Brâncuși este și al meu

Brâncuși este și al meu

Brâncuși este și al meu

Brâncuși este și al meu așa cum și țara asta este a mea.

Fiecare are o opinie legată de donația pentru “Cumințenia Pământului” realizată de Constantin Brâncuși acum vreo 110 ani și care aparține patrimoniului cultural național, în categoria “Tezaur”.

Cele mai frecvente critici ale celor care nu vor să doneze clamează faptul că oricum plătesc prea multe taxe şi impozite către stat, că nu vor să îmbogățească niște persoane fizice sau că e rost de vreun șmen. Contestă stabilirea prețului. Ori altceva. Orice, numai să nu doneze. Culmea, când e vorba de vreo inițiativă heirupistă pe FB sunt primii. Dar în viața reală, când e vorba într-adevăr și de simț civic (sună demodat?)…

Ateneul Român

Acum 130 de ani începea construcția pentru Ateneul Român, iar o parte din fonduri au fost publice.
Și acum a rămas celebru îndemnul “dați un leu pentru Ateneu”!
Și atunci erau cârcotași care nu au donat, ba că e la marginea orașului (într-adevăr s-a mai schimbat configurarea orașului de atunci), ba că…
Și, totuși, avem Ateneu!

Cumințenia Pământului

Acestea fiind spuse, putem să ne gândim că cei mai mulți dintre cei care nu vor să doneze pentru “Cumințenia Pământului” nu știu nici unde este Ateneul Român.

Sunt multe, foarte multe argumente pentru care să donăm pentru “Cumințenia Pământului”. Parte apar în diverse clipuri publicitate. Parte sunt mesajele unor personalități.

Putem alege oricare din aceste motive. Putem alege să fim generoși, altruiști. Putem să ne oprim și un moment de la ierarhizarea priorităților care nu ne ajută. Dimpotrivă. Dacă continuăm să repetăm ca roboții “priorități”, alte lucruri nu le vom realiza niciodată.
Mă refer de pildă la clasicul “vrem școli și spitale, nu catedrale”.

Riscăm să intrăm într-o retorică greșită care ne va dezbina pe vecie. Singuri ridicăm garduri între noi, nu punți care să ne unească.

Trebuie să facem un efort, toți, să avem din toate. Și șosele. Și parcuri. Și piste pentru bicicliști. Și grădinițe. Putem dona și pentru orfani și pentru cămine de bătrâni. Putem dona și sânge. Avem nevoie și de sănătate și de educație. Iar arta ține în primul rând de educație.

Apoi, mai este ceva. Ceva mult mai important.
Este timpul să arătăm că încă mai suntem un popor, că putem să ne unim toți pentru o cauză comună. Indiferent de ce bariere sau de ce parte a baricadei ne poziționăm la un moment dat.
Că suntem români și indiferent dacă am rămas aici sau am fost nevoiți să plecăm pentru un trai mai bun, ÎNCĂ NE PASĂ!
Iar azi, poate mai mult ca niciodată, trebuie să ne pese.

Eu nu mai am nevoie de argumente pro sau contra.

Eu am donat!
Tu?

Dacă vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter. Poți să urmărești și pagina de Facebook, unde m-ar ajuta un shareSunt prezent și pe Instagram.

 

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: