Kung-Fu Panda

Kung-Fu Panda

Sportul și copiii

Din capul locului trebuie să spun că sunt un adept al sportului în general. Consider că este benefic în special pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. Dintr-o mulțime de puncte de vedere pe care nu le enumăr pentru că nu este subiectul articolului de mai jos.

Cu acestea fiind zise, după câteva sporturi  și alte activități care implică mișcarea pe care le-a practicat de-a lungul anilor Aida, fetița mea în vârstă de 10 ani, pe la sfârșitul anului trecut a considerat că este momentul să mai încerce și altceva.

Așa că am început să-i fac o listă luuungă cam cu toate sporturile care îmi veneau în minte. Și am început să discutăm cam ce presupune fiecare, să îi arăt unde era cazul exemple pe Youtube. După câteva zile de enumerat sporturile de la A (atletism, aerobic, aikido etc) la W (wrestling?!) și apoi reluarea lor în sens invers, am făcut o listă scurtă.

Kung-Fu Panda

Acum că au contat și câteva filme la care s-a uitat în ultima vreme…destul de probabil. Și mă refer în special la Kung-Fu Panda și Țestoasele Ninja. Ei da, ați ghicit! Este vorba de arte marțiale.

Și cum totul se suprapune și pe o oarecare fascinație din partea fetiței mele pentru tot ce înseamnă China, mi-a spus că sportul trebuie să aibă neapărat origini chinezești.

Așa am ajuns Wushu Kung-Fu. Și mie mi s-a părut cel mai potrivit.

Fiind destul de familiarizat cu artele marțiale încă din propria copilărie primul pas a fost să caut în primul rând un club autorizat. Pentru că din păcate la noi găsim destule săli unde se practică diverse arte marțiale fără niciun fel de autorizație ale Federației Române de Arte Marțiale (FRAM).

Pasul doi, am început să triez cluburile FRAM, din cadrul departamentului Wushu Kung-Fu. Până când am ales unul câștigător. Așa că la după ce am contactat instructorul și am stabilit un orar potrivit ne-am dus la sala la grupa de copii.

Surprize! Și încă ce surprize plăcute:)

Prima a fost că Aida a fost cucerită din primul moment de alegerea făcută. Iar acum, după aproape jumătate de an de când a început să practice Wushu Kung-Fu pot spune cu siguranță că nu a fost vorba de euforia momentului.

A doua surpriză chiar instructorul. Un tip tare fain care știe și îi place să lucreze cu copiii. Știe să fie ferm când trebuie, dar echilibrat să nu forțeze nota niciodată. Iar unde mai pui și o tonă de umor, atunci clar antrenamentele devin o adevărată plăcere pentru copii.

A treia surpriză: comunicarea. Da, comunicarea instructor – copii, copii – copii. Este incredibil cât de bine se înțeleg, comunică, indiferent de vârstă, de faptul că unii copii deja practică acest sport de 2 ani sau de 2 săptămâni. Nimeni nu se crede superior, nimeni nu jignește. Un spirit de echipă, colaborare, fair-play pe care rar l-am mai văzut.

Și nu în cele din urmă faptul că în antrenamente se regăsesc elemente din diverse stiluri de arte marțiale și tehnici de autoapărare astfel încât atât stilul, cât și ritmul antrenamentului se poate adapta în funcție de nivelul de pregătire și înclinațiile fiecărui copil.

Poate singurul regret pe care îl am, văzând cât de mult îi place fetiței mele să practice arte marțiale, este faptul că nu am încurajat-o absolut deloc mai demult spre această cale, crezând că ar fi mult mai potrivite alte sporturi pe care le practicau majoritatea colegelor ei…

Foto: domeniul public

Comments

comments

Lasă un răspuns

Verificare antispam *

%d blogeri au apreciat: