Webstock: adevăr sau provocare

Webstock: adevăr sau provocare

Pornim cu începutul

Vineri, 28 septembrie a avut loc cel mai mare eveniment din online-ul românesc. Un eveniment devenit deja tradiție. Pentru că are vreo 10 ani de când are loc în fiecare an un astfel de eveniment. Este vorba de Webstock. Un eveniment la care am vrut să particip. Și am avut plăcuta surpriză să fiu invitat ca blogger acreditat.

De ce surpriză? Trebuie să ne întoarcem puțin în timp

Blogul de față, Jurnalul unui Tată a luat naștere în urma unei emoții. Că tot am pomenit de naștere. L-am pus în online înainte de nașterea celui de-al doilea copil. Primul articol a apărut în februarie 2016. Iar bebe ceva mai târziu, în mai 2016. Mai bine de 1 an de zile am scris și publicat despre evoluția sarcinii, naștere, bucuriile și îngrijorările mele, dar și despre lucrurile mai puțin plăcute.

Abia în aprilie 2017 am ieșit prima dată din online în offline

În prima parte a acestui an, am distribuit un articol într-un grup de părinți de pe Facebook, iar de acolo cineva m-a întrebat dacă eu am scris, dacă sunt părinte, dacă vreau să fac parte dintr-un grup de părinți bloggeri. Și cum toate răspunsurile mele au fost afirmative am intrat în primul grup în care am văzut că există ceva special. Cea care m-a descoperit este Lavinia Pavel, Strategic Partner de la Parenting PR, iar grupul Digital Parents Talks este creația Anei Nicolescu, fondator al agenției menționate, dar și blogger @mamicaurbana.ro.

Atunci, în aprilie 2017 am avut primul moment când am realizat că ceea ce făcusem până atunci a fost destul de haotic, fiind vorba mai mult despre un jurnal online.

Pe măsură ce a trecut timpul de atunci, în mai puțin de jumătate de an, am înțeles că pot face mult mult. Că există o adevărată nișă în mediul online care se adresează părinților. Poate pe unii îi deranjează numele de parenting. Nu poate, mai mult ca sigur, atâta timp cât s-a creat și un grup de anti-parenting! Ideea este că lucrurile exagerate, tind să ne ducă în absurd și cred că și unii și alții, ca părinți responsabili, nu ne dorim decât un singur lucru: un viitor mai bun pentru copiii noștri. Chiar dacă drumurile pot să difere.

Revin în prezent

Webstock 2017. Ca și precedentul eveniment de amploare dedicat bloggerilor de parenting din România, Social Media for Parents, responsabil de acest eveniment a fost tot Manafu și Evensys.

Așa cum nici în cazul Social Media for Parents nu am detaliat despre paneluri, speakeri, subiecte, nici acum nu o voi face. Cine este interesat le caută direct la sursă, pe site-ul dedicat evenimentului. Nu aș face decât să repet. Nu îmi doresc asta. Și nici voi.

Însă ceea ce voi detalia este impresia mea. Ceea ce am văzut, simțit eu. Subiectiv. Știu. Dar nu-mi suflă nimeni în ureche ce să scriu. Așadar nu voi aborda în stil jurnalistic evenimentul.

Jurnaliști versus bloggeri

Mulți, foarte mulți jurnaliști și-au deschis bloguri după ce presa scrisă și  posturile de radio și TV au început să o ia la vale. Au fost și probabil tot vor mai fi asemenea discuții, animozități între aceștia și bloggeri. Primii îi acuză pe ceilalți ne neprofesionalism, bloggerii le răspund că nu au nevoie să se ascundă într-un mod ipocrit după coduri deontologice. Care oricum sunt călcate în picioare, doar vedem cum arată TV, radio și presa scrisă de azi. O trăsătură aparte a bloggerilor constă exact în faptul că sunt mult mai personali, mai autentici, poate chiar mai liberi sau slobozi în exprimare, decât ceea ce se întâmplă în presă. Adică exact cum scriu aici:))

Și realitatea este că are loc o migrare în online. Chiar dacă sunt nou venit în digital, cred că se pot învăța lucruri valoroase din ambele tabere. Adevărul, ca întotdeauna, este undeva pe la mijloc și cu greu se mai pot trasa linii de demarcație între un jurnalist și un blogger. Alții deja renunță singuri de a se intitula jurnalist sau blogger și preferă om de social media. Pentru că… Facebook.

Nu în ultimul rând, știu destui jurnaliști deveniți bloggeri extrem de cunoscuți, însă nu și bloggeri deveniți jurnaliști cunoscuți. Funny, nu? Oricum, la noi mulți au o problemă în a face o deosebire între un blog și un site.

Că tot am făcut o paranteză mult prea mare trec la ceea ce îmi propusesem încă de la început.

Așteptările mele de la Webstock 2017

Pentru mine a fost prima participare la acest eveniment. În primul rând am mers dintr-o curiozitate împletită cu un ușor entuziasm.

Curiozitate să văd un eveniment unde se întâlnesc pasionații din online. Bloggeri. Agenții. Dar și corporații.

Entuziast pentru că se promitea, printre altele, că se vor prezenta tendințele din social media.

Pe de altă parte, entuziasmul meu era temperat de ancorarea în realitate. De faptul că nu sunt de ieri pe lume. Anticipam și nu m-am înșelat că nu se va discuta 100% liber. Că se vor spune adevăruri cu jumătăți de măsură. Că va trebui citit printre rânduri. Unii speakeri, pentru mine mi-au transmis câte ceva. Alții, mai nimic și chiar nu aveau ce căuta pe scenă, din punctul meu de vedere. Momente mult mai atractive și antrenante au fost cele din a doua parte a evenimentului, în cele trei dezbateri ținute în paralel.

Impresiile mele

Prima mea impresie a fost de wow. Atâția oameni pe care îi citesc și îi știu cum arată doar de pe online să îi văd la față. Bine, a fost și senzația aia când ți se pare că îl știi atât de bine pe cineva, dar când ești în fața lui îți dai seama că el habar n-are de unde să te ia:)) Și atunci e complicat să inițiezi o discuție… Mai ales când figurile foarte cunoscute erau vânate. Pentru un selfie sau o propunere sau mai știu eu ce.

Însă cel mai plăcut sentiment pe care l-am trăit la Webstock a fost faptul că se coagulează o comunitate. Poate singura comunitate adevărată din mediul online, mai ales din blogosferă, care câștigă vizibilitate și în offline. Cea de parenting. De părinți care scriu despre copii. Educație. Sănătate, regim alimentar echilibrat. Care atenționează să citim etichetele. Care sunt idealiști. Singurii care cred că pot schimba ceva în bine. Mentalități. Prejudecăți. Legi. Și fac ceva în sensul asta!

Cea mai ocolită nișă din online

Din ce am văzut și auzit însă de la veteranii din online, atât bloggeri cât și agenții, această nișă, cea a parentingului este cea mai ocolită. Cea mai evitată. Conducta de bani din publicitate este oprită sau doar picură când vine vorba de a promova servicii sau produse de către bloggerii din zona de parenting. De ce? Din exact motivele paragrafului anterior.

Cauze obiective

În business nu au ce căuta idealuri, ci este vorba sec de cifre, de vânzări, de bani. Nu au nevoie de persoane care pun la îndoială produsul. Ci de influenceri care nu au nici o problemă cu a promova absolut orice pentru bani. Indiferent că sunt oameni de social media, bloggeri sau vloggeri ori instagrammeri. Din acest motiv influencerii cunoscuți rămân pe val, iar cei din zona de parenting cu greu vor reuși să se facă auziți.

Cauze subiective

Pe de altă parte și nișa de parenting la ora actuală este destul de instabilă.

Instabilă pentru că apar bloguri de mămici în perioada concediului de îngrijire al copilului. Dispar apoi odată cu reîntoarcerea mămicii în câmpul muncii. În acest timp este aproape imposibil să transforme blogul într-o sursă de venit stabilă și acceptabilă. Să nu mai fie nevoie de alt serviciu. Poate doar dacă se întâlnesc cel puțin simultan următorii factori norocoși: ești genială, cunoști extrem de multă lume din acest univers (bloggeri, PR, agenții etc), eventual ești și o persoană publică.

Instabilă pentru că încă nu există coeziune. S-au creat grupulețe. Unele după afinități absolut normale. Altele în funcție de interes / apartenență la anumite campanii / agenții. Uneori există altruism, alteori simt oportunism și invidie.

Nu știu dacă contează că 99% din cei implicați în această nișă sunt femei. Probabil că da. Poate este nevoie și de vocea mai multor tătici. Sau poate vocea celor existenți nu este încă suficient de puternică.

Unii scriu numai din pasiune, alții au reușit să facă un business din asta. Nu este deloc aiurea atâta timp cât rămân autentici, cât nu-și înșală publicul. Dar și aici este o chestie a naibii de sensibilă. Oricine ar promova orice pe bani întotdeauna va zice, dar absolut întotdeauna, că ce promovează este testat și recomandă pe bune. Pe bune? Iar cu înșelatul publicului și aici este destul de mult de spus. O dată ce ai o comunitate care te citește, nu se va revolta nimeni că faci campanie la nu știu ce produs. Mai ales dacă tu ca blogger nu ai scris ieri că e de porc nu știu ce produs și azi te trezești ce mișto e. Rar se schimbă ceva dintr-o dată la 180 de grade.

Webstock: adevăr sau provocare

Iar m-am întins și tot nu am atins subiectul:))

Ideea mea era că acest eveniment este și despre bloggeri, vloggeri, instagrammeri. Chiar pe pagina evenimentului se menționa că acesta se adresează și acestor categorii. Într-adevăr se menționa că este vorba și despre influenceri, celebrități media, manageri din zona digitalului și ai comunităților, consultanți în social media, specialiști PR.

Adevărul

O serie de speakeri chiar erau dintre categoriile enumerate mai sus. La fel și multe subiecte vizau găsirea inspirației, tendințe și puterea online-ului.

Tot adevărat este faptul că mulți au venit la eveniment, nu atât la a-l asculta pe X sau pe Y, cât să-i cunoască personal. Să poată socializa offline, să schimbe o vorbă-două unul cu altul să stabilească contacte. Lucruri extrem de interesante se întâmplau pe hol! Atât în pauzele dintre paneluri, dar și în timpul diverselor prezentări.

Provocarea: Webstock Awards

Provocarea a fost pentru mine ultima parte, chiar dacă nu am reușit să o urmăresc din sală. La un moment dat am fost nevoit să fug acasă. Bebe răcită, soția tocmai luase și ea răceala, așa că eram singurul pe picioare, mai ales după cele 7 cafele consumate de dimineață până seara. Nu de alta, dar nici eu nu eram tocmai în formă, după câteva nopți albe.

Ultima parte a evenimentului a constat în gala premiilor. Webstock Awards. Pentru mine, aici a avut loc un fel de ruptură. Dacă până atunci evenimentul se adresa celor de mai sus, de data aceasta premiile au fost despre corporate. Despre marii producători. Unii chiar sponsori ai acestui eveniment. Coincidență sau nu habar n-am și nu cred că poate cineva să afirme clar că da. Mai ales că au avut și altceva de pus de masă decât sponsorizarea. Adică campanii. Creative. De mare impact. Pentru că ele au fost premiate. Chiar dacă în spatele campaniilor au stat companiile. O nuanță ușoară. Dar așa-i în fotbal:))

Singurul lucru care nu l-am înțeles pe deplin și nu doar eu, pentru că am descoperit ulterior toată gama de șoapte, de la slabe dezamăgiri până la puternice frustrări, chiar răbufniri, a fost legat de faptul că inclusiv premiile a două categorii care lăsau să se înțeleagă că sunt adresate bloggerilor, vloggerilor și instagrammerilor au mers tot către zona de corporate. Și mă refer la Special Projects și Social Media Projects.

Dar, apoi am înțeles și mi-am reglat și eu corect mindset-ul că cei care au un blog, canal de Youtube, cont de Instagram, cont sau pagină de Facebook sunt văzuți de către agenții și corporații cel mult ca un vehicul de a livra o campanie sau alta cât mai precis unui segment targetat. Este vorba de indicatori clari de măsurare a succesului campaniei. Reach. Engagement. Unici. Share. Like. Expunere. Cifre. Business. Conversii, vânzări. Profit. Dar și pentru asta trebuie să ajungi influencer😉

Don Quijote de la Mancha versus Lupul de pe Wallstreet

Iar cine nu înțelege asta rămâne un idealist și nu va putea decât visa să crească, să aducă și calitate. Pentru că munca unui blogger costă. Pentru că de cele mai multe ori blogger înseamnă o persoană. Iar această persoană trebuie să se priceapă la orice, de la a scrie, a face o fotografie sau un video, la editarea imaginilor, până la întreținerea bloggului, promovare etc. Iar dacă nu este omul-orchestră să se priceapă perfect (și încă nu am văzut pe cineva perfect), atunci trebuie să scoată suplimentar bani din buzunar pentru un specialist.

Dar cum poate o singură persoană să concureze cu o corporație cu bugete cu multe zerouri și nu în lei? Cu departamente și specialiști în PR, marketing, studii de piață, creație, comunicare. Cu fotografi și cameramani profesioniști și scule scumpe. Programatori. Experiență. Strategii. Brand. Campanii pe diverse canale de distribuție. Capabile să creeze evenimente de amploare offline. Să cumpere influenceri.

Indiferent dacă un blogger de parenting consideră că un anumit produs este nepotrivit pentru nevoia sa ori a copilului său, vocea lui va fi o picătură într-un ocean. Unii nu vor abandona și vor continua drumul pe care au pornit. De a face o lume mai bună. Dar alții vor depune armele. Pe principiul ce vrea publicul? Vrea manele? Perfect! Asta îi dăm.

În concluzie, acest eveniment, pe de-a întregul a fost pentru mine super, mega, extra fain și aș participa și la următoarele ediții dacă mai sunt invitat:)) Chiar dacă îmi voi modifica sau adapta nițel așteptările:))

Dacă vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, poți să apreciezi pagina de Facebook. Sunt prezent și pe Instagram.

Te invit să te abonezi la Newsletter.

Foto credit: Webstock

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: