Războiul României și victimele sale

Războiul României și victimele sale

Războiul României și victimele sale

Probabil că te vei gândi că este vorba despre divizarea societății actuale. Despre politică. Corupție. Justiție. Angajați la stat versus privat. Sau angajați versus pensionari. Ortodocși versus catolici sau atei / liber-cugetători. Steliști contra dinamoviști. Conducători de Logan vs BMW. Sau taximetriști versus UBER/Taxify. Dar nu despre asta va fi vorba. Și aici sunt tabere, pot fi și victime.

În Războiul României și victimele sale va fi vorba despre altceva. Despre cum nu avem nevoie de un război adevărat pentru că deja avem victime reale. Multe. Despre acest lucru va fi vorba. Și voi lua pe rând, metodic, adevăratele probleme, așa cum le văd eu. Cele care ne omoară la propriu. Iar dacă tu vezi diferit problemele, te rog să-ți lași părerea printr-un comentariu.

Starea drumurilor și victimele sale

Războiul României și victimele sale

O statistică neagră a Poliției Rutiere pentru 2017 aduce cifre seci, dar care ascund multă suferință și durere.

1. Accidente grave:

  • 1.951 morți
  • 8.172 răniți grav
  • 3.602 răniți ușor în accidente grave
  • 8.642 total

2. Accidente ușoare:

  • 28.430 răniți ușor în accidente ușoare
  • 22.462 total

3. Tot din statisticile Poliției, cumulat pe ultimii 5 ani, alte cifre negre:

  • 43.694 accidente
  • 9.435 morți
  • 41.796 răniți grav

4. Motivele furnizate de poliție sunt cele clasice

Motivele furnizate de poliție sunt cele clasice: viteza excesivă sau neadaptată condițiilor din trafic, în special când se circulă în coloană, neajustarea distanței dintre vehicule, condusul imprudent, neasigurarea înainte de efectuarea fiecărei manevre, depășirile periculoase,  alcoolul, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanțe mari, lipsa experienței.

5. Pe lângă cele de mai sus, aș adăuga:

  • Nervii șoferilor români. Aud prea des claxoane în trafic, dacă în milisecunda în care s-a pus verde nu ai plecat cu scârț de roți. Prea multe flash-uri ale băieților care stau lipiți de portbagajul mașinii tale. Aud prea multe înjurături și văd prea multe semne cu diverse degete. Am văzut prea multe ocazii când șoferii s-au dat jos din mașini pentru a-și regla priceperea nu în ale șofatului, ci în ale boxului. Asta dacă nu este implicată și o bâtă, o șurubelniță…
  • Apoi, pentru mulți, timpul exagerat de mult petrecut în trafic îi face ca pe bucățile mai libere să calce pedala de accelarații până în podea…
  • Prea multe mașini?
  • Permisele luate mult prea ușor? Și am văzut cazuri șocante cum se luau în anumite orașe. Au urmat destituiri în poliție. Ce nu am văzut a fost altceva. Anularea acelor permise sau chemarea șoferilor care și-au luat permisul pe șpagă cum se spune și re-testarea lor.
  • Neatenția din cauza utilizării telefonului mobil.

Deci, cred că motivele pot fi multiple, uneori un pic din toate.

Există și un clasament al accidentelor în funcție de marca mașinii, dar incomplet așa că nu voi avansa cifre. Adică clasamentul respectiv spune că primul loc este ocupat de marca A implicată în X accidente, apoi marca B implicată în Y accidente. Ceea ce ar fi fost relevant pentru mine ar fi fost o comparație procentuală. Adică câte autovehicule din marca A au fost implicate în accidente procentual. Pentru că una e să spui că marca A a fost implicata în 10.000 de accidente și domină topul, alta e să spui că marca A a fost implicată în 5% din accidente, ci de fapt marca B ar domina topul cu 50% din accidente. Pentru că în varianta oficială prezentată nu se ține cont de câte mărci sunt pe piață. Chiar dacă ar fi o misiune imposibilă, având în vedere multele hârburi înmatriculate în Bulgaria…

Update august 2018

Avem cifre oficiale. În cadrul UE, media de accidente rutiere mortale este de 49 la un milion de locuitori.

România este la coada clasamentului (din nou) cu 98 morți/milion de locuitori.

Suedia are 25, UK 27, Danemarca 32…

Există speranță?

Vreo evoluție în dinamica accidentelor rutiere din ultimii ani? Ușor descendentă, deci speranțe încă mai sunt.

Spitalele și victimele sale

Războiul României și victimele sale

Infecțiile nosocomiale

Paradoxal, a ajuns să îți fie frică să te internezi într-un spital în cazul unei probleme mai grave de sănătate. Frică nu de boala în sine, ci de ce poți păți într-un spital de stat românesc. Mă refer la infecțiile intraspitalicești, nosocomiale.

Colectiv, Hexi ne sunt încă vii în memoria colectivă. Dar, cred că fiecare mulți noi am auzit de un prieten sau poate cineva din familie care pe lângă afecțiunea pe care o avea pacientul internat a mai căpătat o infecție exact din locul unde trebuia să se trateze, nu se se îmbolnăvească mai rău.

Politica struțului: capul în nisip

Greu găsești o statistică oficială.

Pe site-ul Institutului Național de Sănătate Publică se găsesc doar…precizări cu privire la atribuțiile institutului în domeniul infecțiilor nosocomiale! Din 2016.

De asemenea, ultimul raport privind analiza evoluției bolilor transmisibile aflate în supraveghere datează tot din 2016. Vreo statistică privind infecțiile nosocomiale? Nu.

Doar faptul că hepatita virală acută tip B și C au frecvența cea mai mare de transmitere nosocomială, inclusiv manevrele stomatologice pentru HVB acută și tratamentele injectabile în spital pentru HVC acută.

Trist este că problema este știută de mulți ani, dar nimeni nu ia o măsură concretă.

În 2009 un ordin de ministru dădea un termen de 5 ani spitalelor pentru marea curățenie. Termenul a fost extins de unii după Colectiv până în 2017 și de cei care i-au urmat până în 2020!

Așa că este înțeles de ce am optat ca pe acest blog să nu abordez subiecte politice!

Suntem în al optulea an de când un ministru al Sănătății s-a sesizat că treaba-i groasă și că trebuie luate măsuri. Dar, câinii latră, ursul trece și românii se îmbolnăvesc și mor cu zile în spitalele românești. Politicienii? Au grijă să se trateze pe afară.

Cele mai noi cifre legate de infecțiile nosocomiale sunt cele datează tot din 2016 și fac referire la ultimii 5 ani (2010 – 2015), când au avut oficial peste 57.000 de cazuri. Cele mai multe pe secțiile ATI și de chirurgie. Din cele 57.000 de infecțiile intraspitalicești, peste 15.000 au fost infecții respiratorii și 10.000 infecții ale plăgilor chirurgicale.

Iar cifrele de mai sus au fost făcute publice abia când Parlamentul le-a solicitat Ministerului Sănătății. În contextul Colectiv.

Există speranță?

Aici sunt pesimist. Am început și termin acest semnal de alarmă legat de infecțiile intraspitalicești tot cu un paradox. Oficial, stăm bine. Sub media UE. Real, raportările nu cred că sunt corecte. Corb la corb nu-și scoate ochii. Cine din sistem e dispus să-și taie craca de sub picioare prezentând imaginea reală?

Mortalitatea infantilă

Războiul României și victimele sale

Nu avem date pe 2017, dar voi lua ultimii 5 ani (2012 – 2016) ca referință: 8.015 decese sub 1 an.

Stăm foarte prost față de media europeană.

Pentru că mortalitatea infantilă nu se măsoară doar în cifre absolute, ci la numărul de decese raportat la 1.000 de născuți vii.

De exemplu, în România anului 2012 se înregistrau 9 decese la la 1.000 de născuți vii, iar în 2016 s-a ajuns la 7,3 decese la 1.000 de născuți vii. Nu mai vin cu date istorice, de pildă din 1990 când mortalitatea infantilă atingea un procent înfiorător de 26,9/1.000.

Media în UE este de 3,6/1.000 născuți vii… După noi mai urmează doar Bulgaria (6,6) si Malta (5,8).

Principalele cauze de deces?

Afecțiunile a căror origine se situează în perioada perinatală, bolile aparatului respirator,  malformații congenitale, deformații și anomalii cromozomiale,  leziuni traumatice, otrăviri și alte consecințe ale cauzelor externe. 

Datele sunt oficiale și se regăsesc în raportul pentru anul 2016 privind mortalitatea infantilă din România elaborat de Ministerul Sănătății, Institutul Național de Sănătate Publică, Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate Publică.

Există speranță?

Chiar dacă suntem încă la coada negrului clasament, procentul se diminuează și cu siguranță ne vom situa în media europeană. Poate nu acum sau la anul, dar vom ajunge curând acolo.

Migrația și victimele sale

Războiul României și victimele sale

Că tot mă legasem mai sus de 2016, tot atunci se afla oficial, ceea ce doar bănuiam: după Siria, România este a două țară în topul migrației mondiale.

Alt paradox. Siria este măcinată de un război civil. Gloanțe, bombe, oamenii mor. Teatru de operațiuni pentru multe armate ale lumii. Care au diverse interese. Undele convergente, altele divergente. Dar niciunul din aceste interese nu este în interesul poporului sirian.

Cauzele migrației?

Sunt simple și totodată complicate.

Într-un cuvânt aș spune că este vorba de lipsa speranței. E de ajuns ce am scris mai sus despre starea șoselelor din România, despre infecțiile din spitale, mortalitatea infantilă.

Pe de altă parte, Românii au ales însă o viață mai bună. Suntem un popor mândru, iar românii și-au dat seama că pot obține mai mult decât în propria țară.

Proteste ajută?

De ce nu s-a putut aici? S-a ieșit în stradă în ’89. După atâția ani mulți consideră că au făcut-o degeaba. Fostul regim a fost înlocuit de eșalonul 2. Când românii și-au dat seama ce s-a întâmplat după ’89, cine cu cine a fost schimbat, s-a ieșit iar în stradă. Dar, s-a “rezolvat” cu mineriadele. De atunci, niciun ieșit în stradă parcă nu mai ajută. Doar să te descarci și atât.

Votul ajută?

Teoretic ar trebui, dacă s-ar vota. Dar, se pare că nici votul nu mai contează. Referendumuri ignorate. Iar cei pe care îi votăm, fețe noi sau aceleași… aceeași demagogie și metehne mai devreme sau mai târziu. Toți s-au rotit cel puțin o dată pe la guvernare!

Acelaşi servilism, pupincurism, luptă pentru putere. Dar nu pentru noi. Nu pentru români.

Așa că mulți români au considerat că țara asta frumoasă și bogată parcă e blestemată, oricât de mult ar trage, oricât de mult și bine ar munci, tot rău o vor duce.

Speranța?

Tot nu vor avea șosele, trenurile tot vor întârzia, în spital tot se vor duce cu frică ca în loc să se însănătoșească să nu plece la groapă din cauza vreunei infecții luată tocmai din spital, copiii vor termina școala din ce în ce mai nepregătiți pentru viață, șpaga tot va continua să persiste, instituțiile statului tot nu vor fi vreodată în slujba cetățeanului onest ci parcă împotriva lui și câte și mai câte lucruri stricate și fără șanse de reparare.

Și au ales drumul străinătății. Unde nu umblă câinii cu covrigi în coadă, dar cel puțin lucrurile dureroase enumerate mai sus nu există.
Cifrele ONU indică peste 3,4 milioane de români peste granițe. Mult peste ce ne spun autoritățile noastre.
Realitatea este nițel diferită, iar alții avansează cifre mult mai îngrijorătoare, chiar peste 5 milioane, în special în Spania, Italia și SUA (peste 1 milion în fiecare), dar și Germania (500 de mii), Marea Britanie (peste 400 mii), Franța (200 mii), Belgia, Austria, Canada, Danemarca, Cipru, Olanda, Elveția, Irlanda, Grecia, Portugalia, Luxemburg. Zeci de mii de români sunt și în Emiratele Arabe Unite, Australia, Ungaria, Israel, Cehia, Slovacia, Norvegia, Suedia, Turcia etc.

Și care e treaba cu plecatul românilor? Cauză sau efect?

Mai este un aspect al migrației. Poate cel mai important. Au plecat cei care muncesc. Indiferent că este vorba de muncitori necalificați, în construcții sau agricultură, de căpșunari cum i-au denumit în zeflemea cei rămași acasă, ori de oameni cu pregătire în diverse domenii, de la sudori până la medici, cei mai curajoși și poate cei mai muncitori dintre aceștia au plecat.

O catastrofă pentru cei rămași, chiar dacă nu ne dăm seama ori nu recunoaștem ce a însemnat plecarea lor. Nu, fluxurile de bani trimise în țară de ei nu ajută. Pentru că toate de aici au început să șchioapete mai rău fără ei.

Revin la politică, am scris în nenumărate rânduri că nu voi face politică pe acest blog, dar toată clasa politică este un microunivers a societății românești per ansamblu.

Iar problema resurselor umane nu este o noutate. Că tot suntem în anul Centenarului. Să amintesc despre ce este vorba. Au trecut două războaie mondiale, ambele ne-au secătuit populația, în special cea de sex masculin. Nu am fost singurul popor care a suferit pierderi însemnate, dar nu ne-am oprit aici. Dar, pe lângă cei uciși am pierdut comunități importante, evreii și etnicii germani) mai ales după instaurarea comunismului. Plus elitele intelectuale și sociale.

De tragedia copiilor rămași acasă s-a tot vorbit. Mi-e greu să scriu despre ce poate să simtă un pui de om, de dorul lui față de părinții plecați departe, la muncă. Nu știu dacă se poate cuantifica, evalua, previziona ce vor însemna aceste traume psihologice pentru viitoarea generație…

 

Există speranță? 

În loc de final, un banc. Da, încă se mai fac bancuri, semn rău. Românii fac bancuri tocmai când situația nu e roz. Că tot avem o frică, mai mult sau mai puțin întemeiată, de vreo invazie.

  • Dar pentru ce să-și trimită unii tancurile pentru a și le rupe pe drumurile noastre?
  • De ce să ne distrugă alții țara când o putem face singuri?
  • Am distrus sistemele de irigații, am distrus siturile arheologice, am chelit munții de păduri de ne fuge pământul de sub picioare la fiecare ploaie.
  • Ne-am făcut praf toată industria, că doar era un morman de fiare vechi și am făcut loc pentru office building-uri și mall-uri. Am vândut tot. Ne-am aruncat în pușcării toți oamenii de afaceri români.
  • Decât un sejur la Mamaia sau la Poiana Brașov, alegi oricând Grecia, Franța, Spania sau orice altă destinație în același buget. Cu servicii mai bune, locuri mai interesante. Mâncare mai bună. Oameni diferiți.
  • Le spunem copiilor noștri că dacă vor o viață mai bună să învețe limbi străine și să plece din această țară de parcă ar fi ciumată.

Dar mă opresc aici pentru a nu a aluneca pe o pantă naționalistă. E deja un trend din ce în ce mai accentuat mai peste tot în Europa.

Dacă aş mai scrie şi despre pierderea esenței noastre, a credinței noastre, deja ștampila e pregătită să mă catalogheze:))

Viitorul?

Peste 30 de ani, în 2050 ne vom confrunta însă cu adevărata problemă a migrației și a natalității negative. Vom rămâne 16 milioane de români. Din 23 de milioane câți eram înainte de 1989. O treime vor fi pensionari (adică noi, ăștia de acum)! 50 de persoane vârstnice la 100 de persoane care lucrează! 

Nicio altă țară din Europa nu se va confrunta cu o evoluție similară României,  o spune directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române.

Poate acum se vede cu alți ochi de ce anumite țări optează pentru o politică a migrației. Că este discutabil de ce au ales alte popoare, non-europene, da, este discutabil. Dar, de ce sunt deschise întineririi propriei populații, mai ales când se confruntau ca și noi cu problema natalității, acum cred că este clar. Unde se va ajunge și cu respectivele țări în 2050, asta nu mai e clar:)

Dacă ești de acord cu ce am scris în Războiul României și victimele sale și vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter.

Poți să urmărești și pagina de Facebook unde m-ar ajuta un like sau un share. Sharing is caring.

Sunt prezent și pe Instagram.

Surse foto – domeniul public: pxhere.com, commons.wikimedia.org, pixabay.com

Comentarii Facebook

2 comentarii

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: