Cum ar fi fost

Cum ar fi fost

Cum ar fi fost

Jurnalul unui tată. Astăzi jurnalul tatălui meu. Pentru că astăzi ar fi împlinit 70 de ani. Viața nu este numai despre acum, ci și despre mâine și ieri.

Îmi pot doar închipui cum ar fi fost ziua de azi.

Casa aproape plină de prieteni. Pe an ce trece, cruda și hâda nerostită-i numele, a mai secerat din ei. Se spune că e ciclul  firesc al vieții. Până te lovește când ți se pare nefiresc. Ne naștem, trăim și facem loc altora pe acest pământ.

Ce se întâmplă între prima și ultima suflare ne definește. Știu, percepțiile sunt diferite. Fiecare vede pe fiecare altfel. Dar, esența rămâne aceeași. A fost un om bun sau un om rău.

Tatăl meu a fost un om bun

Chiar dacă nu a fost perfect ca tată, așa cum l-am cunoscut eu. Totuși, a fost perfect ca bunic, așa cum l-a cunoscut timp de 8 ani fata mea cea mare. Oricum, mult mai bun a fost decât bunicul meu, care în rol de tată a fost departe de a fi perfect. Dar, după ani, ceva s-a întâmplat și a fost bunicul ideal pentru mine, spre uimirea tatălui meu.

Anii trec uneori parcă clipind

Unele amintiri, aidoma visurilor noastre din ’89 de un viitor mai bun, se estompează. Altele, precum fotografiile digitale, rămân vii peste ani și ani. Și poate undeva se echilibrează. Așa cum a fost și tatăl meu. Cu bune și cu altele mai discutabile.

Copilăria, adolescența și primii ani ai tinereții i-a petrecut în buricul Bucureștiului, vizavi de Liceul Spiru Haret, pe strada Italiana, într-o vilă cochetă. Vizavi, unde a și învățat din clasa I până la sfârșitul liceului. Ani mai târziu i-am călcat pe urme și am ajuns să învăț istorie și științe sociale în prestigiosul Spiru.

Singurul român get-beget din grupul lui de prieteni din copilărie, ceea ce i-a adus și porecla “românul“. Restul? Cu cel puțin un părinte de altă nație. Neamț, evreu, grec etc.

Anii de după război i-au adus pe comuniști la putere. Pe care au acaparat-o 100%. Până au ajuns să poată hotărâ destine. Și așa tatăl meu dintr-o familie bună, locuind în Centrul Micului Paris, a ajuns într-un bloc dintr-un cartier muncitoresc, acolo unde m-am și născut.

Prietenii lui, anticipând poate ce urma să vină, au reușit să plece cu tot cu familii.  Germania, SUA, Israel, oriunde numai cât mai spre vestul liber. Unii au revenit mulți ani mai târziu în țară, dar alții s-au rupt definitiv.

Așa cum a simțit probabil și tata. O ruptură. Însă, niciodată nu s-a dezmințit parcă de porecla lui și a iubit toată viața țara. Meleagurile astea pe care le-a colindat în lung și-n lat. Oamenii. Avea o capacitate fantastică de a lega dialog cu oricine de parcă l-ar fi cunoscut de-o viață. Indiferent că erau rafinați sau doar cu 4 clase.

Întotdeauna mi s-a părut incredibilă puterea lui de a se plia într-o conversație.

Cum incredibile erau cunoștințele lui în ale istoriei, geografiei, politicii și literaturii universale.

Cum ar fi fost pe urmele lui

La un moment dat am obosit să-i calc pe urme, orice domeniu în care aș fi excelat, tot simțeam că nu-l ajung.

Degeaba am ajuns olimpic la geografie. Ok, nu degeaba. M-a ajutat enorm, dar tot nu-l ajungeam.

Degeaba am avut o pasiune pentru istorie. Părea că știe tot despre orice subiect am fi discutat. Ar fi putut umple multe spații goale din Wikipedia!

Politică? Nu l-a interesat niciodată să intre în politică. A avut ocazia. I s-a tot propus să candideze după ’89. Știa că păpușarii nu se schimbă! Avea o vorbă “Politica este o…”, iar lui nu-i plăcea să intre într-o troacă. Dar avea o claritate și un echilibru în ceea ce privește observarea politicii. Indiferent că era vorba de asta de la noi sau la alt nivel, de prin alte părți. Și aici cred că se împletea într-un mod fericit erudiția lui în ale istoriei și geografiei.

Literatura? În tinerețe devorase tot ce se putea. În a doua tinerețe își găsise refugiu în altele ușoare. Romane polițiste. De război. SF. Rar îl mai vedeam cu ceva serios. De la el am moștenit apetitul de a citi. Enorm. Despre orice. Dar în ultimii ani am devenit mult mai selectiv.

Probabil blazarea, plafonarea, lipsa de speranță, oboseala de a mai spera. Nici în ’89, când ar fi trebuit să fie printre primii care să iasă în față, nu a făcut-o. A spus doar atât: “după euforia asta vor veni vremuri grele“. A avut iarăși dreptate. Păpușarii nu s-au schimbat. Poate doar odraslele lor le-au luat locul…

Despre tata

Pe lângă oameni, iubea familia. Cea tradițională. Bărbat, femeie și copii. Asta nu-l făcea câtuși de puțin un încuiat.

Nu îi plăceau proștii fuduli, hoții, mincinoșii și leneșii. Îi taxa de fiecare dată. Iar vorbele lui tăiau mai ceva ca o katană de samurai. D-asta cercul lui de prieteni era cool:)) Lipseau ăștia! Iar dacă vreunul mai fudul găsea că nu are argumente de dialog și s-ar fi umflat în pene… nasol. Nasol de tot. Sub aparența blajină a tatălui meu se găsea un boxer profesionist pur-sânge. Cumpătat, dar dur în situații extreme. Capabil să-și apere familia.

În schimb, ceva îi lipsea. Sau poate îi prisosea. Ceva ce azi rar mai văd la oameni. Era incapabil să urască. Putea să nu îi placă cineva, să îl ignore, în cel mai rău caz să-l deteste. Dar nu și să urască. Iar în ultima vreme văd în prea mulți ură. Una viscerală. D-asta și prietenii mei, indiferent că sunt de-o seamă cu mine, cu 10-15 ani mai mici sau de vârsta tatălui meu, sunt aleși să-mi semene. Pentru sunt mândru de echilibrul pe care l-am moștenit și apoi cultivat.

Cum ar mai fi fost ziua de azi, când ar fi împlinit 70 de ani?

În primul rând ar fi fost călărit de cea de-a doua nepoată, piersicuța mea, în vârstă de doi anișori. La fel cum procedează micuța cu celălalt bunic. Însă pe tatăl meu nu a apucat să-l cunoască. Și deocamdată e prea mică să își dea seama și să întrebe de el. Dar va veni o zi. Așa cum mai mă întreabă uneori nostalgică cea mare și simt că mi se pune de fiecare dată un nod în gât.

Apoi, ar fi spus bancuri. Multe. Avea o tolbă inepuizabilă de bancuri. Și nu era nevoie să le repete.

Probabil ne-ar fi încântat cu o poezie. Ultimii ani cocheta cu versurile.

Poate ar fi cântat. Cânta frumos, dar extrem de rar. Urechea muzicală și-o cultivase în copilărie când bunica mea îl ducea la vioară.

Dar pasiunea lui a fost alta. Pe care nu și-a putut-o îndeplini decât mult prea târziu. Nu, nu are legătură cu vioara: boxul. Cum puteam să uit? Sportul! Alt domeniu preferat lui. Din păcate, teoretic. Sănătatea nu prea grozavă l-a ținut departe de sport.

O seară magică

Îmi aduc aminte de o seară magică de ziua lui. O seară întreagă l-am auzit cântând în duet împreună cu bunica mea, mama lui. Romanțe, muzică ușoară. O seară întreagă ceilalți invitați au rămas muți de uimire, apoi au început să-i acompanieze. Magic!

A fost prima și ultima dată când i-am auzit împreună. Cred că aveam vreo 10 ani pe atunci. Pe bunica am mai auzit-o rar de atunci. Pe tata și mai rar. La vârsta aia nu prea mi-am bătut capul de ce. Iar mai târziu probabil că uitasem. Acum, scormonind în amintiri îmi vin unele ca aceasta. Vii, plăcute și puternice.

Cum ar mai fi fost ziua tatălui meu?

O masă îmbelșugată. Pentru că îi plăcea să gătească. Avea un ochi, o mână și un gust deosebit de a decora, aranja, orna masa și bucatele care s-ar fi evaporat rapid. Iar felurile se tot perindau. Era și un adevărat gurmand.

Desertul?

Mama spunea mereu că viața este ca o cutie cu bomboane de ciocolată. Niciodată nu știi ce urmează să primești. Genială reflecție asupra vieții spusă de personajul interpretat de Tom Hanks în “Forrest Gump”.

Așa că mă trezesc la realitate și îi simt într-adevăr lipsa.

Povestea mea și a tatălui meu se încheie. Nu la el unde-l știam acasă, ci la altă casă. Veșnică.

Viața… un fir invizibil ne desparte de a primi de ziua de naştere tort sau colivă.

Ironia vieții. Lumânarea… cât trăiești îți umfli plămânii să stingi lumânarea de pe tort. Apoi, când nu mai o poți stinge, alții o aprind. Ori de câte ori se stinge.

Mai jos am selectat câteva texte și o poezie pe care le-am scris cu gândul la tata, în cei 2 ani și jumătate de când ne-a făcut să vorbim despre el la trecut.

Dacă și tu te întrebi Cum ar fi fost și vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter.

Poți urmări pagina de Facebook și contul de Instagram.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: