Ne cheamă străbunii

Străbunii noştri şi noi

Tocmai a trecut aproape neobservată o știre de o importanță majoră pentru istoria noastră.

Dacă era vorba de descoperirea unei noi cămăruțe ascunse dintr-o piramidă în Egipt știau nu numai toți egiptenii. Dar vuia lumea întreagă. Așa, fiind vorba doar de un templu dacic nu a prezentat prea mult interes. Nu mă refer în lume, ci măcar printre noi, cei cărora parcă ne este rușine că suntem pe aceste meleaguri de niște mii de ani, cu mult înaintea altora.

Și nu, nu este propagandă ieftină, patriotardă, ci un fapt incontestabil istoric. În ciuda eforturilor de a minimiza sau chiar acoperi acest adevăr de care chiar avem cu ce ne mândri. Curios pentru unii sau mai puțin pentru alții, am ajuns într-o situație absurdă. Aberantă. Ne cam rușinăm cu istoria noastră. Despre străbunii noștri nu știm mai nimic. Iar când vorbim despre daci, vorbim în șoaptă. Bine, mai este și cealaltă extremă considerându-ne leagănul civilizației. Miezul universului. Cu toate că anumite lucruri nu sunt tocmai departe de adevăr:)

Despre ce anume mai exact este vorba?

Ne cheamă străbunii

În Covasna, mai exact la cetatea dacică din Valea Zânelor (ce nume frumos!) au început cercetările arheologice în vederea decopertării unui templu descoperit acum vreo trei ani.

Paradoxal este cum a început totul, cum ne cheamă străbunii.

În anul 1995 o furtună năprasnică a măturat copacii de deasupra, zidurile cetății vechi de vreo 2.000 de ani ieșind astfel la iveală.

Și parcă nu a fost suficient, ci odată cu ele au ieșit la suprafață obiecte, vase. Primele săpături au început prin anul 1998, la lucrări a ajutat şi armata. Inclusiv localnicii au ajutat cu ce au putut, inclusiv cu hrană, cazare.

Arheologii atrag atenția că acesta este una dintre cele mai mari cetăți din afara Munților Orăștiei, fiind înconjurată de patru terase fortificate cu ziduri de piatră înalte de circa doi metri aflate într-o stare de conservare foarte bună.

În urma cercetării mai atente, s-au descoperit și șapte stâlpi în stâncă care marchează templul respectiv, arheologii așteptându-se ca numărul acestora să crească pe măsura săpăturilor, estimându-se cel mai posibil 17 stâlpi.

Un alt fapt demn de remarcat este că templul respectiv are multe similitudini cu unul din cele existente la Sarmizegetusa Regia fiind o raritate pentru cetățile din afara Munților Orăștiei.

Legende şi comori

Potrivit unei legende, această cetate ar fi fost chiar ultimul refugiu al regelui Decebal.

Potrivit alteia, care nu o exclude pe prima, aici ar fi fost ascunsă o importantă comoară dacică.

Iar cum multe legende conțin și un sâmbure de adevăr, nimic nu este imposibil. Mai ales dacă luăm în considerare deja bogata colecție de piese dacice scoase la iveală până acum. Catarame, pandantive, mărgele, podoabe din chihlimbar și sticlă, fibule, vase, vârfuri de săgeți etc.

În ciuda căutătorilor avizi de comori înarmați cu detectoare de metale, însăși așezarea respectivă reprezintă un tezaur inestimabil. Poate cu această ocazie se va mai ridica un colț al vălului care ne-a încețoșat dorința de a ne cunoaște istoria.

Dar, chiar și așa ne cheamă străbunii, uneori cu ajutorul naturii. Și nu este o poveste!

Despre trezirea dacilor am scris aici, iar despre renegarea lor aici.

Dacă vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter. Poți să urmărești și pagina de Facebook, unde m-ar ajuta un shareSunt prezent și pe Instagram.

Comments

comments

4 comentarii

  • Tudor 9 august 2017 Reply

    Măi să fie 🙂 încă un dac în lista mea de prieteni.

    Dacă despre Dacia sunt păreri și păreri, despre bătăliile de la Mărășești, Mărăști, Soveja, și Oituz toți vorbesc de bine. Au fost niște eroi care au luptat cu piepturile dezgolite precum părinții lor la răscoala din 1907. Cu toate acestea, eroismul lor a fost trecut cu vederea de către mass-media săptămâna trecută când s-au împlinit 100 de ani de la jerfta lor. Cei din capul statului au renunțat pentru o seară la dușmănii și au stat alături în fața osemintelor care se odihnesc la Mărășești. La tv? Nimic. Nici măcar un film cu răposatul Sergiu Nicolaescu. In ziare? Nimic. Pe internet? Doar programul de la eveniment. Respect față de istorie? Doar în familie. Transmis prin viu grai.

    • Jurnalul unui Tată 9 august 2017 Reply

      Exact despre asta și pregătesc un articol. Nu pot să cred ca Mariuca Zaharia, eroina de doar 12 ani e ștearsă din manualele de istorie. Încep să mă întreb ce o să ne mai lege ca neam.

    • Filofteia Juganaru 22 august 2017 Reply

      Cinste lor! Cati ar mai face astăzi asa!? Ce mai avem de apărat? Pământul pentru care au murit strămosii, il vând cei care i au comisioane grade,cei pentru care pământul inseamna o povară, cei care nu stiu ce înseamnă!

      • Jurnalul unui Tată 22 august 2017 Reply

        Câți? Puțini. Foarte puțini. Iar în afară de o mână de oameni cât mai numără armata profesionistă, militarii sub contract, nici nu ar mai avea cine. Au trecut 11 ani de la desființarea serviciului militar obligatoriu. Mai apare din când în când o aşa-zisă ştire bombă prin mass-media că s-ar reintroduce. Iar reacțiile negative ale tinerilor sunt suficiente să vedem cine ar mai fi dispus să îşi apere neamul. Dacă mai includem în ecuație şi faptul că peste 3 mil de români au plecat din țară după ’90… avem tabloul complet.
        Pe de altă parte este oarecum de înțeles. Sunt întrebări legitime. Pentru cine? Mai am pentru ce?

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: