bau-baul-părinților

Bau-baul părinților

Părinte de bebe

Mulți bloggeri părinți scriu despre experiențele cu cei mici. Inclusiv eu (!) am avut multe articole despre:

Da, sunt și muci și scutece (pline de pipilone și căcăciuc) și problema vaccinului (să îl fac? care din ele? ok, le fac dar unde îl găsesc?! etc) și răceli și nopți nedormite, oboseală. Oboseală puțin spus. Ceva peste oboseală. Epuizare. Și nevoia de a trece peste epuizare, de a continua.

Dar produsul iubirii dintre părinți aduce împlinire. Poate nu pentru toată lumea. Dar orice ar spune alții, mărirea familiei este o bucurie. Zâmbetul bebelușului, gânguritul, somnul dulce după lăptic. Momentul când se ridică prima dată în piciorușe, când îl auzi cum te cheamă “mama” sau “tata” în cazul meu, când te privește direct în ochi… Numai un părinte înțelege.

Părinte de… copil

Ei bine, nu rămân bebeluși (și nici copii). Apare momentul când apelezi la ajutor, la bunici, la bonă, la creșă. Apoi grădinița.

Alt pas: școala. Emoțiile primei zi de școală. Mai mult ale părinților:)) Ședințele învățătoarei cu noi. Temele. Testele. Evaluările naționale. Deja începi să te gândești ce repede trece timpul. Ești tentat să faci comparații cum era pe vremea noastră. Și nu prea ajută pentru că totul era diferit!

Scriu toate astea pentru că le-am trăit. Le-am simțit. Cu unele probleme m-am confruntat și am găsit soluții, răspunsuri. Despre unele chiar am scris. Într-adevăr cel mai mult am scris în calitate de părinte de bebeluș. Care în curând va împlini 1 an. Pentru că de atunci am început să scriu. De când am aflat că urmează să fiu tată. A doua oară. Pentru că cealaltă fetiță (sunt tată de fete) în această vară va împlini 11 ani.

Chiar am scris foarte puțin despre “cea mare”. Până acum am scris mai mult despre universul unui bebe. De la ce înseamnă venirea pe lume până la vârsta de 1 an. Dar în viața reală nu s-a întâmplat să o neglijez sau să îi acord mai puțin timp sau atenție “celei mari”. Este adevărat că dinamica familiei s-a modificat. Cu toate acestea, lucrurile de bază au rămas neschimbate. Și ne-am adaptat din mers toți la noua realitate. Mai ales că acum “cea mare” își dorea tare mult o surioară. Și noi i-am îndeplinit dorința:)

Mă voi adresa și părinților de adolescenți. În continuare celor cu copii mai mici dar și celor care își doresc să devină părinți.

Bau-baul părinților

Nu degeaba am intitulat articolul astfel.

Spuneam mai sus un truism: copiii cresc.

Vine vremea când nu mai poți să îi ții în brațe. Apoi simți o ușoară stânjeneală din partea lor dacă vrei să îi îmbrățișezi în public. Sau să îi pupi pe obraz. Ori să mai mergi cu ei ținându-i de mână. Pentru că “mă faci de râs” sau “pot și singur/ă să merg” sau alte argumente mai mult sau mai puțin puerile.  Mai amuzante sau nu. Dar care te izbesc!

Când apar? Depinde. În cazul meu încep să coincidă și cu primele semne ale adolescenței. Care nu se mai manifestă cum mulți încă mai cred că abia pe la 14 ani. Mai devreme, uneori mult mai devreme.

Nu degeaba este vorba din bătrâni “copii mici, probleme mici, copii mari, probleme mari”.

Părinte de adolescent

Încep să mă pregătesc pentru această etapă. Deja e vorba de altă ligă. M-am înarmat cu alt set generos de cărți. Legate de subiectul adolescenței. Subiect extrem de vast. Discut cu alți părinți de adolescenți.

Știu că există șanse ca realitatea din teren, din propria ogradă, cum spune cineva, să mă lase dezarmat.

Și totuși aleg calea de a fi pregătit măcar pentru majoritatea problemelor. Vreau să-mi ajut copiii să treacă prin această perioadă. Nu o voi putea face dacă nu mă ajut și pe mine pentru a-i înțelege. Nu trebuie să apară un zid între noi.

Merită să citim tot ce ne cade în mână. Să discutăm. Să căutăm soluții. Să vedem cum s-au descurcat alți părinți. Dacă se poate aplica și în cazul nostru. Dar și să ne trăim în continuare viața și a nu face o obsesie din asta:))

Peste tot zenul (cât mai e), toată blândețea și delicatețea părintelui se va revărsa la un moment dat vulcanul de sentimente, emoții, transformări ale copilului. De la copil la adult.

Adolescența

Când începe? Când se termină?

Este imposibil de răspuns pentru că diferă de la copil la copil. Tocmai din acest motiv Organizația Mondială a Sănătății dă un termen extrem de relaxant, respectiv perioada adolescenței este cuprinsă între 10 și 19 ani. Alte păreri situează debutul adolescenței diferențiat în funcție de sex. Ar începe pe la 11 până pe la vreo 13 ani la fete, iar la băieți ceva mai târziu de pe la vreo 12 până pe la vreo 14 ani.

Cert este că după 21 de ani, indiferent de orice părere sau teorie am citi, această perioadă tranzitorie se termină.

De ce bau-bau?

Părinții de adolescenți știu de ce, iar ceilalți se pot ajuta de… amintiri: cum erau ei când erau adolescenți?

Când  păpușile sau soldățeii sunt uitate, iar colegii de clasă devin parcă mai interesanți.

Apar întrebări de alt fel, mai curajoase:))

Apare roșu în obraji când tu ca părinte începi la rândul tău să îi pui alte întrebări adolescentului sau să răspunzi la unele curiozități ale acestuia.

Apar tentațiile. Întrebările. De ce fumează X? Ce gust are vinul? De ce se joacă Balena Albastră? Mă lași să dorm la colega de clasă? Când o să am voie să merg în club? Și astea din categoria ușoară.

Apare inevitabil și îndepărtarea de părinți! Aici poate e cel mai greu de gestionat.

Pe de o parte e și normal. Unul dintre rolurile părinților este de a-și pregăti puii să devină independenți.

Pe de altă parte cam doare să vezi că începe să se evapore acea inocență și devine… ca tine. Adult.

Transformarea ne poate speria. Unde e copilul? Cântecul cu “nu mi-e frică de bau-bau” e valabil acum pentru noi:))

Și noi ne dorim să păstrăm câte ceva din copilărie, din joaca și exuberanța ei, din puritatea și frumusețea ei. Și nu prea ne iese. Nu complet. Oricât ne-am strădui.

Bebeluși, copii, adolescenți sau tineri, toate perioadele își au frumusețea lor. Iar noi, părinții, o știm cel mai bine.

Mai ales pe măsură ce trec anii și la un moment dat ne flutură prin minte că am putea deveni și… bunici:))

Foto: domeniul public

Comments

comments

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: