Despre educația financiară

Despre educația financiară

Back in business

N-am mai scris de ceva timp. Însă am o groază de subiecte. Am participat la o serie de evenimente, la altele am fost partener media. Promit că o să povestesc despre toate. Mai pe îndelete sau mai fugitiv.

Unele articole vor fi mai lungi, altele mai scurte. Dar o să încep cu unul mai scurt. După atâta pauză de scris, trebuie să-mi reintru în ritm.

Digital Parents Talks

Unul dintre evenimentele de care aminteam mai sus a fost din seria Digital Parenting Talks (DPT) – Școala de bloggeri pentru părinți. Al nouălea pe anul acesta. Al treilea la care particip. Sau mai bine zis al doilea și jumătate:) De ce? Pentru că la cele despre Google Analytics și Comunități am participat integral. La cel mai recent, doar parțial. Acest eveniment (Despre educația financiară) a cuprins în trei secțiuni. Aparent legate între ele, în esență nu prea.

Despre educația financiară

despre educația financiară

Primele două secțiuni, la care am absentat (motivat, zic eu) vizau educația financiară a copiilor și adulților. Motivul absenței mele este legat chiar de subiectele abordate. Nu că nu ar fi interesante. Dimpotrivă. Sunt! Pentru că încă suntem deficitari în educația noastră privind banii. Economisirea lor. Buna lor gestionare. Indiferent cât de mulți sau de puțini câștigăm. Cât de ușor sau greu ne vin banii. Avem mari carențe în a face diferența între o cheltuială și o investiție. Și acesta e doar un exemplu minor:))

Pentru a aduce o tentă profi subiectului au fost chemați profesioniști să susțină cele două subiecte (Banii pe înțelesul copiilor și Banii pe înțelesul adulților). Oameni care lucrează cu bani. Care au noțiuni aprofundate despre ce înseamnă cont, credit, depozit, tranzacție etc. De unde au venit astfel de oameni să susțină temele? Din bancă. Din cea care a fost și sponsor al evenimentului. O voi aminti la finalul articolului.

Revin la absența mea. Nu că ar fi importantă:) Doar justificarea mi se pare importantă:)) Cum am mulți ani de banking, fără falsă modestie, astfel de subiecte sunt pentru mine un fel de Ana are mere. Un Abecedar pe care l-am parcurs în stagiatură. Și apoi aprofundat. An după an. Plus că în vară mai participasem la un alt eveniment care abordase un subiect foarte asemănător. Și trebuie să recunosc că m-am cam plictisit. Poate și din cauza speaker-ului, dar asta e altă poveste. Cu toate acestea, am citit ce au scris bloggerii din grupul Facebook DPT care au ales să afle informații noi despre educația financiară livrate de specialiști dintr-o bancă.

Mi-a plăcut că o serie de bloggeri au asimilat și integrat informațiile despre educația financiară în viața personală. Printre aceștia îi amintesc pe Cristina Ologeanu (blogulmamei.ro), Robert Diaconeasa (daddycool.ro), Iuliana Roca (iulianaroca.ro), Rahela Petrescu (rahelapetrescu.com).

Bani din blog

bani din blog

Cum spuneam, am ales să particip abia la al treilea subiect. Subiect care, chiar dacă  se afla sub generoasa umbrelă a educației financiare, a fost nițel de altă natură – Formele juridice penru freelanceri.

Și îi viza pe mai toți bloggerii prezenți în sala Conacului Golescu Grant, unde a avut loc evenimentul. În special, pe cei interesați de monetizarea propriului blog. Povestea eternă despre bloggeri și persoane cu blog, despre care am mai scris.

Iar pentru orice blogger care câștigă bani din blog este important să știe care formă legală este cea mai avantajoasă. Legală și repet acest lucru pentru că altfel nu prea se poate. Nicio agenție nu lucrează cu vreun blogger decât legal. Indiferent că este vorba de contract pe drepturi de autor, de SRL sau de PFA. Formalități diferite. Libertăți sau constrângeri. Impozitări diferite. Avantaje și aspecte mai puțin plăcute.

Cred că fiecare participant a putut să-și contureze măcar o idee ce modalitate i se potrivește. Excesivele schimbări legislative în domeniu în loc să simplifice par că vor contrariul! Să pui azi pe hârtie un plan de afaceri pe termen mediu sau lung a devenit rocket science!

Cum nu fac bani din blog, nu-mi permit să scriu despre așa ceva. Dar un sfat tot îmi permit celor la început de drum în ale monetizării blogului. Înainte de toate vorbiți cu un avocat și cu un contabil! Căutați ca ambii să fie buni:)

Despre acest ultim panel am citit ce au au scris Roxana Dulgheru (roxanadulgheru.ro) și Carmen Popescu (viatadupabebe.ro).

Obligații și nu prea

Faptul că evenimentele din seria DPT au fost gratuite, cel puțin până acum, asta nu înseamnă lipsa oricărei obligații din partea participanților;)  Însă obligația constă în a scrie un articol despre evenimentul în sine, ceea ce mi se pare de bun simț.

Fiecare alege să participe sau nu la evenimentele respective. În funcție de subiectul abordat. Sau de disponibilitatea de a fi prezent. Ori Horoscop sau mai știu eu ce criterii:))

Ți-a plăcut? Răspândește informațiile în comunitatea ta de blogger. Nu ți-a plăcut? Scrie ce nu ți-a plăcut. Nu te obligă nimeni ce să scrii și cum să scrii.

Am făcut această paranteză pentru că am văzut prea mulți bloggeri care aleg să participe și apoi nimic. Niciun semn. Dar asta nu mai e treaba mea, ci a organizatorilor.

Obligații… mai este una:) Cea de a aminti sponsorii. Pentru că fără ei astfel de evenimente nu ar mai fi gratuite. Și iar mi se pare de bun simț de a-i aminti. Pentru că iar am auzit discuții că de ce să amintesc de firma X sau Y… Amintești pentru că ți-ai asumat prin însăși participare că o să o faci. Pentru că știai de la început despre ce și cine este vorba. Altfel, evenimentul ar fi fost pe bani.

Am participat la asemenea evenimente tip curs atât gratuite, cât și unde am achitat o taxă. Așa că am o părere echilibrată despre ambele. Și totodată constat că este dezechilibrat elanul de participare când evenimentul costă. Se preferă de departe cele gratuite.

Cu toții par de acord că printre primele domenii în care merită să investești este educația. Paradoxal mi se pare că spusele nu au acoperire cu faptele. Pentru că atunci când vine vorba de băgat mâna în propriul buzunar pentru propria educație:)

Secțiunea de mulțumiri

Acest eveniment nu ar fi fost posibil fără concursul următorilor:

  • Parenting PR – organizatorul evenimentului. Cele care pun energie, entuziasm și un strop din suflet pentru a crea o comunitate de bloggeri părinți și de aduce informații utile acesteia – Lavinia Pavel și Ana Nicolescu
  • Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului –  prin bunăvoința căreia evenimentul a fost ținut într-o locație deosebită
  • Idea Bank (Ligia Goloșoiu, Tania Ciotei și Crina Mandu) – banca pe care ziceam mai sus că o voi aminti, cea care a susținut evenimentul Despre educația financiară și care, așa cum bine a remarcat Doina Moșneag (lullaby.ro), a reușit acest lucru fără să-și facă o promovare agresivă
  • Luiza Cherpec, expert contabil, membru CECCAR – a punctat o serie de diferențe dintre PFA, SRL și drepturi de autor, dar și despre impozitele specifice și contribuțiile la pensie

Dacă vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter. Poți să urmărești și pagina de Facebook, unde m-ar ajuta un shareSunt prezent și pe Instagram.

Comments

comments

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: