Mami, nu mai da în copil! E valabil și pentru tine, tati!

Mami, nu mai da în copil! E valabil și pentru tine, tati!

Ieri după-amiază. Parcul Carol. Cald, frumos. La vreo 20 metri în fața mea,  o fetiță de vreo 3 ani. Codiță la spate, față de păpușică. Plângea de mama focului pe o bancă din parc. Între doi adulți care păreau părinții ei.

Mama ei rezolva rapid situația. Jap, o palmă peste fața copilului. Cu plici. Probabil că nu obține efectul scontat așa că o ridică brusc pe fetiță de-o mână și ținând-o suspendată în aer începe să o scuture.

Tatăl? Privea binevoitor oribila scenă care a durat câteva secunde.

Nu-mi stă în fire să intervin public între părinți și copiii lor. Fiecare poate avea o tehnică de a-și potoli copilul când are un tantrum. Avem stiluri diferite de a relaționa, de a ne educa copiii. Dar această scenă violentă nu are nimic de-a face cu educația.

Pot înțelege că tu adult ai avut o zi grea. Toți știm ce înseamnă. Că ești obosit. Stresat. Poate copilul a fost mârâit toată ziua. Poate l-a durut ceva. Dar o palmă de-a ta nu-i va alina durerea. Îl va durea și mai tare. Vrei să dai în cineva? Dă-ți singur două palme și treci mai departe. Că d-aia ești adult. D-aia ești părinte. Să poți trece peste momente mai grele, să le poți gestiona. Cu calm. Nu să-ți lovești copilul. Nu voi continua cu această temă. Cei care-și lovesc copiii vor continua să o facă. Indiferent ce scriu eu pe blog. Sau alt părinte.

Despre părinți… altfel

Cunosc părinți cărora le vine imposibil să creadă că poți crește un copil fără să îl bați. „Argumente”: nu ascultă altfel, este răsfățat/ă. Am auzit astfel de părinți povestind cu mândrie cum și-au pus la punct copiii, cum i-au altoit cu simț de răspundere. Trebuie să știe de frică. Pe de altă parte, sunt gata oricând să-ți sară la gât dacă încerci în cel mai delicat mod posibil că poate fi și o altă cale decât palma peste față, palma sau cureaua peste fund, trasul de păr sau de urechi și alte drăgălășenii mai light sau demne de MMA. Culmea, tot ei declară în gura mare că își iubesc copiii enoooorm și ar face orice pentru ei

Revin la scena anterioară

Mă uitam și parcă nu îmi venea să cred. Pur și simplu nu înțelegeam cum se poate comporta o mamă astfel. Cum de-și ieșise astfel din minți. De ce tatăl, care era de față, nu lua atitudine. Se spune că tații de fete sunt altfel față de cei care au băieți. Că sunt mai protectivi. Mai… speciali. Da, știu, sunt tată de fete!

Ce am făcut?

După cele câteva secunde de uluială m-am îndreptat spre cei trei privindu-i insistent și destul de încruntat. Iar când mă uit în acest fel nu sunt deloc drăguț. Ambii adulți m-au observat. Imediat s-au ridicat de pe bancă și au plecat rapid în direcția opusă mie. El a luat-o pe cea mică în brațe. Fetița continua să plângă. Dar s-a agățat de brațele tatălui. Am mai făcut câțiva pași apoi i-am urmărit din ochi. Nu am apucat să le spun nimic.

Ce aveam de gând?

Nici eu nu știam prea bine în acele momente decât că un copil este agresat, iar acest lucru trebuie să înceteze imediat. M-ar fi ascultat? Nu știu. Eram pregătit să filmez scena și să sun la 112.

Ce sper?

Că acest episod să le fie învățătură de minte. Că sunt oameni care încă mai iau atitudine, nu doar online, așa cum ne-am obișnuit în ultima vreme.

Și mai sper ca acasă la ei, unde sunt feriți de privirile trecătorilor să nu se comporte ca niște animale, cum s-au comportat în parc.

Ce ar fi trebuit să fac?

Să sun deja la poliție? Nu aveam decât povestea. Fără alți martori. Fără poze. Fără prea multe elemente de identificare. Totul a durat maxim 10 secunde de la primul plici până la ridicatul de pe bancă…

Să-i urmăresc? Poate aș fi ajuns eu să fiu cel reclamat la poliție…

Tu ce ai fi făcut? Sau dacă ai fost într-o situație similară cum ai procedat?

Pentru că la rece putem judeca altfel, dar pe moment…

Dacă ți-a plăcut Mami, nu mai da în copil! E valabil și pentru tine, tati! și vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter.

Sunt prezent și pe Facebook și Instagram.

Foto: Broken toy | Ibay | Flickr

Comentarii Facebook

6 comentarii

  • From Meg With Love 13 aprilie 2018 Reply

    Oh, Cristian. Ce bine ar fi daca ar fi fost invatatura de minte! Insa ma cam indoiesc… sunt tare multe de discutat. Un singur lucru nu este, insa: faptul ca acel copil a fost batut.

    • Jurnalul unui Tată 13 aprilie 2018 Reply

      Știu că sunt multe de discutat. Dar, cum spuneam, la rece putem discuta și întoarce subiectul pe toate fețele. Atunci, când se întâmplă în fața ochilor, pe neașteptat, ai de luat niște decizii urgente. Intervin sau nu? Dacă intervin, cum o fac?
      Singura alinare, dacă pot totuși să îi spun astfel, este faptul că am fost la momentul respectiv acolo. Că cei doi au sesizat intenția mea clară de a interveni și astfel au încetat.

  • Corina 13 aprilie 2018 Reply

    As fi facut exact ce ai facut tu, poate chiar le-as fi spus ceva. Nu stiu, dar in astfel de situatii ma supar tare.

    • Jurnalul unui Tată 13 aprilie 2018 Reply

      Și eu am aceeași reacție când văd așa ceva. Cumva, calmul meu obișnuit, englezesc, zenul meu cultivat, toată starea de bine mi se evaporă. Intenționam să le spun ceva, când mă îndreptam spre ei doar la asta mă gândeam: cum să fiu mai diplomat posibil pentru a reuși să avem un dialog. Dar, au refuzat contactul și s-au evaporat rapid…

  • Buzle Julia 17 aprilie 2018 Reply

    Eu cred, cã pãrinţii în acest caz ar trebui avertizați şi educaţi, ajutați.Nu cred că un părinte vrea să-i facă rău propriului copil.Mai degrabă câteodată se simte neputincios, obosit, şi nu se poate controla.Şi atunci cum se comportă? Aşa, cum a învățat acasă.Generaţia noastră în mare am fost crescuți cu bătaie,asta este adevărul.Din păcate dacă sunăm la poliţie, sau la protecția copilului , se ia o atitudine care iarăși nu este pentru binele copilului.De asta zic,că ar trebui educaţi părinții

    • Jurnalul unui Tată 17 aprilie 2018 Reply

      Evident că trebuie ajutați. Pe de altă parte, poate exista o reacție adversă, chiar violentă, oricât de dulce şi calm ar fi tonul, oricât de bine ar fi alese cuvintele.
      Cu afirmația că am fost crescuți în bătaie nu sunt de acord. Da, poate era o atitudine mai pro-palmă sau pro-urecheat însă personal m-am confruntat cu această atitudine nu acasă, ci… la şcoală. Acolo şi atunci profesorii vedeau perfect ok nişte rigle la palmă, de exemplu. Dar asta e altă discuție.
      Revin. Dacă părintele nu reacționează ok la avertismentul altui părinte, consider că şi sunatul la poliție poate fi o soluție.
      Există materiale gratuite pe bloguri româneşti de parenting, există cărți în librării, există o sumedenie de conferințe despre acest subiect, există psihologi, pedagogi şi alți specialişti care pot ajuta. Dar dacă tu ca părinte consideri că nu-i nicio problemă în a lovi copilul, atunci e mai complicat.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: