară în urmă cea mare mă întreba în parte contrariată, dar și ușor amuzată cum și mai ales de ce sunt atâtea greșeli în manualele pe care trebuie să le primească. Și eu am fost la fel de contrariat anii trecuți când descopeream an de an greșeli în manuale. Atunci nu mai apărea la știri. Erau alte edituri. Fum fără foc nu iese. În cazul de față au pierdut o felie de tort și vânează greșeli la alții. E foarte bine că le găsesc. Dar niciodată nu i-am văzut turnându-și cenușă în cap sau auzit spunând mea culpa la propriile greșeli, din propriile manuale. Ipocrizia, acest virus atât de neaoș…

Bucuria

Bucuriile mele sunt în primul rând copii mei.

Dar, nu uit să am și propriile mele bucurii. Poate ușor egoiste, dar pe care le consider că trebuie să le avem în cazul în care nu vrem să ne trezim că le reproșăm peste ani că am sacrificat tot de dragul lor. Mi s-a întâmplat și nu vreau să repet greșeala alor mei. Nu mi-a căzut deloc bine când am auzit acest lucru. Ca un adevărat reproș. Spus o dată și apoi tooot repetat. În ideea să mă simt vinovat? Nu știu. Încă n-am reușit să aflu. Mai ales că au fost lucruri normale, pe care le-ar face orice părinte normal pentru proprii copii, nimic în plus.

Să revin la bucurie pentru că despre ea vreau să scriu. Mă bucur de multe lucruri. Unele chiar mărunte. Pentru alții. Dar pe care eu le văd altfel. Sper să nu ajung în ziua în care aceste lucruri mărunte să nu-mi mai poată trezi măcar un zâmbet. Despre ele sau mai bine zis despre mine am scris aici.

Revin la bucurie. E prea importantă în viață ca să trec așa ușor. Mai ales că am scris despre bucuriile mele, dar hai să vorbim despre bucuriile lor, ale copiilor.

Ai privit vreodată atent ce îl bucură pe un copil?

Ce ușor am uitat noi, adulții să ne bucurăm? Chiar am părea trilulilu dacă am găsi pe stradă un șotron desenat cu creta și am începe să țopăim în acele pătrățele? Dacă da, mă declar oficial trilulilu pentru că eu o fac. Încă mai sar un șotron când îl văd. Și am 41 de ani. Probabil mintea nu a ajuns acolo. Sau poate da.

O minge sau o altă jucărie, o băltoacă călcată într-adins, o îmbrățișare sau doar o simplă vorbă bună, o încurajare și vedem acea luminiță-n ochii lor, cum înflorește acel zâmbet frumos (chiar dacă uneori e mai știrb). Jocurile copilăriei.

La cât de multe am de transmis, am să-mi învăț cele două fete, poate la fel de mult am eu însumi de învățat de la ele. Iar bucuria este cel mai bun exemplu.

Deci iar am luat o pauză. Piua, cum zic copiii

Pauza de scris s-a terminat. Acum mă duc să mă joc. De prin primăvară am început un joc nou cu cea mică, iar la câteva zile încă îl solicită. Despre ce este vorba am scris aici. Așa că mă pregătesc de planat.

Voi continua.

Dacă ți-a plăcut Am luat o pauză. Piua, cum zic copiii și vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter.

Poți să urmărești și pagina de Facebook.

Sunt prezent și pe Instagram.

Foto copertă: Pixabay

Comentarii Facebook

Un comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: