Noi-și-copiii-noștri

Noi și copiii noștri

Noi și copiii noștri

Ce am descoperit de când sunt părinte?

În primul rând când mă privește bebe în ochi simt fericire. Pur și simplu o senzație de pace, bucurie, greu de explicat. Și nici nu vreau pentru că știu că nu sunt singurul care știe despre ce este vorba😉
Apoi, de zece ani de când am devenit tată pentru prima dată, mi s-a deschis un nou univers. Ușor-ușor multe lucruri se schimbă. Devin mult mai clare lucrurile care într-adevăr contează. Dar și oamenii. E curios cum venirea unui copil poate să-ți arate atâtea despre oamenii din jurul tău. Dar nici cu asta nu mai îmi bat capul. Cei buni rămân aproape😉

Ce am mai învățat?

Că trebuie să avem mai multă grijă de noi. Nu în sensul narcisist, ci pur și simplu fiind noi ok, fiind sănătoși, echilibrați, fericiți, ei bine cam așa vor fi și copiii noștri. Pentru că ei vor face tot ceea ce văd, ceea ce aud.
Mai mult, vor avea tendința de a cam uita ce le spui, ci își vor aminti cum i-ai făcut să se simtă pe parcursul copilăriei. Plus că mult mai credibil și care va fi și urmat va fi modul în care tu în calitate de părinte te porți. Copiii se prind repede. Pentru că dacă una le impui prin vorbă, dar dacă tu ești ipocrit și te comporți în viața de zi cu zi pe dos, atunci să nu ai pretenția să urmeze ce spui și nu ce faci!

Cele mai bune cadouri pentru copiii noștri?

Dragostea pe care le-o oferim. sentimentul de ocrotire, de continuitate. Blândețea și răbdarea.
Timpul pe care îl petrecem alături de copii. Contează! Astfel, chiar dacă te întorci mai târziu de la muncă, dar restul timpului rămas ți-l aloci copilului cred că e mult mai important decât acea jucărie. Și copilul îți va sări în brațe seara, chiar dacă vi acasă cu “mâna goală”, bucuros că te vei juca cu el și nu îi vei aduce o altă jucărie care își va găsi locul în sacii cu celelalte jucării.
Atenția pe care le-o acordăm în dezvoltarea lor armonioasă. Cu jocul fin de a stabili niște bariere, în calitate de părinți responsabili, dar care să nu îi afecteze personalitatea în formare. Aici probabil că o să revin mai pe larg pentru că mi se pare un subiect important.
Am mai învățat cât de important este să vorbești cu copilul tău, să îl asculți ce are de spus, dar și cum să îi vorbești. Pe ce ton, în ce moment, poziția pe care o adopți (body language sau comunicarea non-verbală mai pe românește).
Am învățat că trebuie să trebuie să învăț să fiu părinte. Unul bun, îmi place cred. Acum zece ani eram destul de speriat. Nu prea știam despre ce este vorba. Am fost singur la părinți. Poate dacă aș fi avut frați mai mici ar fi fost mai ușor. Am început prin a discuta cu alți părinți, de a citi avid cărți despre acest lucru. Acum zece ani nu prea existau cărți de parenting (atunci termenul era cvazi-necunoscut) sau cărți care să se adreseze tatălui. Cele mai multe erau de genul Mama și copilul.

De-a lungul timpului am învățat că nu există o metodă corectă de a fi părinte

Pentru că suntem atât noi părinții diferiți, cât și copiii noștri. Da, există principii, generalități destul de general valabile. Dar pentru aspectele concrete, diferite ale vieții de zi cu zi nu găsești răspunsul decât în tine. În educația, experiența și bunul simț.
Și am mai învățat ceva. Că uneori este preferabil să mergi pe contrasens. Că uneori valorile sunt date peste cap.
Viața e prea scurtă și uneori prea grea, iar când dai de greu trebuie să găsești resursele de a merge mai departe.
Să căutam frumusețea vieții, zâmbetul oamenilor calzi la suflet și chiotul de bucurie al copiilor.

Enjoy the ride!

Dacă vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter. Poți să urmărești și pagina de Facebook, unde m-ar ajuta un shareSunt prezent și pe Instagram.

Foto: domeniul public

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: