Un pariu ciudat

Un pariu ciudat

Nu sunt adeptul pariurilor. Niciodată nu am fost. N-am făcut vreodată pariuri cu prietenii. Ca să nu mai spun de așa numitele pariuri sportive. Și cu toate astea azi am făcut un pariu! Un fel de pariu. Și încă unul sportiv. Nu e tot. Mi se pare cel mai ciudat pariu pe care puteam să-l fac. Hai nu cel mai ciudat, imaginația mea este mult prea bogată, dar în orice caz ciudat.

De ce spun că este vorba de un pariu nițel ciudat

Ziceam mai sus că este vorba de un fel de pariu. De ce nu un pariu în toată regula? Probabil că așa va fi, dar deocamdată mă gândesc la miză. Pentru că un pariu adevărat trebuie să aibă și o miză, nu? Să merite, să te motiveze. Și acum miza e doar 50%.

De unde a pornit

Bun, așa cum iarna nu-i ca vara, nu o să o mai lungesc și o să o scurtez. Este iarnă. Iar acum aproape un an, adică în iarna trecută fata mea cea mare dorit să vadă ce înseamnă un antrenament de arte marțiale. Cred că am mai povestit pe blog. Găsise niște poze cu mine îmbrăcat în kimono, pe vremea când practicam și participam la competiții de judo. Apoi ju-jitsu. Unde mai văzuse și Kungu-Fu Panda și Țestoasele Ninja, gata i s-a aprins beculețul:)

Un fel de începuturi

Deoarece sunt adeptul principiului mens sana in corpore sano (mai pe românește minte sănătoasă într-un corp sănătos), am încurajat-o de mică să aibă și activități fizice. Poate nu neapărat sportive. Dar mișcare. Fără forțare, fără competiții. Din plăcere. Am testat. Rând pe rând. Dansuri. Patinaj. Ceva alergări. Și au mai fost și altele. La început entuziasm. După câteva luni începea un fel de plictis, rutină, apoi abandona…

Adevăratul început

Iar m-am întins. Revin. Anul trecut nu am scăpat și am cătat o sală. Un club acreditat de Federația Română de Arte Marțiale. Un antrenor care să aibă experiență să lucreze cu cei mici. Și am găsit un om extraordinar. Un campion despre care am și scris.

Ideea e că au trecut cele câteva luni, de cele mai multe ori cam jumătate de an, după care fata mea se plictisea. A trecut acomodarea. A rămas entuziasmul. Se împlinește aproape un an.

Motivația

Iar de toată introducerea de mai sus a fost nevoie pentru a ajunge la un pariu. A ajuns la un oarece impas. Își dorește să facă sfoara și spagatul. Își dorește dar nu-i iese. Normal că a venit întrebarea: tu ai reușit? Să mint și să-i spun că nu? Aveam exact vârsta pe care o are fata mea acum când am reușit să fac atât sfoara, cât și spagatul. Însă de vreo 20 de ani nici măcar n-am mai încercat.

Și de aici a fost doar un pas. Un pariu ciudat. Cine reușește primul să facă sfoara și spagatul. Corect. Termen: 3 luni. Negociat de mine. După ea, era ceva mai scurt. Miză: dacă reușește ea prima să o învăț să-și facă un blog. Eu încă mai mă gândesc la miza pe care am să i-o propun. Pentru că pariul implică o competiție și chiar dacă șansele mele sunt aproape nule, nu am de gând să fie o competiție ușoară;)

Dacă în următoarele zile voi începe să merg mai ciudat, ca și pariul, să știți de ce:))

O să vă țin la curent.

Dacă ți-a plăcut Un pariu ciudat, te invit să lași un comentariu mai jos ori să dai un share pe FacebookSunt prezent și pe Instagram.

Pentru a fi la curent  cu ce mai scriu, te poți abona la Newsletter.

Foto: wikimedia commons 

Comments

comments

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: