Noiembrie

Noiembrie

O lună plină a fost. Aproape am făcut pauză de scris de blog. Doar un gând, o imagine pe pagina de Facebook. A fost o perioadă de reflexii pentru mine. Am și călătorit. Au fost și surprize. Unele plăcute. Altele nu. Cele neplăcute, într-un fel nu au fost surprinzătoare. Într-un fel le anticipam chiar dacă nu le doream, iar când le-a venit timpul a fost mai mult o confirmare pentru mine a ceea ce credeam. Una peste alta au fost în regulă toate. Din toate învățăm. Cât trăim.

Au fost momente când am avut nevoie de ajutor. Chiar dacă nu mi-e felul să îl solicit, au fost câțiva care mi-au fost aproape. Sper să pot întoarce ajutorul când vor avea nevoie. Se știu ei. Și le mulțumesc.

Că tot spuneam că am și călătorit. Am revăzut (am început să pierd numărul) unul dintre orașele dragi mie, Roma. De data aceasta împreună cu părinții noștri. Cei spirituali. Greu să nu-ți pese de obiective, fiind un adevărat muzeu în aer liber, însă am căutat și altceva de data aceasta. Și cred că am și găsit. Oameni interesanți și altfel de locuri, decât cele spre care te poartă ghidurile turistice. De pildă îndelungata discuție cu un pictor care, în ciuda faptului că a pierdut o oră de lumină prețioasă, a preferat să discute despre pictură, culori, viață, Roma și unele similitudini între scene pictate și legende. Am discutat despre Voroneț, despre Legenda Meșterului Manole. Despre palatul de ieri, hotelul de 5 stele de azi pe care era aproape să-l finalizeze dacă nu-i ”furam lumina”. Am discutat de parcă ne știam de o viață. Iar acum îmi dau seama că nici măcar nu ne-am întrebat cum ne cheamă…

27 noiembrie

Ziua când mezina noastră a împlinit 6 luni. Prima ei jumătate de an. Ne uităm pe poze de când a venit pe lumea pe 27 mai asta și până azi. Cât a crescut. Cât a evoluat. Câte griji ne-am făcut. Câte transformări în viața noastră. Câte întrebări, drumuri și cumpărături. Câtă oboseală, stres și frustrări. Dar și câte momente sublime, câtă veselie, câte zâmbete și râsete. Viață și împlinire. Motivație și fericire. Am momente când îmi vine să plâng de fericire când mă fixează cu ochișorii ei atât de expresivi.

28 noiembrie

Ziua fostului meu coleg de bancă și bun prieten din liceu. Chiar dacă viața ne-a purtat pe drumuri separate, alte orașe, am reușit după mulți ani să ne regăsim. Și nu datorită Facebook. Și nici a colegilor. Sau a internetului. Ci a unui bătrân telefon Nokia cu agenda intactă. Și număr neschimbat. Cine ar fi crezut?

30 noiembrie

Ultima zi de toamnă. Grâul pus la încolțit. Eternul derby Dinamo – Steaua. Ziua ocrotitorului României, Sfântul Andrei. Ziua de nume a multor oameni dragi. Ziua de nume și a unui prieten plecat mult prea devreme dintre noi.

Mai sunt câteva ore și … vine iarna. Dar una din primele sărbători ale iernii. Ziua Naționala a României. Mai sunt și câteva zile pe la alegeri. Anostă campanie. Chiar cu demagogia și minciunile aferente, tot anostă. Dar mai bine fără politică. Măcar de 1 decembrie. Când nu avem nevoie de ziduri între noi. Când toți suntem români.

Când este ziua noastră, ziua României. La mulți ani!

Sursa foto: aici

Dacă vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter. Poți să urmărești și pagina de Facebook, unde m-ar ajuta un shareSunt prezent și pe Instagram.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: