Zbuciumata istorie a Mănăstirii Cozia și lucruri mai puțin știute

Zbuciumata istorie a Mănăstirii Cozia și lucruri mai puțin știute

Zbuciumata istorie a Mănăstirii Cozia și lucruri mai puțin știute

Acum vreo săptămână, povesteam cât de frumoasă e România. Mai mult o trecere în revistă a locurilor și lucrurilor care mi-au plăcut. Este o țară surprinzătoare, plină de frumos dacă știi să cauți și mai ales să privești. Știu că e foarte ușor să tragi un cadru cu niște gunoaie și apoi niște cuvinte pline de dezgust. Prind bine la trafic, dar nu fac bine la zen. Nici la ten, că facem riduri.

Iar cum ceea ce scriu pleacă în cea mai mare parte din experiențele proprii, așa începe și povestea mea. Poveste care a început în timpul unui stagiu de pregătire în care am fost împreună cu fata mea cea mare. Antrenamente, relaxare, piscină, iar antrenamente. Dar și timp de a explora împrejurimile. Cele mai aproape de baza de antrenament sau chiar ceva mai încolo, la vreo oră de condus.

Iar într-una dintre peregrinări am ajuns la Mănăstirea Cozia, un loc de legendă. Mănăstirea se află pe malul Oltului, în orașul Călimănești.

Ce știam

Știam că aici este loc de odihnă al domnitorului Mircea cel Bătrân, simbol al românilor prin prisma longevității domniei (trei decenii într-o perioadă destul de tulbură politic), dar și a războaielor cu turcii.

Știam că aici se păstrează pictura originală cu Mircea cel Bătrân, chiar în naos, unde este pictat și fiul lui, Mihail, în costume de cavaleri cruciați. Apropo, e unicul loc unde putem vedea chipul domnitorului!

Mai știam că este un loc care merită să-l vezi și mai auzisem că este învăluit în legende. Poate unele adevărate, altele poate au doar un sâmbure de adevăr sau pur și simplu născociri.

Așadar, ce nu știam

Acolo am aflat că anul acesta se comemorează 600 de ani de la trecerea în neființă a ctitorului fondator, Mircea cel Bătrân.

Nu știam că tot în pronaos se află mormântul Teodorei, mama lui Mihai Viteazul. După uciderea mișelească a fiului ei, Tudora se călugărește în această mănăstire, sub numele de Teofana.

Nu o să vin cu explicații sau detalii arhitectonice, dar o să spun niște lucruri care cel puțin mie îmi par tare faine. Puțin știute, dar fascinante. Fragmente de istorie. Multiseculară.

Dar, pentru a rămâne ancorați în istorie, trebuie să spun că biserica mare a mănăstirii, care poartă hramul „Sfânta Treime”, a fost ridicată între anii 1387-1391 și a fost sfințită acum 630 de ani, respectiv în anul 1388.

Nu știam că mănăstirea este inclusă în Lista monumentelor istorice din România.

Nu știam că unele picture sunt încă originale și datează de la 1390!

Legenda numelui Cozia

Cozia. De ce Cozia?

Sunt cel puțin două variante la fel de plauzibile.

Încă mai se discută dacă numele provine din slavonul коза (koza) / козья гора (kozia gora) care înseamnă capră / muntele caprei, având în vedere muntele din vecinătate unde se găseau capre negre).

O altă variantă pune în discuție altă origine a numelui Cozia, din plecând de la cuvântul pecenego/cuman koz, ceea ce înseamnă nucă. Inițial, numele locului era Nucet. Grație pădurilor impresionante de nuc de pe acele meleaguri de atunci, dar și de acum.

Cumva, în timp, numele se schimbă din Nucet în Cozia, actualul nume fiind atestat documentar încă din 1387.

O legendă mai puțin… dorită

Printre lucrurile mai puțin știute, amintesc faptul că mănăstirea avea robi, care erau folosiți atât la exploatarea sării din salinele de la Ocnele Mari, cât și la spălarea nisipurilor aurifere de pe Olt și Lotru.

Domnitori legendari care și-au legat numele de Mănăstirea Cozia

Nu doar numele ctitorului Mircea cel Bătrân se leagă de Cozia, ci și a altor domnitori a Țării Românești care au adus modificări și îmbunătățiri acesteia:

  • în timpul lui Neagoe Basarab (1512 – 1521) s-a construit fântâna care-i poartă numele, a fost refăcută pictura și repară o turlă.
  • Radu Paisie (1535 – 1545) a ctitorit bolnița mănăstirii, vizavi de Mănăstirea Cozia.
  • Mihnea Vodă Turcitul întărește zidul dinspre Olt și construiește un paraclis.
  • pridvorul a fost construit în timpul lui Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714), bineînțeles în cunoscutul stil brâncovenesc, au fost adăugate chiliile cu cerdacuri, bucătăria, s-a reconstruit havuzul cu apă din fața bisericii și restaurate picturile.
  • Gheorghe Bibescu (1842-1848) și Barbu Ştirbei (1849-1856), după distrugerile aduse mănăstirii de-a lungul anilor, refac clădirile mănăstirii și construiesc două pavilioane, din care se mai păstrează cel din stânga, fostă reședință domnească de vară.

Zbuciumata istorie a Mănăstirii Cozia și lucruri mai puțin știute

Curios pentru mine a fost să aflu că pe lângă restaurările din perioada interbelică, importante lucrări au fost realizate la sfârșitul anilor ᾿50 și începutul anilor ᾿60, perioadă în care nu era prea bine văzută credința.

Așa cum parcă mai abitir se întâmplă în zilele noastre, cu mențiunea că acum nu mai este vorba de autorități, ci chiar despre… români.

Nu mai reiau discuția de ce se întâmplă asta. Am tot scris. Și nu îmbrățișez această opinie, așa cum nu iau nici partea Bisericii pentru că și de acolo au venit semnale de… neîncredere. Iar Biserica se poate apăra singură, așa cum e datoare să apere credința.

Poate și d-asta există vorba aia din străbuni, nu de ieri de azi, să faci de zice popa, nu ce face.

Cozia – mănăstirea fără clopote

Cu toate că mănăstirea a avut mai multe clopote dăruite chiar de Mircea de Bătrân și fiul lui, Mihail, datorită distrugerilor repetate aduse lăcașului, dar și a transformărilor de care voi vorbi mai jos, clopotele chiar dacă au fost salvate, respectiv transportate și puse la adăpost la alte lăcașuri de cult, acolo au rămas și în zilele noastre.

Cozia – important centru cultural

Știam că acest loc a fost un important centru cultural. Ulterior, am aflat că o serie de hrisoave de pe la 1400 atestau că aici funcționa o școală mănăstirească.

Foarte puțini știu că la Cozia a funcționat prima școală de copiști și caligrafi din Țara Românească!

La Cozia a trăit și primul compozitor român, autor de imnuri religioase păstrate până în zilele noastre. Este vorba de Filos, cunoscător de limba greacă și slavonă, care a renunțat la titlul de Mare Logofăt al Țării Românești în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân și s-a călugărit sub numele de Filotei.

Mardarie Cozianul alcătuiește un lexicon slavo-român în 1696.

În 1772 și Arhimandritul Ghenadie spunea că a venit la Cozia „din mică copilărie, unde am învățat și carte”.

Inclusiv o școală laică, sătească, tot din secolul al XVIII-lea era condusă de un fost elev al școlii mănăstirești.

Cozia – obiectiv militar

Zbuciumata istorie a Mănăstirii Cozia și lucruri mai puțin știute

În 1716 austriecii au fortificat mănăstirea și au construit două redute, dar nu a fost suficient. În urma războiului ruso-austriaco-otoman, turcii au incendiat Cozia.

Un an mai târziu, starețul de atunci, Ghenadie, a început refacerea mănăstirii grav afectate.

În 1788 trupele austriece ocupă din nou mănăstirea, dar sunt response ce trupele domnitorului Nicolae Mavrogheni (1786-1790) care comandă și distrugerea zidurilor fortificate pentru a nu mai permite pe viitor ca mănăstirea să servească vreunui obiectiv militar.

Și totuși, trec anii, iar pandurii lui Tudor Vladimirescu ocupă mănăstirea Cozia în jurul anului 1821 și organizează aici un punct de rezistență. Mișcarea este înăbușită, iar trupele otomane incendiază din nou mănăstirea și profanează mormintele.

Alte întrebuințări mai puțin… ortodoxe: penitenciar, azil și grajd

Din anul 1879, timp de 14 ani, a fost… penitenciar (lucru care l-a mâhnit și jenat totodată pe Mihai Eminescu care a scris articole destul de vehemente în presa vremii despre acest lucru; marele poet considera Cozia ”un monument istoric aproape egal ca vechime cu țara”), apoi a fost transformată în azil.

Printre cei pușcăriașii închiși  în anii în care Cozia a fost transformată în pușcărie s-a numărat și cel care furase în anul 1875 tezaurul „Cloșca cu puii de aur”.

Acum vreo sută de ani, în timpul Primului Război Mondial, trupele austro-ungare nu au mai folosit biserica drept obiectiv militar strategic, însă au transformat-o în altceva. Nu cataloghez, îi las pe alții să o facă. Pentru că au profanat biserica, iar în locul unde se odihnește Mircea cel Bătrân au adăpostit caii. Astfel, biserica a fost transformată în… grajd.

Cozia – muzeu

Fragmente de ceramică dacică, monede romane, obiecte de cult (icoane pe lemn și sticlă, potire), podoabe, candelabre și tipărituri vechi (un Epitaf din 1396, o Evanghelie din 1644) sunt expuse publicului în muzeul din cadrul așezământului.

Tot aici am găsit mai multe hărți, printre care una a Daciei din secolul al III-lea și cea a Țării Românești în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. Și după ce privești hărțile trebuie să-ți arunci un ochi pe geamul de la etajul muzeului, vei avea parte de o priveliște a Oltului.

Zbuciumata istorie a Mănăstirii Cozia și lucruri mai puțin știute

Asemenea altor mănăstiri aflate pe hărțile turistice sau ale pelerinilor există și un magazine cu suveniruri. Însă nu pot spune că am rămas impresionat de vreun suvenir sau am cumpărat vreunul.

Cozia verde

Un alt lucru puțin știut este faptul că mănăstirea este una dintre puținele clădiri din țara noastră încălzite ecologic. Este vorba de apă geotermală, iar totul se datorează unei donații… austriece de 1 milion de euro pentru încălzirea stațiunii Călimănești și a mănăstirii.

Umbra lui Mircea la Cozia

Celebra poezie scrisă de Grigore Alexandrescu, Umbra lui Mircea la Cozia, a fost scrisă de poet chiar într-una din chiliile de la Cozia, în vara anului 1842.

La peste 170 de ani de la apariția poeziei, poetul a avut și nu a avut dreptate cu versurile sale:

Au trecut vremile-acelea, vremi de fapte strălucite,
Însă triste și amare; legi, năravuri se-ndulcesc:
Prin științe și prin arte națiile înfrățite
În gândire și în pace drumul slavei îl găsesc.

Da, a avut dreptate că s-au schimbat vremurile.

S-au îmbunătățit legile, a fost abolită sclavia, putem vorbi de relații internaționale guvernate de tratate, legislație, drepturile omului, vot liber și universal…

Dar, am avut și două războaie mondiale, o împărțire a Europei timp de aproape jumătate de veac în două sfere de influență, iar noi am tras bățul scurt.

Drept urmare, am avut și o revoluție sângeroasă.

Mineriade.

Și acum, la jumătatea anului 2018, când ar trebui să aniversăm Centenarul, suntem parcă mai divizați ca niciodată. Înrăiți. Român contra român. Tânăr contra bătrân. Privat versus angajat la stat. Taxi vs Uber. Se pleacă din țară pe capete. Războiul României și victimele sale.

Și eu scriu de Cozia…

Că tot am amintit mai sus de mineriade, mai scriu ceva despre Cozia. Ceva surprinzător pentru cei mai tineri.

Pacea de la Cozia

1999. Guvernarea PNȚ. Emil Constantinescu. Inflație. Disponibilizări. Restructurări. Închideri. Se încerca și închiderea minelor din Valea Jiului unde lucrau mii de oameni.

Sindicaliștii au încercat un dialog cu prim ministrul de atunci și ministrul de resort. Cei doi demnitari au refuzat să se deplaseze la Petroșani. Iar acest lucru a determinat amenințarea celor 15 -20.000 de minieri că vor pleca spre București să-și susțină punctul de vedere. Pașnic sau nu.

Iar acest nu a determinat și o mobilizare impresionantă de forțe din partea autorităților, nefiind prima acțiune a minierilor, alte patru avuseseră loc în București la începutul anilor ᾿90.

Lucrurile se pun în mișcare, au loc lupte violentă între minieri și forțele de ordine, circa 1.500 de jandarmi sunt luați ostatici. Este schimbat ministrul de interne. Se declară stare de urgență în România.

Pentru a evita pierderi enorme de vieți omenești, prim ministrul de atunci acceptă să se întâlnească cu liderul minierilor pentru a negocia. Sunt acceptate toate revendicările minierilor, se detensionează situația, iar minierii se reîntorc.

Întâlnirea a avut loc chiar în cadrul Mănăstirii Cozia, de unde și numele negocierilor finalizate cu succes, Pacea de la Cozia.

Chiar dacă lucrurile s-au terminat cu bine, peste câțiva ani liderul minierilor va fi condamnat la ani grei de închisoare, iar minele s-au închis, locuri prospere altădată au ajuns ruine.

În loc de încheiere, mă întreb încotro ne îndreptăm…

Dacă ți-a plăcut Zbuciumata istorie a Mănăstirii Cozia și lucruri mai puțin știute și vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter.

Poți să urmărești și pagina de Facebook.

Sunt prezent și pe Instagram.

Foto copertă: Arhiva proprie

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: