Lacrimi de fericire

Lacrimi de fericire

Lacrimi de fericire

La câteva ore distanță de Noul An, grație ideii soției mele, am reușit să facem o familie fericită.

Însă emoția a fost atât de puternică încât am văzut într-adevăr lacrimi de fericire.

Despre ce este vorba? De mai bine de vreo 10 ani, niște prieteni dragi și totodată vecini de-ai noștri au avut un bichon havanez.

Pentru cei care nu știu, este vorba de un pufos blănos, extrem de inteligent, afectuos, o minunăție de cățel.

Pufă

Iar pentru cei care știu despre ce este vorba, după atâta timp, un cățel devine practic un membru al familiei. Mai ales dacă este ținut în casă și este plin de personalitate și atât de iubitor cum a fost Pufă, acesta fiind numele pufosului.

A fost pentru că spre sfârșitul lunii noiembrie Pufă, după o viață lungă și frumoasă, s-a dus în raiul canin.

Poate cei care nu sunt iubitori de necuvântătoare pierderea unui animal probabil că nu înseamnă mare lucru, însă pentru noi ceilalți știm ce înseamnă…

Ideea e că toată luna decembrie a fost o lună extrem de tristă pentru prietenii noștri, lipsa lui Pufă simțindu-se din ce în ce mai acut.

Spre final de an, am reușit totuși să îi convingem că trebuie să iasă din starea respectivă și am stabilit să petrecem de Revelion împreună.

Cum de mulți ani, pe lângă Moș Nicolae și Moș Crăciun, mai respect o tradiție, respectiv în seara de 31 decembrie ofer cadouri celor apropiați. Așa că m-am trezit pe 30 decembrie că am o mare problemă în legătură cu ce urma să le ofer prietenilor noștri, având în vedere starea lor de spirit. Și cum nu sunt de unul singur, ajutorul mi-a venit din partea soției. ”Ce ar fi să le luăm un cuțu? Dar nu orice cuțu, ci unul la fel ca Pufă?”

Drept urmare, m-am pus pe căutat. Să fie bichon havanez, mascul dar pui, să aibă carnet de sănătate. Să fie vaccinat, deparazitat, să-și facă nevoile la aleză. Să-i pot vedea părinții și încă o serie de criterii pe care le-am considerat importante.

Din cele 97 de anunțuri găsite, în urma aplicării filtrelor, am ajuns pe la vreo 10.

Dar cum ideea a venit pe la ora zece seara, deja nu mai puteam suna. Așa că la prima oră pe 31 decembrie cine stătea pe telefon interesându-se de blănoși? Da, eu.

Noul pufă

După o serie de telefoane, în sfârșit am găsit. Exact ce căutam. Apoi alergătură să iau mâncare, aleze, castronele, jucărie, cam tot ce este nevoie. Complicat, având în vedere că pe 31 decembrie multe pet-shop-uri erau închise. În ciuda afișelor din geam care menționau că este deschis…

Pufoșenia, un ghem alb, lipicios cu egală poftă de joacă și somn.

După toate emoțiile, telefoanele, alergătura și acomodarea cu pufoșenia ne trezim că se face seară. Abia am mai avut timp să îi pun o fundă roșie că apar și prietenii noștri.

Încep urările de rigoare, eu cu pufoșenia la spate, încăpându-mi în palma  unei mâini, care parcă știa că este surpriză și tăcea mâlc.

În momentul în care urma să ne pupăm, scot pufoșenia la vedere și le spun că este cadoul meu pentru ei, sperând să îl accepte. Fiind o surpriză, nu eram 100% sigur cum vor reacționa, mă cam vedeam adoptând bichonul…

Ceea ce a urmat mi-e greu să reduc în câteva cuvinte. Emoția și bucuria lor a fost atât de puternică, încât au izbucnit în lacrimi.

Lacrimi de fericire.

Dacă vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter. Poți să urmărești și pagina de Facebook, unde m-ar ajuta un shareSunt prezent și pe Instagram.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: