ce-te-defineste

Pe tine ce te defineşte?

Ce ne defineşte?

Dar până să te întreb mai bine îți spun despre mine.

Când eram mic-mic, nu știu ce-mi doream sau dacă doream să ajung ceva. Chiar nu-mi amintesc:) Foarte posibil să nu-mi fi dorit ceva anume. Joaca era pe plin plan. Dar mai era și şcoala. Temele. Nu cred că aveam vreun target sau vreo aspirație profesională atunci.

Am mai crescut și abia prin liceu am început să mă gândesc la ce-mi doresc. Printre picături. Nici atunci nu mă preocupa prea tare viitorul. Mai mult încercam să găsesc un răspuns rapid când mă întreba cineva. În special părinții erau cei preocupați.

Așa cum a venit rândul meu, ca părinte să mă gândesc la viitorul fetelor mele. Îmi plăceau cifrele, dar în egală măsură îmi plăcea să citesc. Istoria și geografia erau materiile preferate. Aș minți dacă aș spune că sportul era pe ultimul loc:) Doar aveam zilnic la mine mingea de baschet! Chimia îmi plăcea, dar nu și profa. Fizica nu mi-a plăcut. Și nici profa.

Abia prin clasa a X-a mi-aduc aminte că îmi stabilisem destul de clar două posibile meserii.

Bibliotecar

Îmi surâdea ideea să îmi petrec viața printre cărți. Deja începusem. Aveam câteva abonamente la biblioteci unde stăteam cu orele și citeam. Știu că în ziua de azi pare destul de ciudat.

N-am ajuns bibliotecar, dar am ajuns să achiziționez câteva sute mii de cărți. Lucru care pare destul de ciudat acum când orice te interesează e de ajuns să gugălești. Și destul de deranjant când vine vorba de șters praful!

De câțiva ani m-am mutat și o parte din cărți le-am lăsat în urmă. Pur și simplu din lipsă de spațiu. Și acum cu greu mai găsesc vreun loc unde să mai așez ultima carte cumpărată. Ultima? Mai bine zis ultimele.

Nu au trecut două săptămâni de când am venit cu o plasă plină de cărți. Despre jurnalism… Se cam uita ciudat vânzătoarea la mine. Probabil se gândea că sunt student la jurnalism. Și cum nu mai am 18 ani, păream un student mai… întârziat:) De ce jurnalism? Pentru că scriu pe blog. Însă cum n-am avut tangențe cu jurnalismul m-am gândit că n-ar fi rău să-mi completez unele lacune.

Florar

Totdeauna mi-au plăcut florile. Să le privesc și să le culeg. Să le miros și să le așez în vază. Uneori să le pictez. Îmi place să cumpăr flori.

N-am ajuns nici florar. Probabil și din cauza faptului că nu am locuit prea aproape de renumita Piață Coșbuc din București, așa numită Piață de Flori. În fine, legătura mea cu florile a rămas. Încă intru în florării, aleg fir cu fir florile pentru buchete. Le ofer apoi cu cea mai mare plăcere. Și încă ceva. De vreo trei ani de când am ales să mă mut unde să am şi un petic de pământ mă bucur de frumoșii trandafiri pe care i-am plantat.

Deci ce ne definește?

Cum ne definim ceea ce suntem? În funcție de ce școala am absolvit? În funcție de ce activitate prestăm? De unde vin banii? Să fie atât de simplu?

Dacă conduci o mașină asta te face șofer?

Dacă ești avocat, atunci ești avocat și atât?

Dacă lucrezi la o bancă ești bancher? Dacă te cheamă Rothschild🙂

Complicăm puțin?

Dar dacă mai încasezi și o chirie care cam 50% din salariu? Atunci ce mai ești? Știu, norocos:))

Sau dacă faci și pe șoferul? Ești economist / rentier / șofer?

Sau dacă ai fost 10 ani bucătar și în al 11-lea an te angajezi în construcții (și nu să gătești) ce ești?

De profesorii plecați la adunat căpșuni ce să mai zic?

Ce mă definește

Îmi place să fiu om. Am norocul de a fi vaccinat împotriva multor viruși care ne pot chinui toată viața. Invidia. Răutatea. Bârfa. Același vaccin mă atenționează și să evit colectivitățile unde asemenea viruși încă fac ravagii.

Nu sunt nici pe departe perfect și nici nu tind către această himeră. Dar încerc să fiu mai bun.

Se întâmplă să fac greșeli. Mai mari sau mai mici. Dar îmi place să cred că învăț ceva din ele. De ce cred că învăț din greșeli? Pentru că de cele mai multe ori nu le mai repet.

Ce mă pasionează?

Viața.

Îmi place să râd. Zilnic. Nu mi-aș închipui viața altfel. Nu aș putea trăi altfel. Asta nu înseamnă că sunt actor de comedie.

Știu că am ajuns ce mi-am dorit. Soț. Tată. De fete.

Am citit, citesc în continuare, merg la cursuri și evenimente dedicate creșterii copiilor. Aplic metode care mai diferă de cele tradiționale. Nu rezonez 100% cu orice principiu modern de parenting. Unele nu se potrivesc / pliază copiilor mei. Altele chiar se bat cap în cap. Depinde de autor / speaker. De ce studii a luat în calcul și de relevanța acestora. De cultura, experiența acestora. În general, de principiile și modul lor de viață. Pentru că multe cărți sunt traduse și luate ca biblii. Indiferent că autorul este american, norvegian, englez, francez etc.

Dragi părinți, nu există un manual universal valabil. Deci, nu sunt și nu voi fi niciodată un expert în ale parentingului. Dar am fost, sunt și voi rămâne un tată implicat.

Ce îmi place să fac

Scriu. Asta înseamnă că sunt scriitor?

Uneori scriu versuri. Dar asta nu mă face poet.

Blogger / om cu blog / pasionat de social media. Activitatea mea online nu se limitează doar la blog, chiar dacă aici este cea mai mare parte de conținut scris. Pun imagini pe Instagram. Am pagină de Facebook. Folosesc Twitter. Mai rar, ce-i drept. Folosesc pe Whatsapp. Și aici sunt comunități. Grupuri. La fel cum sunt încă pe Yahoo.

Dacă îmi plac filmele asta mă transformă într-un cinefil?

Sau dacă mă joc alături de fata mea cea mare pe o consolă asta mă face gamer?

Uneori alerg. Dar niciodată la vreun maraton. Cel puțin nu până acum. De ce? Nu știu nici eu exact, dar nici nu mă preocupă prea tare aspectul:)

Colecționar? În primul rând de amintiri. Că de-a lungul timpului am mai pus un timbru într-un clasor asta nu m-a îndreptat spre vreun club select filatelic. Așa cum la un moment dat colecționam bancnote. Nu la saltea. Care nu mai sunt în circulație. Dar iarăși nu mă văd un numismat.

Îmi place să călătoresc. Să vorbesc cu oamenii pe unde ajung. Să văd lucruri interesante. Nu neapărat clasicele obiective turistice.

Gurmand? Îmi place să descopăr mâncăruri tradiționale sau mai avangardiste. Adică unde vezi e afișat mare “meniu turist”. Niciodată în apropierea vreunui obiectiv turistic. Așa cum niciodată nu voi mânca pizza în Paris și nici foie gras în Napoli. Cu toate că acasă le gătesc pe ambele.

Gătesc. Așa cum nu trăiesc doar cu aer, ci și cu hrană mi se pare firesc să știu ce mănânc. Și să știu să prepar cam tot ce-mi place. Mie și fetelor mele. Asta mă face bucătar? Nu. Ceva mai mult. Masterchef! În bucătăria de acasă. La grătarul de afară.

Pe tine ce te definește?

Jobul?

Familia?

Ce faci zilnic?

Ce știi într-adevăr să faci?

Felul tău de a fi?

Ți s-a întâmplat vreodată ca alții să te vadă altfel de cum te vezi tu? Să te definească într-un fel în care nu te-ai fi gândit?

Aștept să-mi spui în secțiunea de comentarii pe tine ce te definește.

Dacă vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter. Poți să urmărești și pagina de Facebook, unde m-ar ajuta un shareSunt prezent și pe Instagram.

Comments

comments

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: