Un campion pregătește viitori campioni

Un campion pregătește viitori campioni

Un campion pregătește viitori campioni

Jurnalul unui Campion

Nu degeaba am deschis o secțiune a blogului denumită Jurnalul unui Campion.

Mi-am propus să scriu despre copiii care practică sport și despre antrenorii lor. Despre avantajele sportului și despre performanță, indiferent că este vorba de cupe, diplome, medalii, loc pe podium.

De ce … sport?

Avem nevoie de sport, avem nevoie de sănătate. Și asta în condițiile în care nu știm să mâncăm sănătos, iar gradul de obezitate crește mai ales în rândul copiilor. Iar unii părinți obțin prea ușor de la medicul de familie adeverințe care să-i scutească pe micuți până și de frecventarea orelor de sport de la școală!

Dacă până acum am scris despre copii campioni, a venit momentul să scriu și despre un antrenor. Un antrenor care lucrează îndeaproape cu copiii. Un campion care pregătește viitori campioni.

Un campion pregătește viitori campioni

Acum câteva luni am avut o surpriză foarte plăcută. Am cunoscut un instructor de arte marțiale mixte care are și clase special destinate copiilor.

Am avut curiozitatea să asist la câteva antrenamente cu copiii. Din proprie experiență știu că nu este la îndemâna oricărui antrenor de arte marțiale să lucreze cu așa naturalețe copii când vine vorba de copii de diferite vârste.

Apoi, rar am mai văzut fermitate împletită cu atâta blândețe. Iar comunicarea nu este doar verbală, ci prin şi semne. Sau e de ajuns o privire. Iar cum toate calitățile enumerate mai sus vin împachetate într-o notă de optimism, încurajare și foarte mult umor atunci e de la sine înțeles de ce este atât de apreciat de copii.

De multe ori antrenorii sunt foști sportivi retrași din activitatea competițională după ce împlinesc o anumită vârstă, dobândesc experiență, iar uneori se întâmplă să se reprofileze în urma unei accidentări. Cert este că rar un antrenor mai este jucător. Extrem de rar.

Campionatul Național de Kempo

Campionatul Național de Kempo

Alexandru Cocan

Ei bine așa credeam și despre Alexandru Cocan, căci despre el este vorba. Așa credea și el. Că vremea competițiilor când era membru în lotul național trecuse. Și totuși, ceva l-a făcut să-și demonstreze că în ciuda vârstei încă mai are ceva de spus în activitatea competițională.

Așa că pe la începutul acestui an, pe lângă orele de la sală în calitate de antrenor pentru copii și adulți, a reînceput să se pregătească pentru concurs. Și nu orice concurs, ci pentru Campionatul Național de Kempo.

Și ce era de demonstrat și-a demonstrat. Și lui și elevilor pe care îi pregătește. Prin martie a obținut locul 2 la Campionatul Național de Kempo ceea ce i-a asigurat calificarea la Campionatul Mondial care urma să se desfășoare peste două luni în Portugalia.

Nu voi vorbi despre ce înseamnă Kempo, această ramură a Federație Române de Arte Marțiale. Pentru cei care știu despre ce este vorba oricum nu are rost;) Pentru ceilalți, nu e mult de gugălit.

Dar voi vorbi despre Campionatul Mondial de Kempo. Este că nu știați, nimeni nu a scris, nici o televiziune nu a făcut un reportaj despre acest campionat?

Campionatul Mondial de Kempo

Campionatul Mondial de Kempo

Programul a constat în meciuri de semi și full contact, dar și meciuri K1. Participanți au fost din 17 țari.

Iar Alex, proaspăt vicecampion național, a demonstrat și în acest campionat mondial că s-a dus în Portugalia pentru podium.

Chiar în prima zi a competiției internaționale, Alexandru Cocan a obținut locul trei pentru România la semi kempo categoria 90 kg. Și asta pentru că a intervenit o accidentare la un antrenament care l-a împiedicat să continue…

“Să fiu mai bun ca el”

Un campion pregătește campioni

Un campion pregătește campioni

Într-una din zile, după antrenamente am reușit să schimbăm și câteva vorbe, eu fiind, vorba poetului, curios ce-l mână în luptă.

Să o luăm cu începutul. Cu un tată practicant al artelor marțiale este lesne de înțeles că încă din copilărie s-a format spiritul de luptător (de unde și denumirea de mai târziu a propriului club). Tot atunci şi-a propus un lucru: să fie mai bun decât tatăl său. Anii au trecut, antrenamentele asidue au adus rezultat după rezultat și visul s-a împlinit.

Se spune că istoria se repetă… nu o dată a zâmbit la sală când s-a mai întâmplat să întrebe un copil de la sală ce-l motivează. Iar răspunsul nu întârzie “să fiu mai bun ca tine!”😉

România – Italia

Apropo de coincidențe. La ceva timp după ce tocmai își făcuse pagina de Facebook când a căutat-o să posteze noutăți a crezut că şi-a schimbat din greșeală setările limbii, din română în italiană. Însă surprize! Colosale! Coincidență după coincidență! În Italia, mai exact în Sicilia (😎) funcționează tot un club arte marțiale mixte exact cu același nume. Cu același mod special de scriere a numelui: Kombat Spirit! Cu același cod de culori. Cu grupe pentru copii. Iar cum totul se potrivea ca o mănușă cei doi antrenori român și italian au luat legătura unul cu altul. Dacă la început au fost ușor amuzați de multiplele asemănări a urmat firesc pasul doi. Sesiuni de antrenamente comune și un interesant schimb de experiență care deja a ajuns o tradiție la nivelul celor două școli de arte marțiale.

Ce-l mână în luptă

Nu o dată au venit la sală copii cu vocea tremurândă care se temeau și de propria umbră. Iar după un antrenament și apoi alt antrenament și încă un antrenament au început să prindă curaj. Încredere. Echilibru interior. Rapiditate în a lua decizii. Comunicare.  Rezistență.

Campionatul Național de Wushu

Campionatul Național de Wushu

Și ce este mai motivant când copilul care era definiția timidității, după câteva luni de antrenamente a avut curajul să participe la concurs? Mai mult, să și pășească pe podium! De parcă nu era îndeajuns, părinții lui îi mulțumesc și azi că până și la școală devine mai bun!

Dacă tot începusem articolul spunând de rezultate, de performanță, închei prin a aminti că elevii antrenați de Alex Cocan de câte ori participă la vreo competiție îşi doresc să fie mai buni decât el. Și cum altfel decât cu un loc pe podium?

Știu că se vor găsi unii să critice. Unii care cred că artele marțiale înseamnă bătaie. Sau care nu sunt de acord cu ideea de competiție.

Artele marțiale nu înseamnă să cauți bătaia, ci mai ales să înveți cum să o eviți.

Iar legat de competiție, ne place sau nu, însă realitatea va nărui orice turn de fildeș sau glob de sticlă am construi pentru copiii noștri.

Foto: arhiva personală Alex Cocan

Comments

comments

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: