Norul radioactiv și lipsa de reacție

Norul radioactiv și lipsa de reacție

Norul radioactiv și lipsa de reacție

De ceva timp avem o știre. Una care ar fi trebuit să se mențină pe fluxul agențiilor de știri pe prima pagină a tuturor ziarelor (pe hârtie și online), la fiecare rubrică de știri TV. Dar nu se întâmplă asta.

Despre ce este vorba?

Despre un nor radioactiv deasupra Europei. Au fost câteva articolașe scurte prin mass-media și s-a trecut repede peste. La rubrica diverse. Nimic interesant, nu? Mai interesant e ce zice sau drege vreun politician. Sau ce se mai aude despre vreun fotbalist. Bizar, nu? Și mai grav este că aveam impresia că suntem sensibili la asemenea subiecte. După două accidente grave. Unul în 1986. Cernobîl. Altul în 2011. Fukushima.

Datele problemei

la sfârșitul lunii septembrie 2017 Institutul francez de radioprotecție și siguranță nucleară (IRSN) a detectat în atmosferă un element radioactiv (ruteniu 106, prescurtat Ru-106). Totodată, la începutul lunii octombrie 2017, mai multe stații de monitorizare din Europa au anunțat prezența acestui element.

Cercetările IRSN fac posibilă furnizarea de informații despre posibila locație a sursei de eliberare, precum și despre ordinea de mărime a cantităților eliberate, astfel că s-a indicat ca posibilă locație zona dintre Volga și Ural.

Autoritățile românești au tăcut inexplicabil.

La fel și cele rusești.

La fel de inexplicabil a tăcut și Agenția Internațională pentru Energie Atomică (IAEA), organism ONU.

La două luni după incident, pe 21 noiembrie 2017, directorul Roshydromet (serviciul meteorologic rusesc) a recunoscut  “că, la sfârșitul lunii septembrie, sistemul de monitorizare automată a înregistrat un conținut crescut de ruteniu-106 nu numai în Rusia, ci și pe teritoriul altor țări, inclusiv Polonia, Bulgaria și România“. Din declarația oficialului rus, în ceea ce ne privește, am mai reținut următoarele “pentru comparație, concentrația de ruteniu în România a fost de 1,5-2 ori mai mare decât în Rusia“. De asemenea, comentariile aceluiași Maxim Yakovenko în legătură cu  rapoartele privind contaminarea cu ruteniu 106 s-au încheiat cu o negare a faptului că poluarea ar fi pornit din Rusia.

Legat de negare, nimic nou sub soare. Conform Greenpeace, cam toate incidentele la instalațiile nucleare rusești au fost inițial negate:

  • explozia de la Mayak (cunoscută și sub numele de dezastrul Kyshtym) în 1957 și contaminarea continuă a zonei în Uralul de Sud;
  • catastrofa de la Cernobîl care a fost refuzată în primele zile, iar efectele acesteia au rămas până astăzi;
  • explozia din 1993 la Combinatul chimică din Siberia unde, printre alte izotopi, același ruteniu-106 a fost eliberat în atmosferă și aproximativ 2000 de persoane au fost contaminate.
  • situația de urgență din 2007 la Mayak a dus la contaminarea radioactivă a apei.

Iar faptul că România nu a fost ocolită de prezența norului radioactiv o arată datele publicate chiar de IAEA:

  • 29 septembrie, București, 37,9 Ru-106 mBq*/m3
  • 30 septembrie, București, 145 Ru-106 mBq/m3
  • 1 octombrie, București, 18,1 Ru-106 mBq/m3

* millibecquerel

Cantitatea mică de radioactivitate nu reprezintă un pericol pentru sănătate

Chiar dacă sunt depășite cu mult valorile normale, atât francezii de la IRSN, cât și nemții de la BfS (Bundesamt für Strahlenschutz) ne asigură că nu au nicio consecință pentru sănătatea umană sau pentru mediu.

Despre ruteniu

Ruteniu-106 este utilizat ca sursă radioactivă în terapia cancerului, în special pentru tratamentul tumorilor oculare. Nu se poate exclude complet faptul că ruteniu-106 este de asemenea utilizat în “generatoare termoelectrice radioizotopice” (RTG) care produc energie electrică pentru sateliți. Ruteniu poate să apară și în timpul reprocesării elementelor combustibilului nuclear.

Concluzia

Autoritățile române au tăcut misterios și nu ne-au avertizat că un nor radioactiv este deasupra Europei încă din luna septembrie.

Abia la două luni după eveniment, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), pe data de 24 octombrie 2017, publică un comunicat prin care confirmă că Rețeaua Națională de Supraveghere a Radioactivității Mediului (RNSRM) a detectat în aer ruteniu 106 în perioada 29 septembrie – 03 octombrie.

Dacă vrei să te țin la curent  cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter.

Poți să urmărești și pagina de Facebook, unde m-ar ajuta un share.

Sunt prezent și pe Instagram.

Foto: Radioactive – Free pictures on Pixabay

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: