Cum mi-am învățat copilul să dăruiască

De ce dăruiesc

Din multul sau puținul pe care l-am avut de-a lungul timpului mi-am rupt câte ceva și am dăruit. Și voi continua.

De ce? Nu am o motivație religioasă, chiar dacă cele mai importante acțiuni le am în jurul sărbătorilor creștine. Și nici vreo nevoie coruptă subconștientă care m-ar face să-mi crească propriul ego.

Dăruiesc pentru că prin acest lucru cred că fac BINE.

Mai ales celor care nu știu ori nu pot să ceară ajutor. Pentru că nu am vreo înclinație spre a dărui cerșetorilor. Însă întotdeauna voi dărui celor care au într-adevăr nevoie de ajutor. Copiilor și bătrânilor. În special celor instituționalizați. Cei care sunt abandonați. Cei care merită să le dăruiești o vorbă. Câteva minute din timpul tău. Un zâmbet. Dar și lucruri cât se poate de concrete.

Am contribuit cu bani pentru achiziția de saltele noi, am strâns și lucruri împreună cu alți prieteni sau colegi și le-am trimis celor care au nevoie de ajutor. Dar de cele mai multe ori singur am dăruit. Rechizite la începerea școlii. Hrană. Unt și lapte. Fructe. Îmbrăcăminte și încălțăminte. Orice am putut. De câte ori am putut. Când am avut. Dar și în momente când îmi era greu. Știam că altora le este și mai greu.

Nu am scos lucruri de vânzare pe portaluri specializate. Cei care au bani să cumpere un produs foarte bun dar prefera să dea mai puțin pe unul SH, consider că pot lua unul la fel de bun și nou. Am preferat ca acele bunuri să le dăruiesc celor care chiar nu își permit.

Cum mi-am învățat copilul să dăruiască

Mi-am învățat și copilul să dăruiască. Recunosc, la început a fost mai dificil. Prima dată s-a întâmplat de la 4 ani și ceva. Era în prag de sărbători de iarnă. Auzise pe la televizor ceva despre campanii de ajutor pentru copii fără părinți. Mă văzuse și pe mine că sunt implicat în a strânge lucruri pentru a ajuta.

Prima discuție a fost despre acei copii mai puțin norocoși. O discuție mult spus. Poate mai mult o poveste. Unui copil de 4 ani adevarul, care nu e întotdeauna plăcut, poate și uneori trebuie să îl împachetezi într-o poveste. Ceea ce m-a auzit spunându-i despre acei copii a trezit interes și a vrut să ajute. Am întrebat-o dacă are jucării bune la care vrea să renunțe pentru a ajunge la acei copii. Da, avea o mulțime de jucării. În stare foarte bună. Pentru a evita o posibila reticență, am propus un schimb. Un schimb care presupunea să îi înlocuiesc cinci păpuși mai vechi cu una nouă. Vechi, însă deloc uzate. Veche la un copil poate însemna că are o jucărie de o luna. Sau un an. Timpul e mult mai relativ în cazul lor.

Și uite așa am cumpărat trei păpuși noi pentru fetița mea, dar am reușit să strâng mai bine de o duzină de păpuși pentru alți copii. Avea atât de multe păpuși atunci, încât nu am considerat că o păcălesc.

Cum mi-am învățat copilul să dăruiască

Ce a urmat

Iar faptul că nu am greșit mi s-a confirmat peste câteva luni. Primăvara. Paștele. Reluate discuțiile la radio și TV. Am întrebat-o dacă are ceva ce ar vrea să dăruiască unui copil. De data aceasta nu mi-a cerut nimic la schimb.

Peste altă jumătate de an, povestea devine interesantă. Cine deschide discuția despre acei copii? Nu eu, ci fetița mea. Nu mică mi-a fost mirarea, de fapt am făcut niște ochi mari, când am văzut-o cotrobăind prin jucării. Și apoi a venit la mine spunând ce vrea să dăruiască. Și iar nu a mai cerut nimic la schimb. Doar m-a întrebat dacă poate să meargă să îi vadă. Am preferat să amân momentul. Pentru că mă știu pe mine. Și ea îmi seamănă foarte mult. Au fost destule momente când am plecat impresionat și cu lacrimi în ochi după întâlnirile cu acei copii. D-asta am amânat.

În jurul vârstei de nouă ani nu am mai avut cum să îi spun NU. Am fost împreună.

Și aproape în fiecare an de atunci a fost împreună cu școala la diverse case de copii.

Tradiția continuă

Au trecut anii. Fetița de patru ani și ceva de atunci când vorbeam pentru prima dată despre a dărui are acum 11 ani. Și dăruiește jucării. Și rechizite noi.

Nu știu dacă există una sau mai multe rețete de a învăța copiii să dăruiască. Probabil că da.  Însă aceasta este povestea mea, povestea noastră. Reală.

Copiii tăi dăruiesc? As vrea să-mi spui, într-un comentariu, tu cum ai procedat.

Mulțumesc.

 

Dacă vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter. Poți să urmărești și pagina de Facebook, unde m-ar ajuta un shareSunt prezent și pe Instagram.

Comments

comments

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: