Copiii de azi

Copiii de azi

Copiii de ieri

Acum mulți ani, cei care aveau vârsta mea de azi, spuneau despre adolescenți și tineri că sunt copii. Copii care fac copii. Cam ciudat mi se părea atunci, când nu mă consideram nici copil, nici adult. Și nici nu mă gândeam atunci să am copii. Dar anii au trecut, unul, doi, cinci, zece, mai mulți.

Am ajuns la vârsta celor de mai sus care se uitau nițel de sus la cei care veneau din urmă. Copilul de ieri a ajuns părinte. Iar una dintre fetele mele se îndreaptă cu pași mari spre adolescență. Adolescență. Și îmi seamănă foarte mult. Iar asta nu mă liniștește în niciun fel. Adolescența mea nu a fost lină sau fără de probleme.

Poate singurul lucru prin care diferă copilul de ieri de copilul de azi este momentul adolescenței. Eu am rămas copil mult timp. Abia când am luat loc în banca liceului m-a lovit în freză adolescența. Fete. Coșuri. Nevoie de a impresiona. Sport. Sketeboard. Baschet. Arte marțiale. Jogging. Muzică la maxim. Ieșit noaptea. Petreceri. Discoteci. Concerte. Câte o fugă de câteva zile pe la munte. În vacanță la soare.  Câte și mai câte.

Adolescența de azi? Mi se pare că vine mai repede. Își face simțită prezența încă de prin clasa a cincea. De pe la 11 – 12 ani. Accesul la atâtea informații? Alimentația? Pur și simplu? Nu știu. Am vorbit cu mulți părinți care au copii de vârste asemănătoare. Cu medici pediatri. Se pare că într-adevăr adolescența de ieri, azi vine ceva mai devreme.

Copiii de azi

Sunt la fel ca cei de ieri? Nu. Mai buni, mai deștepți? Mai slabi, mai înceți? Nu. Doar diferiți. Așa cum și noi am fost diferiți față de cum părinții noștri își aduceau aminte de copilăria lor. Alte jocuri. Alte preocupări. Alt limbaj. Altă școală. Alte informații. ALTCEVA.

Uneori suntem speriați. Și este normal. Simțim că ne fuge pământul de sub picioare când nu avem un punct de sprijin, un termen de comparație. Mă liniștește ideea că și copiii de mâine vor fi total diferiți față de cei de azi. Și nu este vorba de niciun război al generațiilor, ci de o evoluție firească a lucrurilor.

Tot ce mi-am propus de când sunt părinte este să-mi înțeleg copiii, să fiu alături de ei, să mă simtă aproape, dar în același timp să le insuflu încredere în sine. Să poată avea încredere că se pot descurca și când nu sunt aproape. Iar în cei mai bine de 11 ani de când sunt părinte fac progrese. Învăț zi de zi să fiu un tată mai bun.

Chiar dacă azi am fost Moș, încă nu mă simt ca atare. Mă bucur de fiecare clipă, nu trăiesc nici în trecut care nu se poate întoarce și nici într-un viitor incert.

Copiii de mâine

Ca și voi, dragi părinți, sper ca peste niște ani, când voi fi într-adevăr moș să mă simt încă destul de tânăr să-mi plimb nepoții prin parc, să le pun ceva în cizmulițe de Moș Nicolae și să-i ajut la teme, așa cum o ajut pe fata mea cea mare.

Dacă vrei să te țin la curent  cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter.

Poți să urmărești și pagina de Facebook, unde m-ar ajuta un share.

Sunt prezent și pe Instagram.

Foto: Arhiva personală

Comments

comments

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: