ani de liceu

Ani de liceu

Ani de liceu

De obicei, în preajma sărbătorilor de iarnă, ne luăm la puricat agenda de telefon și la periat agenda de prieteni de pe Facebook în ideea transmiterii unei urări, reluării unei legături cu un coleg, un amic, o rudă mai îndepărtată, cu cei care nu avem o relație decât sporadică în timpul anului.

Și cum și eu, ca majoritatea dintre voi, am făcut același lucru, am realizat că anul acesta se împlinesc 20 (!), da, douăzeci de ani de când am terminat liceul. Din aproape în aproape, din vorbă în vorbă, am reușit să ne regăsim aproape toți. Facebook și-a făcut și el datoria. Iar de aici și până la a hotărî să ne revedem nu a fost decât un pas.

Puțină matematică: 1992 – 1996

Perioada liceului meu. Imediat după Revoluție. Ani în care s-au întâmplat destule schimbări în învățământul românesc. Ani în care am fost considerați încă o generație de sacrificiu.

Ceva istorie…

Ani în care președinte a fost Ion Iliescu, iar în State Bill Clinton. Ani în care au murit rockerul Kurt Cobain (Nirvana) și rapperul Tupac Shakur: unul s-a sinucis, celălalt a fost împușcat în Los Angeles. Ani în care nu am prea am știut ce înseamnă calculatoare (rarități), iar tablete și telefoane mobile nu existau. Ani când se asculta mult rock, dar și techno, Depeche Mode, când a venit în România Michael Jackson. Ani în care nu apăruseră manelele, chiar dacă lăutari erau.

Și multe amintiri

Ani în care mergeam la film la Patria și Scala. La teatru seara. Și în Studio Martin noaptea. Uneori și în Preoteasa sau în Vox Maris. Ani în care existau petreceri la câte un prieten în apartament când părinții nu erau acasă.

După douăzeci de ani

La fel ca în romanul lui Dumas, aventurile nu se opresc aici. Ne-am amintit ce ne doream atunci, unde visam să ajungem, ce credeam că vom deveni. Dacă s-au adeverit sau nu. Sau dacă e mai bine că nu s-au adeverit. Unii s-au căsătorit, alții au divorțat, alții au luat-o iar de la capăt. În câțiva ani probabil că unii dintre copiii noștri vor învăța în același liceu.

Ziua cea mult așteptată a venit și ne-am revăzut în fața liceului. Ne-am adunat ușor-ușor până aproape am umplut o clasă. Majoritatea am reușit să fim prezenți. Dacă este să fim cinstiți, puține ore aveau așa o prezență acum 20 de ani, cum a fost aceasta!

Poate cea mai emoționată a fost însăși doamna dirigintă, un om extraordinar de sufletist și un dascăl adevărat care întotdeauna avea o vorbă caldă și un sfat din suflet pentru fiecare.

Unii au mai albit, alții au apărut mai ridați, poate cu un kil în plus sau în minus, dar ochii și-au reaprins acele scântei ai anilor de liceu și au început depănarea amintirilor împletită cu o prezentare succintă sau mai pe larg a ce a considerat fiecare notabil că s-a întâmplat în acest răstimp. Greu să condensezi în câteva cuvinte 20 de ani, chiar și dacă definești doar reperele, aspectele esențiale, notabile ale propriei vieți.

M-am bucurat să văd că nu sunt singurul care nu resimte că cei 20 de ani scurși ar apăsa, dimpotrivă, această călătorie cu bune și cu mai puțin bune ne-a maturizat, ne-a făcut să fim mai buni.

Și cum nu se poate într-o zi rememora anii de liceu, cu atât mai puțin nu poți să te pui la curent cu atâta amar de vreme, ne-am hotărât că ar fi extraordinar ca următoarele reuniuni să fie anuale.

Ani de liceu

Teze și lucrări de control. Note. Chiul. Colegi de bancă. Balul Bobocilor. Elevi de serviciu. Ștersul tablei. Excursii. Poate prima iubire, însă și ultimul clopoțel. Bac-ul. La revedere!

Dacă ți-a plăcut Ani de liceu și vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter.

Poți să urmărești și pagina de Facebook.

Sunt prezent și pe Instagram.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: