Un an și nouă luni. O zi din viața mea

Un an și nouă luni. O zi din viața mea

Un an și nouă luni. O zi din viața mea

Dimineața

Eu sunt Ama. Sau Alma, cum îmi zic cei mari, dar așa îmi spun eu.

Este ora 8 dimineața. Mă trezesc. Și îi chem pe rând: mama, tata, Ada. Ada e sora mea mai mare. Restul îi spun Aida, dar mie așa îmi iese, Ada.

Nu este nevoie să îi chem prea mult, apar în fața mea toți. Unul din ei mă ia pe sus din pătuțul meu. Le și spun ce vreau. Papa. Deja știu că dacă încearcă să-mi schimbe scutecul înainte de papa nu-mi place. Și mă exprim ca atare.

Buuun. Am păpat. Singurică. Mai în păr, mai pe față. Mi-a scăpat și pe jos, am dat și pe mine, dar nu se supără. Pentru că de cele mai multe ori papa a ajuns unde trebuie.

Acum e cazul să mă schimbe de scutec că simt că mă trage în jos. Scutec uscat, mult mai bine. Pot începe joaca. Și alergatul. Să nu uit de urcatul treptelor. Și dansul. Și chiotele. Pauză. Vreau niște apă. Mă înțeleg, doar spun clar, apa. Și alt scutec curat. Să continuăm cu o repriză bună de jughineală. Înapoi la cuburi. Și la chestia aia colorată cu multe butoane care cântă. Casc. Mă frec la ochi. Am cam obosit.

Prânzul

Ajung iar la pătuțul meu drag. Lăptic. Păturica mea pufoasă. Piii. Așa spun eu la păturică. Somn. Sau nani cum spun eu. Visez. Zâmbesc. Și mă trezesc. Știu ce am visat. Și spun tare: tata, pa-pa, ti-ti.

Cred că cei mari nu înțeleg din prima. Iar îmi schimbă scutecul. Nu-i rău asta. Mai ales că le spun clar: pipi.

Dar mi-e și fomiță. Iar mama mi-a preparat ceva bun de tot. Miroase bine! Și are un gust delicios. Și de data asta am dat peste tot, dar și am păpat zdravăn. Că trebuie să cresc mare. Ca sora mea. Și doamna îmbrăcată în alb care m-a văzut ieri mi-a spus că sunt mare. Că am greutatea și dimensiunile unui copil de trei ani. Așa scrie și pe etichetele hăinuțelor mele. Trei ani. Iar eu tocmai am împlinit 1 an și nouă luni.

Ziceam că am visat ceva. Că vreau să mă plimb cu mașina lui tati. Așa că pentru iar le spun: tata, pa-pa, ti-ti. În sfârșit, se pare că înțeleg și cei mari ce vreau. Văd cizmulițele, căciulița și fularul. Și ca să îi grăbesc mai spun ceva care văd că le place: haide!

Al doilea prânz

Ne plimbăm. Îmi văd prietena. Este de-o seamă cu mine. Doar cu vreo două săptămâni sunt eu mai mare. Ne jucăm. Ne mai ignorăm sau chiar ne mai certăm pe-o jucărie. Când chiar nu ne înțelegem mai ne luăm de ciuf, dar atunci părinții ne opresc la timp. Apoi ne jucăm iar împreună. Până ajungem la jucăria aia roșie. Sau la balonul albastru. Ori cubul verde. Cubul? Ce cub? Mai bine să văd ce este cu banana asta. Da, nici para nu e rea.

Iar scutecul. Acum vreo lună Mi-au arătat părinții un mini-wc. Ei îi spun într-un fel ciudat. Olița. Nu mi-a plăcut. Îmi tot repetau pipi. Le-am făcut pe plac. Așa am crezut. Pipi. Lângă acea oliță. De vreo două-trei ori. Am scăpat de ea. Au ascuns-o undeva. Au zis că mai amână. M-au pus și pe wc-ul lor. Au luat un colăcel. A fost mai haios decât acea oliță. Dar nu am putut face pipi cu ei holbându-se la mine. Așa că au ascuns și acel colac. Am rămas tot cu scutecul.

Seara

Ajungem înapoi acasă. Nu mi-a ajuns joaca doar cu prietena mea. Vreau să mă joc și cu mama. Și cu tata. Mai ales cu Ada. Toți dansează cu mine, ne ascundem și jucăm ce vreau eu. Adică bau. Mă ascund. După canapea sau după perdea. Ori după un perete. Ne rostogolim. Bineînțeles că fac și caca. Le pun, dar nu e nevoie, după cum duce Ada mâna la nas cred ca știe. Și urmează un alt scutec.

Iar cum stomăcelul începe să se golească îmi prinde așa bine iaurtul pe care îl mănânc pe tot.

Altă porție de joacă. Rând pe rând, toți se pare că obosesc. Ada e cea mai rezistentă. Se îndreaptă spre 12 ani.

Și vine băița. Aici tati e responsabil cu apa, clăbucul, spălatul și limpezitul. Totul cu chiote de veselie. Ale mele. Și zâmbetele lui aprobatoare.

Mă preia mami cu un prosop cald și pufos. Tati vine cu niște bețișoare care mă gâdilă prin urechiușele mele. Apoi pe(ria, cum îi aud pe ai mei, dar mie îmi plac cuvintele mai scurte) mea albă pentru păr. Urmează un gel pentru gingiile mele. Îmi face tare bine.

Cred că băița a avut ceva fermecat. Mă simt din nou obosită. Aș dormi o săptămână. Unde o fi pătuțul? Ah, uite, mami parcă știe. Lăpticul. Și somnicul. Ne vedem mâine, acum mă așteaptă niște vise frumoase:) Până atunci…

Noapte bună!

Dacă ți-a plăcut Un an și nouă luni. O zi din viața mea și vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter.

Sunt prezent și pe Facebook și Instagram.

Sursa foto: arhiva personală  

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: