Prima lună de la naștere

Prima lună de la naștere

Prima lună de la naștere

I-am cântat bebelușei prima dată ”La mulți ani”!

În aceste 30 de zile au fost momente de oboseală maximă, după primele 3 nopți la rând nedormite ne gândeam cum vom mai reuși să ne descurcăm în cea de-a patra. A dormit.

Am avut emoții cu buricul, dacă avem grijă cum trebuie. A căzut în ce-a de-a zecea zi. Mai precis noaptea.

Am schimbat 300 de pamperși și vreo 20 de pachete de șervețele umede. Bine, nu doar eu:)

Am cântat și dansat cu bebelușa în brațe cât n-am făcut-o 10 ani. Adică de când s-a născut prima noastră fetiță. Care de acum este „cea mare”:)

Am avut 2 controale de rutină, la doctor neonatolog, apoi la doctor pediatru. Plus o ecografia la șold. Totul este perfect. Inclusiv ok-ul de la banca de stocare a celulelor stem. La fel și rezultatele screening-ului metabolic.

După o lună a câștigat exact 1 kilogram în greutate și 4 cm în lungime.

Zilnic când îmi iau bebelușa în brațe mă privește fix în ochi. Aceeași ochi ai mei, dar în miniatură. La fel de verzi.

Apropo de asemănări, chiar dacă este încă atât de mică, anumite trăsături sunt foarte clare ca moștenite de la mine, altele de la soție. Și mai văd că a șaptea spiță de grec din mine s-a transferat și bebelușei care ascultă fascinată Demis Roussos.

30 de zile

Timp în care am auzit un milion de sfaturi. Bine intenționate, dar majoritatea după ureche, fără nicio legătură cu ce recomandă, de pildă, medicii. Și am mai auzit și un miliard de superstiții. Referitor la superstiții eu am o singură superstiție: consider că dacă nu cred în nicio superstiție, nu are cum să mă afecteze vreuna în vreun fel. Cel puțin până acum nu m-am înșelat niciodată:) Și totuși, ceva m-a pus pe gânduri. În aceste 30 de zile absolut toate florile din casă au înflorit, indiferent ca este vorba de orhidee sau de un banal cactus.

Credința este un subiect delicat. Și extrem personal, de intim. Dar cum suntem creștini și dorim să ne botezăm copilul am ales să urmăm obiceiurile Bisericii legate de moliftă.

30 de zile în care am reînvățat ce înseamnă într-adevăr a prioritiza. Între nevoile bebelușei și nevoile noastre. Sau ale pet-urilor de prin curte, în special un boxer și o pisică. „În special” pentru că s-ar mai aciua și altele dar mâța nu prea e de acord, drept urmare le vânează, ba un pui de cioară, ba o șopârlă, ba o bufniță, ultima am reușit să o salvez la timp.

Încă măsurăm timpul de la naștere în zile. Apoi vor fi săptămâni. Apoi ani

La multi ani, Maria Alma!

Dacă ți-a plăcut Prima lună de la naștere și vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter.

Poți să urmărești și pagina de Facebook.

Sunt prezent și pe Instagram.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: