Legea Mamelor Eroine. Episod 3

Legea Mamelor Eroine. Episod 3

Până acum am vorbit aici și aici despre ce a stat la baza inițiativei pe care a avut-o un deputat român în sprijinul natalității din România și care s-a concretizat în  Legea Mamelor Eroine. Am împărțit subiectul în trei articole din cauza subiectului vast. Însă, în cel de față, voi încerca să punem punctul pe i mai ales dar lansez și câteva întrebări la care fiecare ar trebui să găsească un răspuns.

Reamintesc că această lege a trecut tacit de Senat, urmând să fie discutată și cel mai probabil amendată în Camera Deputaților.

Ca să fim în cunoștință de cauză, mai jos avem textul exact al legii care a născut atât de multe controverse:

Art. 1 Se acordă o indemnizație viageră lunară pentru mamele care au născut și cresc 3 copii și mai mult de 3 copii. 

Art. 2 Indemnizația viageră se acordă în fiecare lună, după cum urmează:

     a) indemnizație viageră, în valoare de 30% din salariul mediu net pe economie, pentru mamele care au 3 copii;

     b) indemnizație viageră, în valoare de 40% din salariul mediu net pe economie, pentru mamele care au 4 copii;

     c) indemnizație viageră, în valoare de 50% din salariul mediu net pe economie, pentru mamele care au 5 copii;

     d) pentru mamele care au 5 copii sau mai mult de 5 copii se acordă titlul și medalia de “Mamă Eroină”;

     e) indemnizația viageră se actualizează anual, în funcție de salariul mediu net pe economie din anul anterior.

Art. 3 Acordarea sumei ce îi revine mamei nu este condiționată de obținerea unui venit și nu se impozitează.

Mai sus spuneam de controverse

Așa cum ne-am obișnuit, aproape orice declarație, inițiativă, gest, comportament, zvon din zona politicii tinde să fie transformat în tabloizare, în subiect de scandal, motiv de formare a diverselor tabere.

De data aceasta, se pleacă de la o realitate pe care puțini o sesizează. Problema natalității și a scăderii drastice a numărului de locuitori din România. Și pe mai puțini interesează, pe principiul, probabil, că și așa suntem prea mulți, cu cât mai puțini, cu atât mai bine. Și o inițiativă în sprijinul susținerii natalității este chiar o raritate.

Depopularea României, cam în ritmul în care pădurile noastre sunt defrișate, are la bază în principal două motive:

  1. Se pleacă “la muncă” afară pe termen mai mult sau mai puțin determinat. Realitatea este că majoritatea celor care pleacă fac tot posibilul să nu se mai întoarcă. Aceasta deoarece dacă s-ar întoarce ar găsi aceeași realitate, aceleași probleme și aceeași lipsă de speranță care i-a determinat să se rupă de tot ce le era familial și să ia drumul greu și necunoscut al străinătății, dar care le oferă un trai mai bun acolo, plus posibilitatea de a mai trimite și 100 euro celor încă rămași acasă.
  2. Scăderea natalității. Românii nu mai vor copii și cei care vor fac un copil maxim 2. Cei care își doresc mai mulți sunt priviți oarecum suspect de ceilalți. De câțiva ani am ajuns să scădem cu circa 5.000 de locuitori pe lună, exact din diferența matematică între numărul nașterilor și numărul celor care trec în lumea celor drepți.

În plus, față de restul țărilor din UE, România stă foarte prost și la alte capitole*, în legătură cu subiectul care ne interesează, respectiv avem unele dintre cele mai:

  • scăzute speranțe de viață (avem un decalaj de 7-8 ani față de alte state din Europa de Vest)
  • ridicate rate ale mortalității, atât cea generală (10‰ UE versus 13‰ România), cât și cea infantilă, unde din păcate suntem cap de listă (4‰ UE versus 9‰ România!). Avem probleme la a gestiona în special bolile sistemului circulator și bolile de inimă. Și dacă nu era de ajuns, avem una dintre cele mai ridicate rate standardizate ale mortalității cauzate de accidente de transport la nivelul UE (51,5 decese în urma accidentelor rutiere la fiecare milion de locuitori la nivelul UE versus 95 de de persoane decedate în România. Ne urmează în această statistică neagră bulgarii și letonii)

*Statisticile sunt elaborate de INS, OECD și Comisia Europeană.

Motivele de mai sus au la bază însă aceleași explicații

  • nivelul scăzut de trai
  • o speranță a zilei de mâine tot mai incertă -sentiment simțit din plin mai ales începând din 2008, dar mai ales 2009 de când criza financiară internațională s-a resimțit și la noi
  • îmbătrânirea populației
  • scăderea încrederii în cei care au în mână destinele noastre, cei care ne reprezintă, care elaborează și aplică legile (şi pe bună dreptate, având în vedere scandalurile care se țin lanț de ani de zile de mare corupție)
  • problemele din cele două sisteme atât de vitale pentru copiii noștri și pentru sănătatea noastră. Mă refer la sistemul învățământului. Am ajuns în cel mai extrem punct, când ne punem problema homeschooling-ului. Și la sistemul de sănătate. Unde dacă nu îți permiți alternativa privată începe să devină o problemă de dat cu zarul privind însănătoșirea sau chiar viața a celui care pășește într-un sistem spital de stat.
  • mai punem și o infrastructură deficitară, un transport în comun care lasă de dorit și mă opresc aici.

Factorul politic ani la rând a neglijat din prostie și indolență. Sau pur și simplu și-a bătut joc din cinism sau poate la comandă de dascăli și de medici aproape distrugând învățământul și sănătatea în ansamblu este clar pentru orice om de bun simț.

Ideea este că s-a umblat oarecum la cea mai sensibilă parte a noastră și s-a reușit o dezbinare pe toate planurile, o alterare la nivel de mental, o nepăsare la ceea ce ne înconjoară, la aproapele nostru, la viitorul nostru, o dezamăgire și un sentiment că orice am am face și pe oricine am pune ștampila la vot implacabil se va întâmpla mai devreme sau mai târziu să ne dezamăgească crunt.

Și ca să nu ne mai întindem cu explicațiile, tema fiind Legea Mamelor Eroine, cum spuneam, inevitabil s-au format tabere care aduc argumente pro și contra în funcție de convingerile proprii sau de interese:)

Dacă plecăm de la ideea că avem nevoie de o creștere demografică, atunci trebuie să fim de acord că este nevoie de un sprijin din partea statului în favoarea viitoarelor mame.

Până acum am discutat care au fost motivele care au dus la inițierea acestei legi

Acum voi prezenta și argumentele celor care critică legea în ansamblul ei sau o consideră cel puțin incompletă:

  1. Fără discuție prima problemă ridicată a fost că principalii beneficiari ai acestei legi ar fi reprezentanții unei anumite etnii. Acest argument poate are puternice accente naționaliste și va suscita multe emoții. La fel cum se întâmplă când vine vorba de unguri. Sau cum se întâmpla acum nu foarte mult timp cu evreii. Subiect delicat de care este acuzat inițiatorul legii că nu s-a gândit și dacă a făcut-o atunci sigur nu dorește creșterea natalității, ci caută creșterea popularității într-un anumit bazin electoral.
  2. Alții sunt de părere că nu poți pune carul înaintea boilor și dacă nu ridici nivelul de trai în ansamblu nu poți avea o creștere a natalității. Acesta este poate cel mai pertinent argument, mai ales că ar avea un dublu efect: atât creșterea natalității, cât și ridicarea gradului de retenție a românilor în… România:). Chiar și Guvernul, cu ocazia emiterii Punctului de vedere asupra legii, vine cu observații potrivit cărora este nevoie de mult mai mult decât o indemnizație viageră, considerând că este nevoie de măsuri complexe pentru a stimula familiile să aibă mai mulți copii. Aici s-ar încadra o serie de măsuri concrete:
    • construirea de grădinițe, școli, locuri de joacă, săli de sport etc;
    • inițierea și dezvoltarea unui Program național de bone și a Programelor de before și after school gratuit sau la prețuri accesibile (în prezent prețurile practicate sunt de cca 1.000 lei, în funcție de opționale putând sări și de 1.500 lei de copil, ceea ce este enorm având în vedere salariul mediu din România. În special cei din marile orașe care nu au bunici aproape sau alte rude întâmpină o problemă reală în a gestiona dusul-luatul la-de la școală, efectuarea temelor și supravegherea celor mici, având în vedere că timpul pe care și-l petrec copiii la grădiniță/școală NU se suprapune peste intervalul în care părinții sunt la serviciu…);
    • asigurarea manualelor școlare la începutul anilor școlari și nu la jumătatea acestora, iar învățământul obligatoriu să fie într-adevăr gratuit, cei care au copii școlari știu foarte bine despre ce vorbesc;
    • o mai bună reglementare a burselor, atât pentru copiii fără posibilități, dar și a celor de merit, iar aceste burse nu trebuie neapărat să fie acordate în bani, ci în bonuri valorice pentru achiziția de rechizite, cărți, poate chiar haine;
    • transportul copiilor de la țară la unitățile de învățământ și la această oră nu este pe deplin rezolvat. Dar noi avem încă adevărate „insule” de sărăcie și de excluziune socială adânc înrădăcinate. Și o spune Raportul de țară al României pentru 2016 elaborat de Comisia Europeană;
    • urmând exemplul altor țări europene, statul să sprijine familiile care au un număr mai mare de copii în privința spațiului locativ, respectiv când părinții decid că au nevoie de spații de locuit corespunzătoare noilor nevoi. Dar cum la noi până și Programul Prima Casă este în discuții dacă să continue sau nu…
  3. Trecem peste cei care critică legea pe motiv că nimeni nu face și nu ar trebui să facă mai mult de 2 copii decât dacă își permite (și atunci nu are nevoie de vreo lege care să aducă beneficii mamei), dacă este din altă etnie (a se vedea pct. 1), aparțin vreunei secte, au o problemă de educație, neștiind să se protejeze, sau celor puturoase care și așa toarnă copii doar la gândul alocațiilor acestora, iar această lege ar fi mană cerească pentru ele, neavând o zi de muncă.
  4. Alte opinii au fost ridicate în ceea ce privește modalitatea efectivă de a oferi stimulente mamelor. Adică în loc de a primi BANI sub formă de rentă viageră care pot fi utilizați și în alte scopuri decât în sprijinul micuților (mai pe românește la crâșmă), s-ar putea veni cu alte modalități:
    • scutire la anumite impozite și taxe (pentru a încuraja și munca nu doar înmulțirea care poate duce la un regres în carieră sau chiar abandonarea ideii de a munci, în favoarea încasării diverselor ajutoare sociale pe termen…nedeterminat dacă se poate. În ideea de a fi stimulată natalitatea, dar nu în detrimentul stimulării nemuncii. Altă problemă specifică noastră este că nu există conceptul de part-time. Chiar dacă ai avea 2-4 ore pe care le poți munci, este aproape imposibil să găsești ceva de făcut în condițiile în care șabloanele sunt 8 ore-zi ori combinații 12/24, 12/48 etc);
    • returnarea unor impozite plătite anterior;
    • câștigarea unui număr de ani ca fiind “munciți” pentru fiecare copil născut pentru calculul anilor obligatorii în vederea ieșirii la pensie;
    • acordarea de bonuri valorice prin care se pot cumpăra îmbrăcăminte sau alimente ori produse pentru îngrijirea bebelușilor sau chiar rechizite.
  5. Alții vor ca răsplata mamelor să nu fie viageră și să înceteze atunci când copilul devine major.
  6. Nu au lipsit nici reclamațiile în privința unui lucru elementar pe care trebuia să îl facă inițiatorul legii: un studiu de impact.
  7. Textul ambiguu al legii, lipsa unor clarificări ridică destule semne de întrebare:
    • Indemnizația se va acorda oricum, chiar dacă mama nu are nicio zi de muncă? Dacă ne uităm la art. 3 al legii, așa s-ar părea…
    • Ce înseamnă “salariu mediu net pe economie”? Este oare similar cu indicatorul calculat de INS “câștigul salarial mediu net lunar”?
    • Ce implică medalia de “Mamă Eroină” și cine o va fabrica, cine se va ocupa de întregul proces, de înmânarea lor?
    • Este fezabilă? Știm câte mame vor beneficia, ce impact bugetar va avea, care sunt sursele de unde se vor plăti aceste indemnizații, ce număr de copii se previzionează a se naște urmare a acestei legi, care va fi răspândirea lor teritorială etc (a se vedea și lipsa efectuării unui studiu de impact, reclamat la pct. 6)
    • Plus alte motive ale Guvernului care a dat un aviz negativ propunerii legislative în forma actuală, printre care și faptul că mamele cu peste 3 copii beneficiază deja de facilități, în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, cu modificările și completările ulterioare. În sensul că familiile cu minim 3 copii beneficiază de un cuantum lunar al alocației stabilit prin raportare la indicatorul social de referință de 4-6 ori mai mare față de familia cu doar un copil. Pe de altă parte, această alocație nu este deloc spectaculoasă.
  8. Mamele vor beneficia de aceste indemnizații chiar în condițiile abandonului școlar al propriilor copii?
  9. În cazul decesului mamei, alocația va putea fi încasată de tatăl supraviețuitor?
  10. În cazul divorțurilor unde copilul/copii revin în grija tatălui, mama încasează în continuare alocația? Și aici pot exista o mulțime de spețe. De exemplu un tată divorțează, i se încredințează copilul, apoi mai face doi copii cu altă parteneră. Are de crescut trei copii, dar nici prima mamă, nici a doua mamă nu se încadrează în textul de lege. Nu ar trebui ca el sau a doua mamă să fie totuși beneficiar? Și exemple pot fi multe.
  11. În cazul unui deces al unui copil din cei trei, cât e pragul minimal al legii în ceea ce privește încadrarea ca beneficiari, se stopează plata indemnizației?
  12. Se pune în vedere (iar) caracterul sau nu de retroactivitate a legii. Așa cum am văzut în ultima vreme, încep să fie date legi care să producă efecte pentru evenimente anterioare intrării în vigoare a respectivelor legi. Vedem actualele scandaluri privind Legea dării în plată** sau a convertibilității creditelor în CHF la cursul zilei când a fost semnat contractul. Această lege se va aplica pentru toate mamele care au deja cel puțin 3 copii, care au 2 copii și îl vor naște pe al treilea sau doar pentru primii trei născuți (chiar dacă mai au încă cel puțin 1 frate-surioară născută până acum) de la data intrării în vigoare a legii?
  13. Poate Medalia și indemnizația de 50% din salariul mediu net pe economie să asigure un trai decent mamelor care decid să aibă minim 3 copii, având în vedere riscul de moarte profesională după 6 ani de concediu de îngrijire a lor?
  14. Cei care nu au copii, nu își doresc copii și drept urmare pentru orice măsură care ar putea duce la stimularea natalității vor striga din gură de șarpe că nu sunt datori să cotizeze prin impozitele plătite să susțină acest demers care nu-i privește
  15. Lista continuă cu argumente mai mult sau mai puțin pertinente, la subiect sau pe lângă, gen hatereală. Dar după mine cele de mai sus sunt destule argumente care ar trebui să ducă măcar la îmbunătățirea actualei forme a legii.

**Curtea Constituțională a început deja să admită excepții de neconstituționalitate privind Legea dării în plată. Și nu s-au avut în vedere doar 25 de dosare din cele peste 700…

În încheiere, după ce am văzut o multitudine de argumente mai degrabă contra, consider că este nevoie de o lege. Poate nu a mamelor eroine așa cum se intitulează aceasta și care ne aduce aminte de niște vremuri de dinainte de 89, ci de o lege a natalității. Avem nevoie însă și de mult mai multe măsuri. Dacă vrem să nu ne evaporăm ca neam, dacă vrem să stopăm această disoluție care pare că este ireversibilă.

Întrebarea pe care am mai pus-o este dacă într-adevăr ne mai dorim acest lucru.

Mai credem în noi? Ne cunoaștem istoria? Suntem rușinați cu ea? În cazul în care avem copii îi vom încuraja să zboare spre alte meleaguri în speranța unui trai mai bun, considerând că aici nu au viitor? Ne-am resemnat***?

***Nu vreau să aud de Miorița. De spiritul cultivat în mod greșit că nu suntem în stare să ne apărăm chiar dacă cunoaștem exact pericolul.

Chiar și ciobănașul nostru îi spune mioarei ceva foarte interesant, iar majoritatea nu sesizează nuanța: “Și de-ar fi să mor”. Oameni buni, omul nu este defetist. Nu spune “Și când am să mor”. Analiză pe text. Acel “de-ar fi”nu înseamnă dacă se vor hotărâ ceilalți doi ciobănași să-l omoare pentru că deja luaseră hotărârea, ci efectiv dacă ar fi să moară. Adică dacă cei doi într-adevăr îl vor dovedi în luptă. Asta nu înseamnă ca ciobănașul nostru stă cu mâinile în sân așteptând moartea. Asta nu înseamnă că nu își ia o ghioagă, că nu își ia un câine aproape.

Deci, văzând în nota de mai sus lucrurile, cât vom mai sta cu mâinile în sân, considerând că orice am face e inutil?

Orice Eurobarometru ne arată că suntem dezamăgiți de ceea ce se întâmplă pe plan intern. Suntem printre ultimii când ne evaluăm statul și printre cei mai entuziaști susținători ai Uniunii Europene, punându-ne bazele în aceasta ca speranță de mai bine, de set de valori de urmat, acestea în detrimentul propriului stat. Ciudat pentru cei care sunt la curent cu astfel de studii sau nu pentru restul, cum stau lucrurile părem să avem mai degrabă profilul unei țări candidate și nicidecum membre! Hilar este că cei din vest văd UE drept sursa problemelor lor și nicidecum speranța de rezolvare. Iar Brexitul este grăitor, chiar dacă controversat.

Nu, mamele nu vor face copii strict pentru aceasta indemnizație

Mai ales dacă se instituie un set de criterii. Însă nu putem să nu fim de acord că un ajutor pentru mamele  cu cel puțin 3 copii este binevenit. Sunt și pot fi în continuare din ce în ce mai multe mame care nasc cel puțin 3 copii și să nu fie nici analfabete, nici inculte. Care muncesc, care nu stau în concediu de îngrijire copil decât maxim 1 an sau chiar mai puțin din cei 2 ani cât prevede legea. Femei care nu sunt nici sectante, nici cretine (cum unii au sărit să le catalogheze). Femei care își cresc decent copii și cărora foarte bine le-ar prinde un sprijin pentru ele și copiii lor și copiii noștri, români.

Pe de altă parte, da, fiecare mamă care naște minim un copil este o eroină. Și fiind tată, nu pot să minimizez rolul taților în ideea de familie. În decizia de a avea copii, în sprijinul mamei însărcinate, în creșterea și educația copiilor. Pentru că fiecare părinte ar trebui să fie eroul propriilor copii.

Germania, motorul Europei, industrializata și puternica țară se confrunta cu îmbătrânirea populației. A rezolvat problema cu ajutorul imigranților care au ridicat rata natalității.

Noi ne confruntăm nu numai cu îmbătrânirea populației (care amenință cu colapsul sistemul de pensii, dar și întreg bugetul în ansamblul lui, fiind în mod cinic o povară financiară pentru sistem****), cât și cu depopularea României (ceea ce va face imposibilă orice creștere economică).

**** Specialiștii care au analizat situația Japoniei care se confruntă cu cea mai îmbătrânită populație au ajuns la concluzia că nu este așa grav, atâta timp cât un număr mai mic de copii duce la o diminuare a cheltuielilor cu educația. Pe de altă parte, nici sistemul de sănătate japonez nu va fi afectat de persoanele vârstnice. Bătrânii lor sunt mai în putere ca ai noștri. Companiile japoneza sunt obligate să mențină un sistem prin care salariații vârstnici pot munci atât timp cât își doresc și cât timp starea fizică le permite.

La noi, întrebarea rămâne: vrem ca statul să sprijine natalitatea? La noi atât angajatorul vrea să scape cât mai repede de o persoană mai în vârstă pentru a angaja un tânăr fără obligații și în putere. Cât și angajatul încearcă să iasă la pensie imediat cum se încadrează în limitele legii.

Apoi, japonezii consideră că hrana este și medicament. Dieta le asigură o viață lungă și sănătoasă. Nu vedem decât luptătorii de sumo cu burtă.

Spre deosebire de români. Nu mai zic de cultul pentru mișcare al niponilor, care este absent în cazul nostru.  Iar diferențele sunt multe. Nu doar de mentalitate, ceea ce nu aduce în a compara mere cu pere, așa că pun punct.

DAR ÎNTREBAREA RĂMÂNE: VREM CA STATUL SĂ SPRIJINE NATALITATEA?

Dacă vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter. Poți să urmărești și pagina de Facebook, unde m-ar ajuta un shareSunt prezent și pe Instagram.

Sursa foto: aici

Comments

comments

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: