Ne renegăm strămoșii

Ne renegăm strămoșii

Încep prin a vă ruga să faceți abstracție de politică.
Pentru că în cele ce urmează chiar nu este vorba de politică, ci de cu totul altceva.
Statuia unui dac care urmează să fie amplasată în Capitală, alături de alte obiective propuse în bugetul Primăriei pe 2017, provoacă în prezent discuții aprinse.
Dincolo de disputele ce țin de culoarea politică a actualului Primar al Capitalei, avem nevoie de acea statuie.

Este vorba de istorie, de regăsirea noastră

Cred că noi avem mare problemă: ne renegăm strămoșii.
De ce?
Merită să discutăm dar cu altă ocazie.
Este prea mult de spus și poate ne îndepărtăm de subiect, chiar dacă are o mare legătură.
Uităm că istoria noastră este mult mai veche decât a altor popoare care se mândresc cu înaintașii lor.
Culmea, la noi cei care au curajul să rostească cuvântul “dac” sunt considerați de-a dreptul fanatici!
Avem doar un monument de acest fel, însă amintește mai mult de latinitatea noastră: statuia Lupoaicei de lângă Pasajul Latin (fostul Pasaj Lipscani). Iar în pasajul sus amintit se regăsesc niște machete din ipsos care au subiect mai mult geneza și latinitatea poporului român.
Și mai avem replica Columnei lui Traian aflată la Muzeul Național de Istorie a României situat pe Calea Victoriei.
Ne lipsește însă continuitatea, strămoșii noștri de până la cucerirea romană.
Ironic și absurd totodată, strămoșii noștri sunt uitați cu desăvârșire chiar în capitala României.

Dacii la Roma și în lume

În Roma abundă statui cu daci (dar nu și în București!), fie că mergem la Vatican, sau în muzeele Capitoline, Canonica, Chiaramonti, în grădina Villa Borghese, îi vedem pe Columna lui Traian, în Piazza del Popolo, pe Arcul lui Constantin de lângă Colosseum, bineînțeles în Forul Roman și nu am epuizat toate muzeele sau locurile din Orașul Etern.
Un istoric român a inventariat peste 100 de sculpturi cu daci datând din perioada romană.
Tot în Italia regăsim statui ale dacilor în Napoli și Florența.
Nu lipsesc statui cu daci nici din Muzeul Luvru din Paris, British Museum din Londra, Museo del Prado din Madrid, Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, Museum of Fine Arts din Boston.
Dar statui cu daci regăsim în Belgia și Danemarca, Cehia și Germania, Israel, Turcia și Grecia, indiferent că datează din perioada romană sau sunt de dată mai recentă.

Unii se vor întreba de ce ne trebuie

Sau că mai bine reparăm niște gropi.
Ori ceva de genul asta, numai să nu vadă statuia unui dac în București.
Dacă te întrebi încă de ce îți trebuie statuia unui dac, unui strămoș de al tău, în condițiile în care regăsim asemenea statui prin toată Europa, dar și în lume, dar nu și în București…atunci continuă să te întrebi.
Dacă spui că nu ai nevoie de pietre inutile…nimic nu te va convinge contrariul. Nepăsându-ți de unde vii, nu vei ști nici încotro te îndrepți.
Dacă urăști faptul că primarul are o culoare politică care nu-ți place…votează contracandidatul data viitoare.
Dar lăsați amplasarea statuii unui dac în București!
Mai multe articole pe subiecte similare:
Foto: domeniul public

Dacă vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter. Poți să urmărești și pagina de Facebook, unde m-ar ajuta un shareSunt prezent și pe Instagram.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: