pe-vremea-mea

Pe vremea mea

Pe vremea mea

Sunt momente când nu prea înțeleg anumite lucruri. Dar încerc să le iau așa cum sunt. Să mă adaptez din mers.
Acum mă amuz când fata mea în vârstă de zece ani mai mă întreabă “cum era pe vremea ta” cu privire la una sau la alta.
Cu toate că prima oară când am auzit întrebarea am simțit cum îmi cade cerul în cap, cum spuneau străbunii noștri, dacă tot a venit vorba de alte vremuri. Se aprinsese beculețul roșu: adică gata, sunt deja bătrân?
Dar are dreptate. Nu partea cu bătrânețea:) Dar chiar era altfel pe vremea mea. Parcă am trăit mai multe vieți.
Una până în ’89. Fiind născut în anul marelui cutremur din 1977, până la vârsta de 12 ani când a venit Revoluția am văzut și trăit parcă în altă lume.
Apoi, euforia anilor ’90 a coincis cu adolescența și prima parte a tinereții mele.
În preajma mileniului şi mai ales după, am văzut că iar se schimbă ceva profund. De când cu altă revoluție, cea a internetului, a digitalizării, a telefoanelor mobile. Se schimbă din temelii unele dintre obiceiurile noastre, felul de a comunica, de a ne îmbrăca, de a cumpăra, de a ne comporta (on și offline). De a gândi. Doar nu degeaba am început să ne raportăm la generația Millennials.

Personal, de vreo 10 ani, am intrat într-o nouă etapă, cea de părinte

Mai complicată. Dar și cea mai frumoasă. Este vremea maturității, echilibrului, responsabilităților.

Pe vremea mea, nu existau multe din viața de azi

Unui copil sau adolescent din ziua de azi îi este greu să înțeleagă, chiar dacă încercăm să îi spunem cât de diferit era. Sunt atât de multe, de la cultul personalității la lipsa accesului la informație, de la cozile de la “alimentară” la imposibilitatea de a călători în afara țării și nu continui că sunt mult prea multe. Unii vor zice că sunt zone și de un gri deschis nu numai negre, dar nu despre asta e vorba.

Pe vremea mea existau și alte concepții, alte păreri. Diferite cam despre orice este în ziua de azi.

Iar noi, părinții de azi, ne vedem uneori încurcați de educația și cele care ni s-au spus, le-am văzut și trăit în copilăria noastră.
Chiar dacă schimbările nu au venit peste noapte. Pe multe, cum spuneam mai sus, le-am luat din mers. Poate nu pe toate. Poate nu ne plac toate. Poate nu am putut pe toate. Pe altele da. La rândul lor, părinții noștri sunt mai debusolați ca noi în anumite privințe. Unii încă se pot adapta, alții doar le acceptă chiar dacă nu le înțeleg sau nu sunt de acord cu ele.
Mai e o categorie, a celor inflexibili, extrem de reticenți la orice schimbare, cei pe care îi auzim adesea zicând că “noi așa am trăit, așa știm noi că e mai bine“. Iar aici e și una din cauze conflictelor dintre generații. Cum vom avea și noi, mai mult sau mai puțin, peste câțiva ani cu ai noștri copii. Indiferent cât ne promitem acum că așa ceva este exclus.

Pe vremea mea de pildă cei care erau tatuați erau mai mult ca sigur foști pușcăriași.

Mai rar, marinari. Tot atunci mai vedeam câte un film pe video cu cei din Yakuza acoperiți de cerneală pe tot corpul. Acum? Dacă ești domnișoară (dar am văzut și doamne trecute bine de vârsta mea) dă bine, ești la modă dacă ai un fluturaș, o inimioară, o floricică sau un citat din cineva. Să mai adaug că de cele mai multe ori acel citat e singurul “text” citit din acel cineva?! Un lucru însă mi-a rămas în minte: prima dată când am donat sânge am fost întrebat dacă am vreun tatuaj. Ceilalți erau trimiși la plimbare

Pe vremea mea era imposibil ca un bărbat să poarte bluze mulate sau pantaloni mulați. Acum, cu greu mai găsești altceva decât slim fit.

Pe vremea mea dacă vedeai un bărbat cu barbă ori venea din zona artistică, ori după cele 40 de zile de doliu i se vedea iar obrazul curat.

 Pe vremea mea bărbații mergeau la frizerie. Acum la salon. Și nu mai e suficient doar tunsul, că de bărbierit nu prea mai e nevoie, dar a devenit un must pensatul, epilatul… Legat de pensat am văzut niște excese:))

Pe vremea mea cafeaua se bea din ceașcă de porțelan și nu din pahar de carton.

Pe vremea mea aveam cheia de gât și la fel ca mine toți colegii mei de școală, care îmi erau totodată vecini și prieteni.

Părinții noștri nu știau de parental control.
Și astea sunt doar câteva simple exemple la cât de diferite erau lucrurile pe vremea mea. Față de ziua de azi.
Unele se vor schimba iarăși peste un timp.
De revenit… nimic nu va mai fi la fel. Nici moda nu revine, doar mai împrumută câte ceva din trecut.
Și lucrurile se schimbă chiar și în momentul în care scriu aceste rânduri.
Aștept cu interes și ziua de mâine:)
Foto: domeniul public

Comments

comments

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: