Teroarea verii

Se anunță toamna

Nu ştiu la voi cum e că nu lucrez la meteo. Dar la mine Toamna şi-a trimis norii, ploaia şi răcoarea. Să ne anunțe că e pe drum. Că nu mai e mult şi va lua locul Verii. Cum era în poveştile din copilărie cu zmeul care arunca buzduganul vestind sosirea acasă.

A fost o vară frumoasă pentru mine

Şi încă mai este. O vară în care am călătorit. Am muncit. M-am bucurat de fiecare zi. Am schimbat prefixul. Mi-am vazut fetița cea mică cum face primii paşi şi pe cea mare cum a învățat să meargă pe bicicletă. Mi-am făcut prieteni noi. Şi am creionat planuri de viitor. Să nu uit. Am şi scris. Pe blog, chiar despre cele de mai sus.

A fost însă prima vară în care am ales să ne plimbăm doar pe la noi. Avem o țară frumoasă, locuri extrem de interesante de văzut, chiar dacă unele sunt greu accesibile. Poate că e mai bine aşa. Soulement pour les vrais connaisseurs.

De nişte ani buni, în fiecare an, cel puțin o dată obişnuiam să călătorim şi pe afară. Indiferent că era vorba de un city-break de 2-3 zile sau de o vacanță mai îndelungată. Dar nu şi anul acesta.

Poate sunt mai emotiv de când a venit pe lume a doua fetiță. Sau poate mai responsabil. Nu ştiu.

Teroarea verii

Cert este că în mai toate locurile pe unde călătoream sau pe unde aş fi vrut să călătoresc pe afară ceva se întâmplă. Ceva ce mă face să mă gândesc de două ori unde plecăm în concediu. Sunt printre cei care asociază concediul cu relaxarea. Iar când călătoresc nu vreau să mă expun unor riscuri care cel puțin până în acest moment la noi nu există.

Nu voi insista pe subiect, dar ultimii ani mă fac să cred că lucrurile nu se vor linişti. Dimpotrivă. Ştiu şi opiniile potrivit cărora riscăm să facem exact ce-şi doresc cei care fac atâta rău. Dacă ne schimbăm modul de viață. Dar nici nu pot să pun un # cu numele vreunui oraş însângerat şi gata. Apoi să trec mai departe. Nu pot să mă prefac că nu se întâmplă nimic.

Citeam zilele trecute despre o tânără din Australia care a scăpat cu viață de trei atacuri în ultimele luni. Este vorba de atacurile din această vară de la Londra, Paris şi cel mai recent. Cel din Barcelona. Ce poți spune? Noroc că a scăpat cu viață? Ghinion că se întâmplă astfel de atacuri?

Ce va fi

Nu ştiu ce va fi la anul. Dar ştiu că fetița mea cea mare va începe să audă ce se petrece prin alte locuri. Ştiu că va începe să mă întrebe. Şi mai ştiu că îmi va fi greu să îi explic. Pentru că şi mie îmi este greu să înțeleg.

Greu să înțeleg oricât aş citi pe acest subiect. Cu oricine aş discuta.

Ştiu că toți suntem experți în orice.

Însă până acum nu am văzut nici măcar o soluție.

Tu ai vreo soluție? O aştept în comentarii.

Dacă vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să te abonezi la Newsletter.
Sau poți să apreciezi pagina de Facebook.

Comments

comments

15 comentarii

  • Laura 23 august 2017 Reply

    Şi eu m-am plimbat foarte mult în ţară şi cred că aşa o să continui. recunosc că şi mie a început să-mi fie frică, în special de aglomeraţii, de concerte, de meciuri şi până şi de metrou. Nu e sănătos un asemenea sentiment deloc, mi se pare groaznic că primul lucru la care m-am gândit când am văzut ştirea despre Oktoberfest a fost că acolo poate avea foarte uşor loc un atentat. Nu ştiu ce putem face ca să nu ne mai fie frică. Cred că e uman ce simţim.

    • Jurnalul unui Tată 23 august 2017 Reply

      Absolut uman ce simțim, aşa cum spui şi tu. La fel cum absolut inuman mi se pare această inducere a sentimentului de frică, de teroare, prin atacuri la adresa umanității. La adresa celor fără niciun fel de ajutor, fără a se face vinovați. Ce rămâne de făcut? Şi cine ce va face?

  • Miruna Tirca 23 august 2017 Reply

    Traim in vremuri tare complicate, care probabil se vor complica din ce in ce mai mult…

    • Jurnalul unui Tată 23 august 2017 Reply

      Şi din ce în ce mai greu va fi să le spunem copiilor noştri despre aceste lucruri.
      Iar despre amenințările care planează nu mai zic.

  • Loredana 23 august 2017 Reply

    Da. Săptămâna trecută mă uitam pe niște oferte, gandindu-mă ca la anul să mergem cu tot cu părinții noștri la Barcelona (noi am mai fost, ne-a plăcut foarte mult și ne gândeam să îi ducem și pe ei). A doua zi a fost atentatul de pe La Rambla si m-am îngrozit. Soțul meu, însă, gândește în algoritmi de IT-ist. M-a linistit simplu: „Statistic vorbind, care sunt sansele sa se întâmple un atentat de două ori în același loc?”
    Oare asta se va întâmpla cu noi? Ori vom fi acaparati de frica și nu vom mai călători, ori vom alege cu cinism locurile unde au avut deja loc atentate pentru că „ce șanse sunt să…?”.

    • Jurnalul unui Tată 23 august 2017 Reply

      Exact la Barcelona vroiam şi noi mai mergem.
      Legat de statistici, nu cred că se aplică. Uită-te la Paris. Una dintre destinațiile favorite. Nu mai este…

  • Cris 23 august 2017 Reply

    Noi am avut anul trecut aventura vietii cand am fost prinsi in lovitura de stat din Turcia, in Edirne, la granita cu Bulgaria. Eram doar noi cu copiii (8 ani jumate, 2 ani si 11 luni), cu bani la noi ca la final de concediu, fara prea multe provizii… Erau masini militare pe strazi, baricade, insurgenti civili, nu aveam de unde sa scoatem bani sau sa cumparam mancare. O zi a durat toata treaba. Ne-a fost teama, dar asta nu inseamna ca nu am mai plecat. Am fost la Lyon dupa un atac in Franta si fii-mea plangea ca a vazut la stiri ca sunt teroristi, sa nu ma mai duc. Le explic totul si inteleg. Doar n-o sa stam acum in casa. Ce ne e scris, in frunte ne e pus.

    • Jurnalul unui Tată 23 august 2017 Reply

      Fiecare vede diferit lucrurile şi este foarte bine aşa.
      În cazul nostru o perioadă o să amânăm destinații care au fost vizate, unde s-au repetat astfel de atacuri şi unde este riscul ridicat să fie.
      Nu sunt de principiu că ce ți-e scris…
      Prefer să îmi iau nişte măsuri, concediu să fie de relaxare. Nu să stau cu frică şi cu ochii în patru. Sau să merg perfect zen că ce-o fi, o fi.
      Sunt o mulțime destinații în țară şi afară accesibile şi cu un risc extrem de mic de a se producd astfel de atacuri.
      Nimeni nu zice să nu mai călătorim:) Dar pe lângă o serie de oraşe, sunt şi o serie întreagă de țări de evitat.
      Chiar pe site-ul MAE sunt astfel de avertizări, de care este bine de ținut cont.

  • Cris 23 august 2017 Reply

    Eu consider ca încă mai am enorm.de văzut aici, și nu simt încă o lipsa a ceva de afară. Am o lista lunga, dar le am amânat pana cresc și copiii suficient. Prefer sa le văd cu ei.
    Despre celelalte, sunt convinsa ca nu se vor îmbunătăți. Și ca va fi rău, mult mai rău. Vom ajunge la dictatură, lege marțiala, pentru ca oamenii ăstia sunt mult prea diferiți. Mie mi a dat fiori știrea aia cu copiii musulmani de grădiniță radicalizati. ..
    Așa ca, dacă așteptai un comentariu optimist… sorry…

    • Jurnalul unui Tată 23 august 2017 Reply

      Chiar nu-mi place să ne îmbătăm cu apă rece. Şi eu cred că lucrurile nu se vor opri. De ajuns să urmăreşhk astfel de ştiri să îți dai seama că a crescut frecvența atacurilor. Că s-au diversificat mijloacele folosite (maşini, arme albe, butelii, cine ştie ce va mai fi).
      Chiar nu ştiu unde se va ajunge…

  • Andreea 23 august 2017 Reply

    Si eu ma gândesc la asta, la momentele de acum, dar mai ales la ce vine pentru copiii mei, la viitorul lor…

  • Ana 23 august 2017 Reply

    Daca renuntam, daca nu mai mergem in locurile in care ne dorim sa mergem, daca nu ne mai bucuram de lucrurile care facem fericiti, daca renuntam in fata fricii, ei castiga. Eu o sa continui sa calatoresc, oricum oriunde ti se poate intampla orice, vreau si sper sa castige binele si dreptatea.

    • Jurnalul unui Tată 23 august 2017 Reply

      Şi noi vom continua să călătorim, dar vom fi mai selectivi.
      Nu vreau să-mi sacrific plăcerea de a călători, dar nici nu sunt dispus să-mi risc sănătatea şi viața de dragul unor principii. Frumoase, idealiste, însă care sunt antagonice celor care lovesc într-un mod atât de murdar.

  • Laura Craciun 24 august 2017 Reply

    Of, e o problema foarte complicata. Si eu zic ca solutia (pt mine si familia mea) este evitarea zonelor cu risc extrem de ridicat. Nu ma incanta ideea, dar nici sa ma bag singura in gura lupului…

    • Jurnalul unui Tată 24 august 2017 Reply

      Cam la concluzia asta am ajuns şi noi. Ne gândim de două ori când alegem să călătorim.

Lasă un răspuns

Verificare antispam *

%d blogeri au apreciat: