Doisprezece ani de părințeală

Doisprezece ani de părințeală

Doisprezece ani de părințeală

Doisprezece ani

Atât s-au împlinit de când am devenit pentru prima dată tată.

Doisprezece ani în care s-au întâmplat multe. Iar dacă pun și perioada sarcinii, de când am aflat cu mare bucurie și emoție că voi fi tată, chiar un pic mai mult:)

A fi un tată bun

Atunci, ca și acum, mi-am dorit să fiu un tată bun. Să fiu alături zi de zi și să mă implic în viața copilului meu. De ce? Pur și simplu mi-am dorit să am copii. Îmi plăcea (și nimic nu s-a schimbat între timp) ideea de familie.

Se spune că funcționează puterea exemplului. Iar tatăl meu a fost un bun exemplu de tată implicat. Din păcate nu a mai apucat să-și țină în brațe și a doua nepoțică. Cea care are deja doi ani și trei luni.

Atunci mă tot gândeam ce pot face pentru a fi un tată bun. Pentru că nu prea știam mai nimic despre copii…

Nu cred că este suficient să lași lucrurile natural de la sine. Pentru că și acum mai aud asta. Dar o aud mai ales de la cei care dacă îi întrebi ceva despre copil trebuie să-și întoarcă capul spre mama sau bunicii copilului, fiind într-o vădită încurcătură. În fine, fiecare știe ce este mai bine pentru el și pentru copiii lui. Iar calea mea a fost să știu. Nu să fie nevoie să întreb.

Viața este destul de complicată și de cele mai multe ori goana zilnică pentru achitarea facturilor poate duce la epuizare. Am văzut părinți stresați, obosiți și nu sunt de judecat. Iar dacă nici nu ai niciun fel de ajutor… e greu cu zenul.

Ce ştiam atunci?

Așadar, ce știam atunci?

  • Ce puteam să-mi aduc aminte despre propria mea copilărie. Dar amintirile nu prea coborau mai jos de vârsta de vreo 3 ani… În plus, erau din perspectiva… copilului.
  • Sfaturile de la părinți, rude, prieteni, vecini etc.

Adevărul este că majoritatea erau binevoitori.

La fel de adevărat este că și multe din aceste sfaturi se cam băteau cap în cap!

Iar unele din sfaturile părinților mei păreau cam… prăfuite. Alte vremuri. Plus că nici ei nu-și mai aduceau exact aminte de fiecare chestie începând cu anul Marelui Cutremur, 1977, când am găsit potrivit să apar și eu pe lume.

Între timp au apărut scutecele de unică folosință. În ziua de azi, părinții nici nu-și pot imagina cum s-a putut fără ele:))

Deja noii părinți aveau cu totul altă opinie despre folosirea pudrei de talc.

Şi astea sunt doar exemple minore, banale. La fel cum existau discuții despre înfășatul copilului, căciulița după baie, diversificare şi multe, multe altele.

Pe principiul dacă te-am crescut noi pe tine, nu poți să ai alte metode cu copilul. Ba da:)) Poate nu neapărat mai bune. Bine, unele clar mai bune:)) Dar cu siguranță diferite. Adaptate zilelor noastre şi valorilor în care cred eu. Ca părinte. Unele valori bătute-n cuie, dar sunt şi altele care se mai adaptează zilelor noastre.

Așa cum sunt conștient acum (și blogul mi-e martor să nu uit) că atunci când voi deveni bunic, nu voi avea pretenția să-mi impun punctul de vedere:)

Căutând soluții

Drept urmare, acum 12 ani m-am dus în câteva librării și am cumpărat toate cărțile disponibile despre sarcină, naștere, creșterea copiilor.

Bine, nici nu era o ofertă extraordinară. Vreo 10 am găsit. Unele mai voluminoase, altele gen fițuică.

Majoritatea destinate exclusiv mămicilor. Tatăl era lipsit din peisaj.

Unele se adresau nouă, românilor. Altele erau traduceri ale unor cărți adresate americanilor, de pildă. Altă mâncare de pește. Chiar dacă se găseau multe informații valoroase, erau și pasaje strict inaplicabile nouă. Cel puțin la acea dată.

Nu o să mai insist pentru că în 12 ani lucrurile s-au schimbat enorm în acest domeniu și informațiile abundă.

Şi pe net, dar și în offline prin diverse evenimente adresate părinților.

Plus o nișă din ce în ce mai vizibilă a bloggerilor de parenting. Care scriu despre viața de zi cu zi, despre experiențele și năzdrăvăniile trăite alături de proprii copii. Cam ce scriu și eu de mai bine de doi ani și jumătate.

Am constatat enorme schimbări în creșterea și îngrijirea copiilor. A apărut o nouă generație de tătici implicați. Tați care se implică 100% cu mare bucurie în orice activitate legată de cei mici. Care nu își mai caută tot felul de scuze să fugă de acasă. Iar acest lucru echilibrează însăși ideea de familie, de armonie, alături de mămici.

Azi este despre fetița mea cea mare, cea care mi-a schimbat viața

M-a transformat dintr-un tânăr bărbat fără prea multe griji într-un bărbat matur, ușor grizonat.

Tată implicat.

Cu un milion de griji, dar cu spatele drept.

Sunt fericit și împăcat că am făcut și voi continua să fac tot ce îmi stă în putință, atât cât mă pricep, pentru ca fata mea să-și găsească propriul drum în viață.

Încerc să o ajut să-și descopere chemarea. Pasiunea. Cum ar spune orice părinte, să fie fericită:)

Văd cum crește armonios și este sănătoasă. Începe să înțeleagă că unde nu-i cap, vai de picioare. Am învățat-o să fie un om bun, dar să își știe drepturile, inclusiv obligațiile. A înțeles că pe lângă minte și suflet, avem un singur trup, un înveliș de care trebuie să avem grijă.

O feresc de mizerii și necazuri. Pentru că sunt și d-astea.

Pe scurt, o învăț despre viață. Că este minunată. Dar nu în totalitate roz. Iar de cele care nu sunt roz, ci gri sau negre, să învețe treptat și ea să le recunoască pentru a ști ce are de făcut.

Că unele greșeli pe care le-am făcut eu nu trebuie să le repete. Pe de altă parte, fiecare experiență proprie, chiar și greșeli proprii, constituie câte o pietricică care se acumulează. Care formează fundația propriei personalități.

Și mă bucur să văd că pe an ce trece se transformă din bebelușa pe care o priveam mut de emoții într-o domnișoară care începe să pună din ce în ce mai multe întrebări cam despre orice.

Iar eu, așa cum mi-am promis acum 12 ani și m-am ținut de cuvânt până acum, i-am spus, îi spun și voi continua să nu o amăgesc, ci să îi spun numai adevărul.

Chiar dacă acest adevăr este foarte greu de împachetat adecvat vârstei.

La mulți ani!

Va urma:)

Anul trecut, tot pe 28 august, scriam Jurnalul unui tată pentru o puştoaică de 11 ani.

Dacă ți-a plăcut Doisprezece ani de părințeală și vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter.

Poți să urmărești și pagina de Facebook.

Sunt prezent și pe Instagram.

Foto copertă: Pixabay

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: