Când sfârșitul înseamnă un nou început

În cazul de față când este sfârșit de an școlar. Sfârșit de etapă. Ciclul primar.

Banchet de clasa a patra?!

IniÈ›ial eram cam sceptic. Mă gândeam cum era pe “vremea mea”, ca să o citez pe fata mea. Cea mare, despre care este ÅŸi vorba. Că cea mică abia gângureÈ™te, la un aniÈ™or, un “tati, pa-pa” când e rost de plimbare. Adică mai în fiecare seară. Dar m-am reconectat rapid prezentului. Iar comparaÈ›ii între atunci È™i acum nu prea se pot face…

Dacă e banchet, să fie. Și nu oricum: ballroom. Meritau! Copiii la mesele lor. Noi ăștia mari, inclusiv doamna învățătoare, ne uitam la ei cum se distrează și rememoram anii care s-au scurs.

Cinci ani. Pentru că a fost prima generație care a experimentat clasa pregătitoare. Sau zero, cum i se mai spune.

Prima zi de școală

Ce emoții aveam noi, părinții în prima zi de școală. Și fata mea mi-a dat o frumoasă lecție de viață. Imediat și-a găsit o fată, o viitoare colegă de clasă. S-au luat de mână și au început să își povestească câte-n lună și stele de parcă se știau de ani de zile. Nu de un minut. Și așa a început o frumoasă prietenie care durează și azi.

Noi, părinÈ›ii, mai greu am început să socializăm unii cu alÈ›ii. EmoÈ›iile. Graba… pentru că mulÈ›i se învoiseră 1-2 ore de dimineață de la serviciu. Iar festivitatea părea că nu mai începe. Apoi, discursurile obiÈ™nuite de început de an È™colar păreau că nu se mai sfârÈ™esc.

Cinci ani sau cliclul primar

Și au urmat apoi cinci ani. Frumoși. Dar și cu momente solicitante. Goana după rechizite, ghiozdan, penar echipat, hârtie colorată, glasată, creponată, cartoane, coperți, etichete, lipici, câte și mai câte. Zeci de stilouri. Nu exagerez. În egală măsură pierdute cu stricate.

Bluze albe pătate de cerneală, cariocă, acuarele, mâncare sau orice altceva. Nici nu mai mă interesa să identific natura petei. Deja eram expert în detergenți şi soluții de scos pete:)

Paradoxal, nu mă gândeam că școala primară a copilului poate da așa competențe neașteptate părintelui:)

Apropo, de competenÈ›e. Am devenit un fel de master chef al pachetelor pregătite de dimineață:) Nu mai erau ok clasicele sandwich-uri. Caserole cu legume È™i fructe. Și ce combinaÈ›ii…

Cinci ani plini de provocări. De proiecte, teme, concursuri, de coagulat o comunitate a părinÈ›ilor pentru a trece de lipsurile în ceea ce priveÈ™te dotarea clasei. Retroproiector, calculator, boxe, imprimantă, încărcare toner… ehe… Cine are copii È™tie. Cine nu, se cruceÈ™te sau se indignează, probabil. Și noi am făcut asta, dar nu puteam să rămânem doar cu indignatul. Pentru că eforturile le-am făcut doar pentru copiii noÈ™tri. Cum se mai spune pentru a îmbunătăți calitatea actului de învățământ. Să-l modernizăm. Să-i facem update & upgrade. BineînÈ›eles, unde ne-a permis programa, unde am avut înÈ›elegere de la conducerea È™colii È™i a clasei, a doamnei învățătoare. Pentru că nu am fost intruzivi, nu am forÈ›at niÈ™te limite. Am sprijinit eforturile cadrelor didactice pe care le-am simÈ›it aproape. Că pun suflet în ceea ce fac.

Speranțe există

Pentru că încă mai există dascăli în România. Iar cei care mai sunt merită tot suportul nostru, al părinților care ne pasă.

Până acum am scris de trecut. Titlul “când sfârÅŸitul înseamnă un nou început” mă obligă să scriu ÅŸi despre viitor.

Un nou început. Clasa a 5-a. ÃŽnceputul unui alt ciclu, cel gimnazial. Dar mai multe… în toamnă.

Până atunci să ne bucurăm de libertatea vacanței de vară🙂

Dacă vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter. Poți să urmărești și pagina de Facebook, unde m-ar ajuta un share. Sunt prezent și pe Instagram.

Foto: domeniul public